Mucii verzi
ai toamnei
atârnă pe bărbia
copiilor nemâncați
și jalnic îmbrăcați.
Palizi,
sus,
pe grămăjoara de porumb,
depănușează soarele
de
raze și speranțe...

Alese doamne,
elita
unei pretinse benefice clase,
sub impozantele umbrele
desfac cu degetele
împovărate de inele,
destine...
să le vândă cu dispreț
la suprapreÈ›.
Umbrele lor hrăpărețe se desprind de pe
pământ
și-n țipete cotorsionate sunt duse
de vânt


Biciuiti de vânt, de ploaie,
sub
balele cleioase de noiembrie,
nu știi ce sunt
copii sau dascali;
ei stau năuci
și-ascultă
bancuri anticomuniste,
rostite
de aceleași doamne
coborâtoare
din peisaje suprarealiste.

Noi-
cei de astăzi,
supraviețuitorii,
cu gâturile lăsate
pe banda rulantă a
abatorului comunist,
avem mai multe motive
sa fim triști.