pentru ea
decepțiile erau vitale
se ridica dincolo de furie
și vorbea munților
își punea ochii pe Dumnezeu
într-o mulțime de văi abrupte
curgea acea vibrație a sunetului fără sunet
devenea pasionată de pictură
îmi atingea fruntea și mesteacănul
dezbrăca o barcă uneori
îmblânzea urși albi la gura peșterii
construind un fel de poartă
alături de noi
decupa fumului forma umană
cu sufletul la gură
orice îndoială prindea într-o piatră mâna dreaptă
și ghirlande cu flori în jurul gâtului
eu creșteam în palma deschisă
o bucată de sticlă
în căutarea unui nume