Zâmbetul lunii
ridică
pleoapa nopții
și-alunecă
pe-o ramură de brad,
din geană de smarald,
în lac.

Tulburătoare ritmuri africane
trezesc
*suspine-n scrumul de jertfă al iubirii,
ademenesc
pulsațiile din scântei
s-aducă
cosițe de lumină
în cinstea ei.


Surâsul meu amestecat cu-al lunii
dispare
încet-încet,
gândindu-se la tine,
în
apa născătoare de
de retine.

*

umbră și lumină
distileaza eternitatea-
profil de lună.



***



poetului Tudor Arghezi


*p* Păunița cerului
*ă* și-a scuturat
*u* de scântei arămii
*n* coada.
*i* În zbor de fluture alb,
*ț* suspinul ei,
*a* cusut pe margini
cu pietre de zmarald,
ridică
pleoapa noptii
și-alunecă
pe-o ramură de brad
în lac.

Tulburătoare ritmuri africane
trezesc
șerpi fantastici cu plete de fete
pe spirale de fum.
Din clopotnițe vânturile
ademenesc
pulsațiile din scântei
s-aducă incantații
în cinstea ei.


Snopi cu spicul rotund
cu cinci curcubeie
sfâșie perdeaua nopții.

Zorile îmi mângâie mâhnirea.

*

prin ceață:
dezlegată din pătimire
însămânțează scântei.



***


*m* Prin plasa înnodată cu mărgele,
*i* apare
*r* mireasa nopții-Luna.
*e* În caru-i de lumină,
*a* gânditoare
*s* împrăștie pe suflete tânguitoare
*a* parfumul de visare.

Tremuratoare glasuri din advonuri
trezesc copacii
să-aprindă sfeșnice spre cer.
Fremătători se-apleacă și se roagă-n
cinstea ei.

Scăpat din mâna unei stele,
un șoim pribeag
alungă intristarea.
Bătând din aripi el presară pe
crusta înnegrită a disperării
licoarea reînvierii.

În timp ce cumpăna se-nclină
și fumul ceții se destramă
hipnoza nopții suflă-n lumânare.

și-am mai țesut o toamnă-n haina vieții...
și-am mai cusut o clipă-n haina unei zile...
gândindu-mă la tine.

*

disc luminos printre stele:
eterna Întoarcere-
echilibru.

***



*s* singurătatea
*i* s-a ghemuit în cuiburile părăsite ale cocorilor.
*n* una cate una luminile dorului se sting.
*g*
*u* stropii de ploaie pătează scrisoarea.
*r* suspinul ei sau al meu este ?
*ă*
*t* epava întrebărilor fără răspuns este înghițită de
*a* val.
*t*
*e*

salcia nedumerită miroase lenjeria de damă.
fără să-i pese, dezinvoltă luna se scaldă.

un vârtej aduce din adâncurile veșniciei
o clipă de bucurie
si
o sădește in suflet.
ei,da !... un SMS… !

luminile se reaprind.

*


flori de lăcrimioare
se desprind din cer :
luna suspină.

***



*C* sesuri nesfârsite prin care pâlpâie lumina
*â* se perindă in tăcere.
*n*
*t* boii blajini, înjugați
*e* desțelinează împietrita vreme.
*c*

sub rasa călugăritei, gemetele dealului însângerat
au amutit.

alene ți-ai scos agrafa:
părul descătușat s-a întins liră pe umeri,

degete subțiri au atins grațios coardele
și
un cantec ancestral înfiorează troița.

crengile copacului, cu frunze albastre,
leagănă tăcerea, cuibărită-n fructe.

freamăt de buze-încercuite de orizont
descantătoarele tămâiază stelele.

Fluturi cu aripi strălucitoare au spart sâmburii
și
s-au prins în păr.

Ca un monstru rănit-noaptea îngenunchează în fața frumuseții tale.

*

uliu rătăcit
taie catapeteasma:
apar stelele.

