Un greiere

Era un greiere pe șes
Ce dorul și-l cânta
Avea în sinea lui un mare of
Căci o furnică nu-l iubea.

El era plin de sentiment
Dar ea avea raționament
Și nu se încredea în vorbele lui,
Aflase că-i un pic nebun

Nebun desigur după ea,
Căci toată ziua îi cânta
Ea devenise o obsesie
Și el căzu într-o depresie

Vroia ca ea să îl iubească,
Să fie a lui mireasă,
Să nu mai fie ca un cuc,
Să aibă al lui cuib.

Dar furnica n-avea timp
Să-i asculte al lui tril
Ea muncea de zor
Și el sus pe-un norișor.

Un norișor de paie
Din care mânca o oaie
Liniștită mesteca
Melodia o fascina

Furnicuța cea zglobie
ÃŽl ignora cu veselie
Și trecea pe lângă el
Ca o pasăre pe cer.

El un vânător versat,
Cu dibăcie o opri
O făcu să poposească
Și începu să îi vorbească.




Și îi spuse că i-ar place
Să o știe mai aproape
Că el o iubește tare,
Că-i fără de-asemănare.

Furnicuța-l asculta
Și apoi îl întreba
Dacă știe și-altceva
În afară de iubire

Întrebare încuietoare
El era un filozof
Nu un muncitor de rând
Ci un domn cult

Dar și filozofia asta
Trecea tot prin stomac
Ea vroia un om de rând
Nicidecum un filozof.

Și îi spuse ea direct
Fără muncă nu e bine
Doar cu versuri trecătoare
Iarna tot iarnă rămâne.