cu cât te depărtai
mi se făcea mai frică
întindeam piciorul stâng în față, stând în șezut
dreptul îl petreceam peste stângul
talpa la verticală
creșteam și coboram
răscoleam podurile din spatele rotulei
nu mai aveam timp să merg fără să văd
pădurea își aducea aricii tăvăliți în cenușă
în punctul secret nodul josefinei oscila
sub primul strat era o întrebare
numele avea șansa să-și strângă consoanele
vocalele astupau ieșirea din cer