Sunt o lașă! Aș vrea să-ți spun
că în fața ta eu tremur
ca o jună căprioară,
ce-n pădure la mic murmur
lăcrimând se înfioară.

Sunt vitează! Aș vrea să strig
fiindcă vreau să te înfrunt.
Ești o greață și mi-e silă
ca de dracu celui sfânt,
tras în țeapă fără milă.

Lașitatea și curajul
pot fi frați de confundat
că prin a lor vene curge
frica, cea de lepădat,
cea care mă va înfrânge.

Aș vrea să-ți pot spune acelea
ce pe veci te-ar alunga;
nu pot însă, îmi e teamă.
Soarele de te-ar intriga
ai avea un rost drept flamă.

De-ai avea față și obraji
aș putea să te pleznesc
că ești o barbaritate.
Să recunosc? Să sa-ndraznesc?
Mă-nspăimânți, singurătate!