Tu iti aduci aminte cum ningea in noaptea aceea? Iubeam zapada cu atita disperare imi venea sa ma tavalesc in ea asa dezbracata, proaspat iesita de sub caldura trupului tau. Rideai zeflemitor si imi susurai in ureche lipindu-ma de caloriferul cald din camera aceea mica de hotel : “ Pun pariu ca nu ai curaj… “

Curaj? Nu aveam, eram o lasa nu te puteam privi in ochi sa iti spun cit de mult uram jocul acela spiralat in care simteam ca ma plimb pe o scara infinita. Iti mingiiam capul usor si zimbeam, de sticla era zimbetul meu se spargea in milioane de bucati cind iti suna telefonul si ii auzeam vocea suava dar calda la celalalt capat al firului. O minteai cu o nonsalanta crasa. O minteai senin si calm cu buzele pe buzele mele ii tradai increderea si ii furai visul. Dar o protejai. Pe ea de mine. Eu in schimb pretindeam ca nu imi pasa. Rideam larg si frumos , rideam cu pasiune , te sarutam salbatic si te trageam inapoi in pat acolo unde nu era nevoie de prea multe cuvinte. Si in micile secunde in care irisul tau se dilata respiram adinc si imi spuneam ca asta este fericirea. O minciuna neconditionata pt unii si vadita pentru altii.

“ Sa nu vorbim despre ea in noaptea asta te rog!” cu miinile ridicate ca un gest pueril de aparare pareai un copil confuz. Te cistigam pe zi ce trecea in diferite ipostaze pina cind aveam sa te am , sa fii al meu definitiv, sa te fac sa intelegi necesitatea prezentei mele continue. Aveam sa iti intru sub piele, ai fi avut aroma mea in nari , gustul meu in gura. Aveam sa ii ignore existenta in viata ta. Aveam sa I te fur fara ca ea sa stie exact cum si cind te-ai indragostit.

“ tu stii ce mult mi-am dorit sa te am in noaptea asta? “ fiecare cuvint spus de mine era o jumatate de adevar. Frazele erau rupte insa in doua. Ele nu continuau ci insinuau.

Pe patul alb , spatios ma priveai fumind si ti se miscorau ochii de fiecare data cind ma studiai de departe. Atractie animalica, de om haituit. De multe ori te refuzam numai ca sa te aduc mai aproape. Deveneai violent apoi cerseai. In final cedam tot pe jumatate. Pina intr-o buna zi cind am hotarit ca venise momentul sa iti dau lovitura de gratie.




Tu iti amintesti ziua accea de toamna? La mine in apartamentul micut dar cald, iti beai cafeaua dimineata cu mine in brate. Afara ploua si tu spuneai ca Dumnezeu plinge pentru noi. Ca trebuie sa iesim afara cu capetele goale si sa sfidam natura. Ca ploaia asta o sa ne purifice.

Am clatinat din cap atunci si ti-am spus ca nimica nu te mai poate purifica.
“ Sunt innocent pina ma dovedeste cineva… “ ai spus insa ai ezitat.
“ Asteapta…” am soptit “ Nu poti sa te ascunzi la infinit si sa fugi la infinit stii? “

Ti se intunecase privirea atunci. De unde atita amar in tine oare? Desfacusem portocala in fata ta cu miinile inca dulci de lichidul oranj cu sufletul impacat de decizia pe care o luasem. Iti indesasem o bucatica in gura si o infulecasesi lacom. Si nici ochii aceia ai tai enorm de frumosi nu aveau sa imi schimbe gindurile.




Poate ca te intrebi de ce iti scriu acum dupa atita timp. Anumite vorbe au ramas suspendate si explicatiile sunt in masura sa clarifice timpul tulbure de atunci. Chiar daca acum nu iti pot vorbi, nu iti pot saruta ochii sau macar simti trupul.

Mi-am facut bagajele intr-o ora. Stiam exact ce aveam sa iau cu mine. Plecam fara sa iti las prea multe cuvinte. Aveai insa un maldar de amintiri care pulsau in tine. Ele te puteau tine in viata.

Cind am iesit din apartament ti-am lasat nota pe masa. Vedeam totul cu ochii mintii scenariul in care ireal de dureros aveai sa te prabusesti pe scaun linga masa aceea de bucatarie pe care facusem dragoste. Aveai sa iti iei capul in miini si sa izbesti hirtia de pereti. Aveai sa intrebi de ce, cum oare, unde? Si apoi aveai sa faci stinga imprejur si sa cauti confortul bratelor ei. Ea te astepta mereu rabdatoare fara prea multe ifose, fara drama, fara brutalitatea cu care te hartuiam eu. Si atunci, abia atunci ar fi inceput drama. Atingerea ei nu ar mai fi fost urmata de a mea. Sarutul ei ar fi avut alt gust. Parfumul meu nu ar mai fi staruit nicaieri decit in mintea ta exultata. Dragoste nu aveai sa mai gasesti nicaieri . Eu eram jumatatea ta.

Cind m-am urcat in avionul acela enorm a trebuit sa inchid ochii pentru o clipa si sa respir. A trebuit sa imi regasesc echilibrul si am tremurat toata la gindul ca muream incetul cu incetul departe de tine. Avea sa ne desparta un ocean insa iubirea nu avea sa moara vreodata. O lasasem acasa neintinata ca zapada din prima noapte.

“ Te iubesc. Sa nu ma cauti te rog. Sa nu ma uiti si sa nu ma iei cu tine inapoi la ea. Asta daca vrei sa reusesti sa continui sa te joci cu viata ta. “


Citeva cuvinte doar. Fara explicatii . Fara reprosuri.



Venise si ziua in care dupa ani de zile zvonurile ajunsesera la mine. Stiam ca nu mai erati impreuna aflasem intimplator ca ea te parasise dupa ce intr-un access de furie ii marturisisesi totul despre noi . Plinsese si apoi plecase. Simplu la fel cum fusese in viata ta o eternitate acum ea avea sa dispara. Nu am mai auzit mai nimica despre ea. Doar ca tu dupa luni si luni de zile aveai sa te casatoresti cu o fata absolut insipida , lipsita de caracter si personalitate. Aveai doi copii frumosi , amindoi baieti , amindoi cu aceeasi ochi enormi si zimbet cald. Erai un om doborit insa, rupt in bucati si nefericit.

Asa se face ca m-am intors. Dupa ani si ani de zile m-am intors. Stiu ca m-ai cautat si disperarea cu care ai incercat sa faci pace in sufletul tau am simtit-o mult timp chiar si de la mii de kilometrii departare. Am venit insa prea tirziu. Tragedia se indeplinise deja si destinul isi urmase cumva cursul incet dar sigur.

Acum stau ingenunchiata in fata mormintului tau si stiu ca ma auzi. Ti-am scris scrisoarea asta lunga pe care o va lua vintul si o va duce in cele patru zari. Am simtit nevoia sa iti spun ca nimeni niciodata nu ti-a luat locul , ca viata fara tine a fost un chin lung si ca ar fi trebuit poate sa ramin. Sa te fac sa alegi. Poate m-ai fi ales pe mine in final. Poate daca as fi jucat pina la capat as fi cistigat. Poate da , poate nu. Nu pot citi viitorul pot doar sa privesc in trecut acum. Si zimbesc printre lacrimile astea multe si reci , zimbesc cind ma gindesc la noaptea acceea in care ningea frumos. Imi lipesc fruntea de piatra asta rece si zimbesc plingind stiind ca poate de acolo de dincolo de pamintul asta murder ma simti. Dincolo de moarte. Ma auzi? Sunt eu…