Fragmente din Închisoarea îngerilor



Mâinile noastre,
pelicule fine de existență filigranate in obiecte
orologii ale timpului....
Iar noi ?!,
noi cei din carne si oase
nu suntem altceva decât senzații
intr-un corp străin care ne strânge
într-un sistem de semne,așteptări,repetiții.
Suntem gesturi,mișcări
în creierul celui de lângă noi
care acum ne privește cu uimire,
cu spaima celui care-și da seama
ca este învins,doborât
ca reprezintă doar un ecran
pe care se derulează o altă existență
și toate mișcările sale sunt simple impulsuri exterioare ,
că tot ceea ce crede nu exista anterior
ci se constituie intr-o poveste care-l povestește
și care mereu se derulează fără ajutorul sau !

Astfel ne aflăm într-o pendulare continua
și tot ceea ce facem,
tot ceea ce suntem,
tot ceea ce spunem
este expresie,culoare sau sunet acoperind un neliniștit gol.

Iar noi stăm blocați in camere triste
goale de lumină și de orice urmă de viață
pierduți de orice speranță de evadare din aceasta ,
alunecând cu viteze amețitoare de parca am zbura
când ninge.

Fereastra prin care lumea pătrunde in noi
este o lupa ce micșorează totul,
transpuși intr-o lumina ciudata
ce ne înaltă umbra ca pe o imensa cârjă
a non-sensului si a întrebărilor fără răspuns,
o cârjă ca un nou si translucid inconștient,
prezent lângă noi in întreaga lui măreție fantasmatica
legându-ne de el prin teama patologica de a nu fi.

Si ce altceva sa fie întrebările care ne măcina
căutând neîncetat sa se nască prin carnea trupului.
Iar noi ...atât de fragili...
încât nu reușim niciodată sa ajungem in exterior
si ne prăbușim adânc cu fiecare clipa devorați de fantasme
noi,simple canale de scurgere a neantului ,
nereușind sa ne aducem aminte pana la capăt
de unde si de ce am ajuns aici,
de ce trebuie sa continuam aceasta mascarada înjumătățiți

Dormind in uterul realității si visând îndeajuns de îndrăzneț,
incat sa creadă in existenta sa ,
in existenta unei lumi de dincolo de naștere
trăind la limita de sciziune a sferei
învesmântați pana in adâncul faptului de a fi,o separare,
un înainte si un după ce cade pe cealaltă emisfera
dintr-un instinct al perfecțiuni si nostalgiei după un
Aici si Acum
centrul tuturor centrelor
alfa si omega.

Închiși in camera celor patru puncte cardinale
nu suntem altceva decât Absenta invizibilei pendule
care ne scrie viata in ecouri surde
înăbușite de pereții golului de dincolo
si promițând oglinda ce nu dublează lumina .

Suntem la capătul lumii de neuroni
filigranați de impulsuri electrice
fara noi petrecându-se toata viata ca simple fante deschise
spre un nu știu unde din un nu știu de ce !
lăsând in urma narcisismul clipei
in aceasta lume condamnata cu mituri nebuloase .

Zgomot de apa prin conducte sparte este viata noastră
fara sa știm de unde si nici unde se sfârșește
asemenea scârțâitului de uși ce se deschid fără-ncetare
si fara noi….
Scheletice trupuri care ne așteaptă la capătul străzii
ca ultima lumina in orbitele goale
In timp ce pe tabla de șah a discursului impersonal
celulele noastre sunt pioni de sacrificiu
in lupta pe viata si pe moarte a trupului.

Captivi ai luminii din tabloul fara nici un ieri,
fara nici un mâine in care sa se dilate,
suntem calatorii spre capătul nopții
așteptând in gări părăsite ,
unda verde
singuri, cu umbra credincioasa,
tot ce a mai rămas din misterul luminii,
din gloria cerului îndepărtat in sine tot mai adânc
spre agonia fulgerului fara scânteie...

Căutând Prezenta care sa încălzească mâinile strangulate de așteptare,
cerșim privirii culoarea care nu ajunge niciodată atât de translucida incat sa distrugă Umbra înșelătoare a nemuririi
acolo unde soarele este devorat de trupul întunecat al căderii...