***




*f* Deasupra lumii,
*â* cucernicul stareț aprinde lumânarea :
*c* tremurul luminii oblojeste rănile poftei,
*l* frânghii de fum aruncă orgolii de pe piedestale,
*i* nasuri trosnesc. sub pașii foșnitori ai toamnei.
*a*

Izbând cu cozile în muște sclipitoare
boii cerești
se roagă să se ierte greșeala din trufie și din înfumurare,
iar
clopotele întorc cu pioșenie cântecul lor de slava.

Roasă de timp, făclia își întinde trupul pe coama dealului,
trezind
un stol de porumbei din lanul de floarea-soarelui.
Jos, mai la poale, trec înjugați
boii blajini,
în car, pe fân, doi copilași mănâncă poame.
Nu cer averi :
e inutil să se mândrească în fata celor care pier-ca ei
și au aceeasi soartă.

*

adie zvon de somn
cornul lunii
tremură in undele marii.

***



*ș* Ți-am spus de-atâtea ori, fată cu mersul vântului,
*o* care taie de-acurmezisul pădurea gândurilor neînaripate,
*a* să nu te mai furișezi pe acoperiș, să-mi adulmeci craterele din inima mea…
*p*
*t* Zulufi de flame mai zornăie încă la tâmpla bătrânei doamne Noapte.
*a* A !...este o cucoană de modă veche, poartă corset, iar la degete îi strălucesc inele cu diamante..sălașul stelelor.
Pășește maiestos pe covorul aureolat, ducând pe o tipsie un corn cumpărat de la o dugheană din Calea Lactee și o cupă cu nectar de întuneric.
Nu te mira fată cu zâmbet amărui!..întunericul este o algă. Frunzele ei străpung zidurile tăcerii:
mii de sonorităti galactice lovesc spinarea șerpuitoare a cugetului.
Vino lângă mine-
fată-cerboaică,
ce soarbe fără teamă luceferii din ochiul dimineții,
să ascultăm șoaptele nopții!

*

pe cărarea visului:
preoteasa
eliberează cugetul.


***



*p* i-a incolțit destinul.
*r* din plasma germinativa a întunericului
*i*
*n* la fiecare înserare se dezghioacă deasupra unui
*ț* spațiu
*e* îmblânzit de turnuri,
*s* de cupole
*a* și de ziduri,
în mii de filigrame argintii.

emoția primară-
întoarcerea-spre-zero a neobositului spirit,
sălăștuieste
în sanctuarul ei de vise,
în care,
cuvintele au fost descuibărite.

de sus,
percepe infinitul
ca o absorbție de spațiu,
iar lumea-
mici insecte, a caror flotante umbre
traversează de-a bușelea hazardul.

atinge cu vârful degetelor
cineticele forme,
ce zăngănesc la geamuri,
și trece apoi cu gândul pragul clipei.
în sahara-interioară presimte vidul:
aruncă peste bord
atracția materială a lumii;
încet-încet pornește,
cu avântul cunoașterii eliberate,
în sus
tot mai sus
în lumea…
imaculatelor concepte.

*

trecătoare printre stele
prințesa
s-a oprit la fereastră.


***

*a* în grabă
*s* rupe pene aurii din aripa unui fazan
*f* să curețe de-ntinăciune
*i* sticla învălurată a
*n* nevăzutului.
*ț* apoi, aprinde luminițe în
*i* ochii noi,
*t* să spintece cu ei spinarea
necunoașterii.
*
tresare.
privește-n jur…pe masă:
o țigară,
o minge și o mască,
o mandolină.
firave revelații totemice ale unei culturi pierdute.
*
aprinde și veioza din colț:
camera-tatuaj pe un clișeu fotografic,
parcă
se destramă
încet-încet
în firele cromatice ale unei marame
onirice.
*
se piaptană.
constată:
oglinda doar
păstrează miracolul exilat din viața de zi cu zi.
fantezia se plimbă-n voie pe strazi efervescente bordate cu ecouri ale
imaginației
și animate de siluete șugubețe.

