ÃŽn prima zi
Cerul s-a plouat
În pămînt.


După aceea
Cuvîntul cenușă
Mi s-a extins în trup.


Ochiul nu izbește
Malul pleoapelor
Refuzate lumii.


Glasul nu-înfiorează
Aerul adînc
Ce m-astupă.


E moartea
Cuvînt greu ca nucile
Căzute pe caldarîm.


Dar nu e moarte destulă
Pe pămînt
Să mi-o doresc.


E o moarte fină
Ce mă lasă trăind
În mlaștina
Deciziilor neluate,
Iubirii nerostite,
Blîndețelor nedăruite.


E starea
Ce nu-mi lasă
Nici un mugur
Uscîndu-mă sub piele
Nevăzut,
Pînă la URMÃ.