Furtunile se torc de constelații

Cu firul viu al apei, se țese malul timpului pe rând

Solii, de clipe, pășesc prin revelații

Pământul inimii a încolțit în aripa de gând.

De sunt, nu știu, precum, apostolul din valuri,

Iisus, întinde Mâna , cu liniștire, blând

Și ceartă pasul în marea inimii plângând

În scutul sfântului Său nume lumină și tăceri tresar

curgând

Fiorul meu, simțire, în răstignire, îngenunchind în

rugă

La porți de templu, vrăjmașe-gânduri alungând.

Pe dig de răsărit, cad valuri de furtună

Smerindu-se, se sting

Si cerul, pentru constelații, tună

Din nimb în nimb.