*
în fine,
obosită ia o carte.
pe file albe descifrează imaginare alfabete cu flori și melci-
metamorfoze grafice,
în care,
în tăcere,
își ascunde …
asfințitul.

*

număr de aur;
pe cer: boboc de trandafir deschis-
armonie.

***


*t* impenetrabilă imobilitate în matricea energetică a Cuvântului-călătorul deșertului aureolat.
*a*
*i*
*n* palpitații abia perceptibile ale ceții eterne
*a* transformă
experiența lui Sisif
într-un fluid vital,
ce se revarsă-n nemărginita mare
a nopții cosmice.

spre stânga,
ușor ridică brațele,
apoi spre dreapta-
ca-ntr-un dans ritual,
culege
mici fructe de lumină,
ce-ascund în sâmburi
taina vieții.

în mustul fructului
se contopesc miraculoasele esențe:
ale luminii cu ale întunericului.
fiorul setei neastâmpăratului izvor îmbrățișează dorul arzător al dunelor:
înaripatul vis încorporează în țesuturi… pietrele realității.

mușcă deliberat din pulpa fructului:
se revitalizează.
se-aruncă pe topoganul firmamentului cu bucuria unui nor.
roșeața în obraji îi reapare: zâmbește.
privind-o întunericul își pierde densitatea.
se-nfurie,
devine…
rug solar.

*

înfășurată în giulgiu:
lacrimi amare;
printre morminte.

***



*S* respirația sacadată a vrăbiuțelor
*t* străpunge
*o* șisturile trilitonilor.
*n* din miez, răzbat spre lumină
*e* fluide și ritmuri
*h* menite
*e* să reamintească succesiunea sărbătorilor.
*n*
*g*
*e* pe piatra altarului:
fructe-ofrande.
curenții telurici percep palpitul sâmburilor.
oglinzi-vegetale,
ele însele sori
primesc binecuvântarea de la propria lor flacără.
*
dincolo de frontiera vizibilului,
șiruri de menhiri
deschid cartea:
cercuri efervescente
nasc
mii de alte cercuri.
ele leagă:
finitul de infinit
și
pământul de cosmos.
*
constelațiile- gata de rod,
emit
prin sistetizatoare
menuete,
cântate acum în altă cheie muzicală.
*
în spațiul întunecat
al megaliților,
sub apăsarea
moaștelor pleiadelor,
pășește
înfiorată de crepuscul,
ea-fecioara.
pe Heel Stone își pune capul.
așteaptă:
deasupra pragului curbat s-apară
el-sortitul.

*

piruete pe poante;
vârtejuri stelare-
arc leagă polii.



***




*h* răcnet infiorător alungă stolul de corbi,
*i* împietrind
*m* clipa
*e* și surghiunind-o în clepsidră.
*r*
*a*
magul
scuturat de unda de șoc a revelațiilor religioase,
pipăie urmele copitelor despicate,
încrustate
în tapiseria oceanului nisipos:
“-da, ea este! “

coada șerpoaicei spintecă interfețele realității.
breșe se deschid spre lumea de dincolo-proiecția ideală a năzuințeleor omenești.

impulsionată de explosive energii ale cunoașterii,
se pomenește
în tabloul mental al imaginației.
ei! …
aici ce să vezi?
fantezia își face de cap:
modifică cu 180 de grade unghiul orgolios al inteligenței analitice;
trezește intuiția adormită la sânul stelelor;
verifică circuitele extazului;
extrage radicali și impurități din suspiciuni
și
deschide supapa imaginabilului:
flori exotice,
pomi cu fructe dădătoare de viață,
pești zburători,
șopârle schimbătoare la față
părăsesc singurătatea,
monotonia,
fatalitatea
unei vieți predestinate.

fragmente din oglinda realitații, nezdruncinate de spaimele vieții cotidiene plutesc imponderabilile in grădina raiului.

radiografiază plămânii acestei lumi noi:
descoperă între coaste ceva, ce nu-i vine să creadă… că există…o altă himeră
mai proaspată,
mai pură
insinuată în somnul Lunii.

ispita gândului nedeslușit îi dă târcoale.
într-un sfârșit de-amurg când astrul zilei moare,
conchide:
este tot ea-depozit de nostalgii cătrănite,
speranțe otrăvite,
frustrații mumificate…
resuscitată doar de bucuria
conchistadoarelor iubiri,
pe care le credea…demult
pierdute.

