ei erau dintre aceia cu care timpul e blând
nu erau spectatori tăcuți în circuri ambulante
din când în când mai zâmbeau
clipeau adânc din genele lungi
până le înfloreau mirări în colțul ochilor
ne întrebau pe unde ne-am mai pierdut între timp
apoi își continuau călătoria

falsitatea lor ți se părea pe atunci revoltătoare
privirea albăstruie îți stăruia în bătaia vântului
aproape se confunda cu cerul de iarnă
uneori căutai avid semnele din inima mișcătoare a nisipului
erai magicianul senzual care jongla cu sensurile cuvintelor
ca și ceilalți aleși
tu zâmbeai în culori
închipuind pe loc un alt fel de prinț fericit
pe când noi ne prindeam aripi și zburam
pe deasupra statuilor vii
pe deasupra oamenilor

dar toate acestea au fost
astăzi alesul își ascunde chipul
imaginând o altă poveste
iar noi
de undeva de departe
ne scufundăm în oceanele primordiale