E atât de liniște,
încât aud porumbeii lovind în ferestre
cu sângele meu.

Chiar câinii au uitat cum se latră…
Nici cărbunele nu se mai ascunde
prin galerii părăsite, refuzând întunericul,
ne mai sfiindu-se de albul zăpezii.

E o pace a nisipului și a frigului,
e o renunțare la orice însușire.

Dacă închid ochii, aud cum nimeni
nu se gândește la mine.