*

miez alb de pâine caldă-
valuri de aburi
deasupra brazilor

***




*b* încrustata cu briliante,
*a* bagheta nopții - îmbăiată în sidefiul nesomn al
*g* lunii- oglindă concavă pe cădelnița cerului,
*h* deșiră
*e* din caierul izvorului continuu
*t* mari cercuri
*a* de lumină.
îngerii, îngerii din cele patru puncte cardinale sunt chemați
la rugăciune.

îndurerat,
înconvoiat,
omul-paratrăsnet fixat de pământ,
răscolind pulberi din misterioasele umbre ale durerii,
bătut
de afluxul privirilor întoarse spre sine-
bastoane modelate din neființa stăpânului,
lasă
mlădițele să se întindă spre stele,
să le ciugulească
și-n fiecare clar de lună
flămând
întinde brațele
să-și culeagă propriile semințe.

*

mironosiță grăbită:
pune ulei în candelă-
răsărit.

***




*n* …în adâncul apelor:
*e* vorbele-și spală de zgură veșmintele;
*ș* amintirea dă brânci de pe dig să se-nece durerea;
*t* roți de lumină spintecă crudele voci, împietrite de *i* ură;
*u* pietre mărunte desfoliază călcâiul viselor.
*t*
*o*
*a*
*r*
*e*
*a*
"Luna, unde este?”

O!... Luna
coboară, coboară,
neștiutoare
prin inele de temeri
ademenită de-al nechezatului abis.

"Stele
vom face din trupurile noastre
zid-de-demarcare
al
sentimentelor..
s-oprim
impetuoasa cădere."

*

canin de lună,
neguri peste trandafiri-
nuntă târzie.

***




*p* pasăre de lumină, de ce-ai culege
*a* lujeri de durere,
*s* crescuți pe pieptul aburit de-al suspinelor oftat?
*ă*
*r* pasăre de lumină, de ce-ai aprinde
*e* măiastre lumânări de cununie-
*a* misterioase asimptote de sperantă, înfipte-n inima destinului?
*
pasărea de lumină are piciorul legat cu lanțuri de foc.
ea simte că zboru-i măsurat cu zale desprinse din trupul slobozeniei,
iar visu-i ștrangulat cu frânghia orizontului.
ciutura fântânii este; gustul apei nu-l stie.
culege dumicați ai unei dimineți cețoase și cântă..
potop de triluri rotitoare...
urcă, coboară,
urcă…
conturul zborului
lăsând în urmă.

*


scuturând merii:
umbre nepăsătoare-
petale de flori

***




*r* luna și-a priponit calul la poartă.
*e* în hamac, păsări imense zborul și-l leagănă,
*v* flacăra,
*e* sub copacii cu pene
*r* bea lacomă
*i* uleiul din candelă.
*e* aprinse de febră,
zdrențe de flăcări,
când roșii,
când galbene
cad uleioase pe pete de ape.
sub frunze ridate,
broaște albastre
străpung visul cu ace de gheață.

din a cerului tâmplă,
coboară pe funii de inocente dorințe,
suspine de clopote;
și-n miezul amar al tăcerii
leagă
plângând țărmurile.

*

lustruitoarea
are în palme ochi sticloși:
stele strălucesc.

