Un Dumnezeu amnezic
își aprinde
noapte de noapte
țigara
în flăcările infernului.
Doar astfel îmi explic
rânjetul nefiresc
aruncat de stele în zodii.
Marea pe care navighez
zi de zi
Îi încape toată în ceașcă,
o enormă podea de lemn
în mișcare.
Doar așa îmi explic
oscilațiile haotice în destin.
Lumea toată e un imens
ibric de cafea în clocot.
Din amarul ei
ne hrănim an de an visele.