Eșuat
pe țărmul neputinței mele,
navigatorul
se confruntă cu furtuna de nisip
iscată, ca din neunde,
în excesul de memorie
al solitudinii.

El poartă stigmatul păcatului
ca pe-o mare scrisă cu oasele
sepiilor ce tânjesc la nemurire.

Până la ziua aburindă
a Judecății de Apoi,
când timpul devine abuz
iar vârsta omului
o contabilitate dublă,
navigatorul,
în nebunia lui,
se spânzură cu funia de nisip
stârnită în deșertul
ce doarme peste insula
exilului său.