***




*p* și-a tras repede pe ea o țundră cusută pe margini cu
*ă* găitane;
*s* s-a încheiat apoi până la gât–gărgărițele grele *t* de suflul călător al fulgerului să nu-și poată
"o" întinde aripile pe teracota sânilor încinși-
*r* și
*i* și-a proptit bărbia de toiag-asemenea lui Abel-
*ț* să contemple drumurile înșelătoare ale destinului.
*a*
glasul fluierului prin cetini,
trezește dorul nestăvilit al cocoșului.
pe nebănuite trepte musicale,
trimite un
cucurigu-gogu…
la poarta dimineții.

aici, încet-încet dispare coaja spiritului materiei.
forțe necunoscute, plăsmuitoare de energii superioare
pregătesc alaiul regesc pentru a preamări
transhumanța
stelelor pe pământ…

păstorița va avea grijă să nu se rătăcească nicio oiță


*
ivită din meri înfloriți,
mândră la fereastră-
zâmbet larg.

***





*t* tresărire de viață:
*r* potcoava vibrează ca o coardă sub degete.
*e*
*s*
*ă* scormonitoare ace
*r* deșteaptă din adâncul meridianelor
*i* forța sublimă,
*r* menită să rotească toate energiile vitale.
*e*
dezbrăcată de prejudecăți,
întinsă pe pat, asemenea Olympiei lui Manet,
luna
ascultă unduirea sonoră a liniștii.

printre valuri, care vin și se duc,
pescărușul
plange singurătatea.

romanță parfumată cu mister,
leagănă corăbiile.

pescării temători aruncă, peste talazuri, arici auriu fără tepi,
încurcat printre plase.

treptat,lumină dispare, devorată de balaurul din adâncuri.

rotocoale de fum de țigară,
pește prăjit în tigaie,
viața-
deșirată de vlagă,
povestește în fața ceaunului,
peripeții de peste zi.



*

din ochii stelelor
izvoare tăcute
albesc stâncile

***




*t* copilul care trăiește-n pântecul universului
*r* cu
*e* umbra de seninătate a lunii se-nvelește.
*c*
*e*
*r* fiecare bătaie a inimii
*e* zămislește-
pe cărări albastre bătătorite de pașii înțeleptului,
o suflare tainică de poezie.

zidirea versurilor se face din: zdrențele smulse de pe piedestalul trecutului;
din ochiul conștiinței, eliberat de lanțurile trupului;
din glasul susurat al pădurii, care se uită adânc în apele izvorului.

uneori,
copilul
nisipul din clepsidră îl vântură-ntre degete;
modelează din praf de stele păsări,
cu mii de ochi în vârf de pene;
inventează din fire de crepuscul un anotimp al bucuriei;
bate din palme,
râde.
tulbură cu acele din gene
înțelesurile pictate pe pieptul bombat al curcubeului.
alteori,
din somnul nesfârșit al netulburatei mări,
se-apleacă să culeagă stropi de rouă;
c-un fulger le aprinde;
din neatenție se frige;
aruncă repede scânteile peste hotarul visului…

steluțe binevoitoare
străpung catapeteasma nopții:
zâmbind, răsar pe fruntea încruntată a…realității.


*

de sus, te miri:
cat de mică este lumea
în mainile tale!


***



*s* prin
*u* crengi-ndoite de asprimea iernii,
*r* surâsul
*â* abia schițat al lunii
*s* alunecă
printre suave sunete de flaut
în ochii
încercănați,
ai celor dragi,
plecați de-acasă
pe-o cale neintoarsă.


la poarta casei mele o clipă s-a oprit să numere talanții din clepsidră:
“ oriunde te vei duce în lumea asta mare-
în serile senine,
urâtul gând voi alunga.
și capul,
când vei pune pe-oftatul zilei truditoare,
îți voi trimite din sfintele palate
lumina adevărată-care nicicând nu piere,
întrupată…
în țesătura unui vis de mângâiere."


când vântul suflă pulberea de stele,
sfioasă dă perdeaua la o parte…
în inimi să privească.

sprânceană arcuită
absoarbe acum tăcerea…
adormită pe
buze languroase de...
mușcate.


*


din
sânul
infinitului
crește
pomul
cu
fructe
de
lumină.


