vreau sa cad ca ploaia din nori
peste orasul care tocmai a cedat
zgomotului
undeva acolo se afla repaosul
dintre copilarie si mine
vreau sa sugrum tacerea
ca pe o stinca imensa in cifre altitudine
sa arunc cu valuri
peste periferiile anonime
pe care le vad doar eu
singur
eu
egalez ziua cu noaptea
provocind ceata de slabiciune
respiratia incepe din ianuarie
si respira doar serpii
noi doar transpiram
timpul apare in fractii
in care lumea isi permite sa tipe
iar cei mai curajosi sa boceasca
un bocet de poet
pe marea scena
inconjurat
inconjurat de nimeni
dar ce frumos mai suna nimeni
cind soarele dispare
si insomnia poetului apare ca fosnetul unui porumbel
deasupra muzei hotaritoare
liniste! taci! liniste!
uite ce frumos mai suna vocea lui
pindeste cum i se zbat aripile
intr-un ritm cu inima ta
da! da! sunt hotarit
dispari!
ma enerveaza si zgomotul ploii care odata
pur si simplu ma alerga de mine
imi placea sa ma intorc calare
pe un tunet
si iar sa dispar cu ginduri stropite
ah! ce inima de lup salbatic
se-nfasoara peste mine
si cu coltii sai de fiara
as mai scrie o poezie.