între noi îngenunchează mările
ruga e doar o tăcere mai albă
în care urc să aprind orizontul
dimineața când stelele se întorc obosite în oameni

nu mă căuta între cuvintele-acelea de noapte
eu nu am plecat niciodată cu zborul nu am ajuns
nisipul din palme e rece e doar o întrebare
fără răspuns frumoasă și fără sfârșit

să închidem ochii să ne umplem de flori galbene
ți-am spus acest întuneric e inofensiv mai ales dacă plouă
tu o să-mi arăți un drum fără intersecții și semne
eu o s-adorm și-o să visez că sunt tristă