***


*e* picură liniștea-n cupa înserării
*m*
*o*
*ț*
*i*
*e*
cumințenia făpturii ei
ia forma
unui evantai din pene.

câteva păsări descojesc portocala amurgului:
mănunchi de coji le aruncă la subsuoara cerului.

încărcate de țipătul nopții
furnici fumurii
taie prin neagra pădure
drum de răcoare.

ape de lapte pletele-și lasă
pe lama cuțitului din creștetul stâncii.

plutesc în derivă, pe tot largul zării
fâșii din tristețea tinereții
aiurea trăite.

către ziuă,
berbecul de aur își trage răsuflarea:
odraslele Nefelei, de alizee surprinse,
privesc
cum păianjeni de lumină
țes dimineții
strai auriu de mătase.

*

murmurând
descântece,
luna
sădește
crini
albastri
în
mare.

***





**artistului Bill Mack**



*m* linii de tren,
*e* pietre,
*l* peron prăfuit de plictisul cotidian;
*o* călători nerăbdători să ajungă cât mai repede la
*d* Polul Nord,
*y* duc
în geamantale din piele de caprioară
căldura și seninătatea primelor zile de primăvară.
*
locomotive cu aburi-fetuși
predestinați sa se nască după marele cerc din cărămidă al sferei albastre,
mârâie la microfon
incantațiile
drămuitorilor de destine,
călăuziți pe cărări șerpuite,
de stele căzătoare.

melodia cântată cândva de roțile de tren,
se destramă în scame de confetii lucitoare,
împodobindu-i astfel părul cu străluciri de stele.
drăgălășenia nopților cu lună plină,
recheamă dorul din unghere de plăcere,
să-nvăluie cu vraja de iubire
gingașa perlă sidefie
întinsă-n cochilie.

piciorul drept alunecă din vaporoasele așternuturi,
atinge cu călcâiul rama nopții
și se scufundă-asemenea unor cugetări ascunse,
în undele
oceanului de vise.

*

** la *** **** întepărtat
căpătâiul *** orizont
stelelor *** înconjoară
măicuța *** catedrala
îngenuncheată *** cunoașterii
se
roagă.


***





**pictorului Ivan Generalic**


*c* bucuria și durerea,
*e* blestemul și binecuvântarea,
*r* neputința și forța
*ș* vitalitatea și moartea
*e* cer maestrului
*t* să le amestece tot timpul.
*o*
*r*
*u*
*l*
tonalitați ale mirărilor și
ale meditației înțelepte-
desprinse din coada curcubeului,
reflecta strălucirea pe fața cerșetorului.

cârje-lujeri verzi de viață,
trag
picioarele care nu mai sunt obijnuite să pășească.

departe de iubire,
hăt departe de suferința omenească,
din palatele ei de huzur,
Luna
a ieșit la drum
să crerșească…
un blid de lumină.

*

pe
stâncă
întind
mâinile
să
culeg
ciorchini
de luceferi.

***






*a* și-a ascuțit toporul
*d* pe umbre de pietre.
*i* în livada Cuvântului
*e* taie
*r* crengi de smochin
*i* fără roade.
rădăcini de Chivot
absorb din pământul tăcerii
dulcea înseninare.
printre muguri de zori
pe crenguțe
atârnă ca niște cercei
stele-fecioare.

adieri de primăvară sădesc, prin vaduri de nori, lăcrimioare;
adieri de îngeri însămânțează, în palmele noastre, orhidee albastre.

clipire de gene;
sclipire de vis;
luna doarme…

*


cu
alge
in
păr
si
salbă
de
scoici
la
gât,
luna
se
scaldă.


