era într-una din zilele acelea defecte în care ne bucuram de coacerea degetelor
mami strigau puști blonzi vaca paște
iarbă albastră?
și-mi aminteam cum trînteai telefonul pleosc îmi rămînea
timpanul cîteva zile după aceea într-o
stare confuză din ecoul cuvintelor tale mi_se_rupe

dar cum spuneam era o zi frumoasă privirea-mi rămăsese agățată de
o creangă uscată
de o frunză de aur (dacă o las acolo poate mi se împlinește o dorință)
și toți (inclusiv Fana) eram vrăjiți de muzica păstăilor de fasole yolarihii

pe Fana o cunoșteam din_clasa_a_șaptea_c de la școalageneralăNR1 dar ea nu știa asta
ei îi plăcea să cânte în game înalte să repare chiuvete defecte
să privească mai mult spre pământ să brodeze goblenuri
și uneori să plutească în apa din cadă cu părul ei verde
cum plutea fetița aia de țigan înecată în rîu
după 7 zile cînd am chiulit toți de la ore

uneori (mai mult în glumă desigur) îmi striga ai să mergi cu mine ai să mergi?
cu mine...
așa credeam și eu ba eram convins răspundeam invariabil da

și acum o văd cum trece de la piață frumoasă și văduvă model (de ce nu mă miră?)
uneori mă simte în spatele perdelei aruncă o privire în sus și mă întreabă în gînd
ai să mergi cu mine ai să mergi?
cu mine...

oriunde pînă la capătul lumii să plutim amîndoi printre rațe de cauciuc