lumea din interior,
mereu aceeași,
monotonă și cuminte
de jur împrejur
împletită-n firul
incolor și searbăd
al siguranței
larvei naive
simțindu-se ocrotită,
în universu-i solitar-
oul genezei...

încă nepregătită
pentru a înfrunta
realitatea multicoloră
a spațiului
și-a aripilor
ce încep a-i crește
pe umerii, încă fragezi,
de copil speriat,
femeie-fluture,
în devenire...

coconul insipid
începe să se crape-
prima dimineață
soarele, odată doar cald,
începe să lumineze,
iarba să crească,
apa să curgă,
iar tu, fluture-femeie,
tu începi să trăiești...