***




**pictorului Stepa Sirkovic**




*m* ridicați odată, capacul fântânii!
*i* ce mai așteptați?
*r* urniți piatra care împiedică ochiul să vadă orizontul!
*e* la rădăcina zidului, râurile își chibzuiesc
*l*
*e* viitoarele cărări.

voi, copaci-beți de gravitație,
ridicați-vă trunchiurile
căzute
de-a curmezișul răsăritului!
dați voie flăcării să se prevale într-o explozie de fructe binemirositoare
ale sufletului!
cojile vor sparge balonul întunericului și singurătății.

incizie în mintea hoardei oarbe
care-și
caută haotic altarele iertării.
*
s-a trudit și nu a prins nimic;
pentru cuvântul Lui, a mai aruncat încă o dată mrejele:

scheletul metalic nu-l mai țintuiește în cărucior;
roțile imaginației îl duc pe serpentinele atemporale, ale unei tinerețe-fără-de-moarte,
spre…:
minunata făptură-n straie de sărbătoare,
care, îl așteaptă sub bolta de salcâmi înfloriți, s-o îmbrățișeze cu foc.
spre tine,
din ce în ce mai aproape,
din ce în ce mai prelung,
cântecul
fluierului
coboară și urcă văile dragostei!

printre crengi:
tropăit de bucurii împărtășite.

la ieșirea din marea strâmtoare,
luna
apare
pe cealaltă față
a viselor noastre.

*

sub copac,
luminat de raza ei-
cerșand iluminarea.


***




*d* la fiecare bătaie a piciorului,
*a* mâna
*n* descrie un gest larg de zbor.
*s* ochiul
*a* urmărește docil degetele, care mângâie miraculoasa sămânța invizibilă,păstrătoare a izvorului vieții.
*t* plimbându-se pe plaja răscolită de jocul
*o* copilăresc al brizei,
*a* călcâiul
*r* crapă cochilia:
*e* pictograme cu divinitați ofensate
*a* plutesc în toate direcțiile.
degetele
pun perlă lângă perlă pe un fir de speranță,
răsucit pe tamburină.
cântecul clopoțeilor
aduce ploaia.
pescărușii
sparg cu ciocul ouăle din cuibarul norilor.
aproape de bătrâna care-și bea liniștită ceaiul,
calul roșu
paște zăpada visurilor noastre.
un fluture de nea
pe obrazul Lunii:
supărată se intoarce pe partea cealaltă.


*

fricționează cu ulei
de cetină
coapsele nopții.


***






*l* vârtejuri de țărână
*i* noaptea azvârle-n
*m* sarcofagul de taină al cuvintelor.
*p*
*e* lungi cercuri de lumină
*z* slobozesc
*i* albitul zbor de tâlcuri
*m* al ritmurilor vieții.
*i*
…e ca si cum:
te-ai arunca din cascadele nașterii și renașterii,
printre oameni;
oamenii ar pune pe altare sfințite
suspinul de dor de mișcare al copacilor.
copacii ar ascunde în fibre de lemn turnesol-
să albăstrească cântecul vitejilor adormiți la sânul pământului.
pământul ar imortaliza pe o fina peliculă
mâinile care dau noi forme universului.


porumbeii albi dorm încă la umbra răcoroasa a gândurilor.

mai înainte de ivirea aurorii,
Luna
strânge sub aripă tăcerea,
o strecoară
peste triedre de limpezimi de vise
sub pene,
apoi închide liniștită ochii.


*

pierzând perceptia globală,
luna
se afundă in mare.


***




*m* noaptea-
*a* heleșteu în care peștii întunericului
*r* măsoară cu priviri speriate de stele
*t* adâncimea visului,
*o* a plămădit din munți de lună
*r* cuvinte.

ascuțit este țipătul corbului;
viclene viitoarele răsărituri;
amurguri-rătăcite-n ambiguități coborâtoare din ochii șobolanului,
se spală pe mâini
cu roua dimineții.
speranțe înăbușite în scântei de soare,
țiuie in urechea timpului.



în cuibul ei de zăpadă,
pasărea amețită de curgătoarele flăcări
martor tăcut
este.



*


aruncă ancora printre plopi.
bate vânt de doruri-
legănări.


***





*s* cortina se ridică:
*c*
*a* deformat, amintind de Quasimoda,
*r* prezentul
*a* trage
*b* de coadă timpul și fuge șchiopătând
*e* după ziduri de ore netrăite.
*u* ascultă în genunchi muzică contemporană,
cântată à capela
de pelerinii nopții.

bătăile ceasului de-abia se aud.
pe terasă-
o masă;
pe masă-
o vază cu crini-de-pădure;
sub scaun-
crini-de-mare.

scarabeu argintiu iese din marele clopot de sticlă azuriu.

în depărtare-
un câmp alb de stafii.

iedera dizolvă în clorofila viitoarelor amăgiri
tăcerea zăpezilor.

printre nervuri-un râs cristalin: un greier stingher cureieră cu mine
depărtatele vieți.
…doar un greier.

*

tatuaje pe nisip;
salbă cu scoici la gât-
cocoșul doarme


***



*r* cai și tauri,
*e* lei și rinoceri,
*f* iepe gestante-
*l* siluete arhaice, cu aspesct de frescă,
*e* pe pereții amiezii.
*x*
*e*
cercuri concentrice din lespezi de vise
întrepătrund
femurele ciobanilor
adormiți lângă stână.

mânjite sunt de crom falangele amurgului.


la picioarele podului
s-a oprit să dezgroape o sticlă cu vin dintr-o toamnă trecută.
corzi verzi de viță de vie îi încing mijlocul.
a trântit căciula pe bolboroseala umbrelor,
și-a intrat chiuind în hora flăcăilor.

sfârâie jăraticul stropit cu vin rosu.

viclenia neagră a vulpii dispare în piramidele din creierul munților.

coarne ce cerb pe galopul apusului.
printre ramuri: disc albăstriu
ieșit din pieptul mortului.

străfulgerări de galben din ochii stelelor.


*


pisica doarme-
in oglinda ovală:
luna e plină.


***



**artistului Constantin Lucaci**


*d*
*i*
*n*

*n*
*o* din nou
*u* se joacă cu suprafețele din geometria depărtatelor calote glaciale;

din nou transformă în laminoare duritatea inexplicabilă a indiferenței;


insuflă oțelului căldură;
iluzia mișcării alunecă pe povârnișul întunericului roșu.


se scaldă în undele sonore de lumină,
și-și proiectează
năstrușniciile
pe aripile
fântânilor cinetice.


*

cerul in pahar-
luna printre stele
înoată de zor.

***


*n* cârpește cu-n fir argintiu, din zâmbetul larg al
*u* pământului
*-* pelerine de nori.
*i*

*p* permite platanilor să-și facă freza în irisul
*a* ciocârlanului de mare.
*s*
*ă*
scoate cercurile de oțel ale falsului clopot de stambă; le dă foc să treacă pe înserat, lungi cârduri, cârduri de gânduri rele.

scrobește și calcă dantela tocită de vânturi, a mării.
agață de flori albe-roz de brusture sutienul, chiloții și rochița dimineții.

nu-i pasă că îmbătrânește;
în cele din urmă va fi a Lui.
își piaptănă încărunțitele cărări ce legă dealurile…văile.




*

jocuri de apă;
emanații de unde-
admirând Luna.


**

*m* au venit Ielele…
*a* Luna iese degrabă din lac;
*r* intră despletită, bătând cu toiagul pământul
*e* în cercul călușarilor-să nu-i vină Drăgaicele de
*l* hac.
*e*

*c* se scutură de flori salcâmul;
*â* se pierde-n gemetele nopții ceața;
*i* în fânul proaspăt cosit,
*n* centaurii se culcă,
*e* iar stelele
împrăștie prin mlăștinoase delte,
schelete fumurii
din netrăite vise.

tulburătoare arpegii de sonată
trezesc
hulubi
din poduri de cetate;
norii se sparg:
mirul aducător de pace
se scurge încetișor
pe case.

de-acuma ea pricepe taina Lunii,
vede
pe deasupra florilor, pe credinciosul sau tovarăș-marele câine,
cum…
zboară,
zboară.