Editura: Castrum de Thymes,2024
Prefața: Daniel Marian
Posfața: Nicolae Toma
Editor: Daniel Luca

Universul lacrimă construit metaforic din poeme

De câțiva ani îl urmăresc cu atenție pe Teodor Dume pe rețelele de socializare. Poemele lui mi-au atras atenția și ulterior am aflat și despre biografia sa impresionantă. O nouă carte cu titlul sugestiv Călătorie în jurul unei lacrimi continuă saga poetică a cărții Tata îmi vorbește prin lacrimi.
Am încercat să fac o legătură cu Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, deși e o mare diferență, pentru că se referă la modul cum trebuie condus un principat, dar în acest volum „învățăturile” reprezintă o realitate interioară și în același timp o încărcătură sufletească care poate defini relațiile umane și legătura puternică între tată și fiică.
„Lacrima” devine o temă principală și capătă o conotație specială. Dacă în cartea precedentă lacrima reprezenta o trecere prin această lume plină de tristețe, amărăciune și bucurii văzută prin ochii unui copil care și-a descoperit maturitatea mult prea devreme, în acest volum registrul se schimbă: un dialog imaginar cu fiica lui care i-a schimbat destinul și modul de a alege esențialul dintr-o viață cum numai un bărbat poate înțelege această lume, unde lacrima poate fi văzută ca o explozie a bucuriei: „tot ceea ce vreau e încă un răgaz / în care să pot / să-i spun fiicei mele / că am iubit-o de când / i-a zâmbit lui Dumnezeu” (Călătorie în jurul unei lacrimi).
Acest dialog tată - fiică se referă și la o moștenire spirituală, care cuprinde tot ce a acumulat și modul cum a trăit alături de mama care l-a zămislit și l-a crescut. Acest sentiment i-a lăsat o urmă adâncă în suflet. Astfel a înțeles că această dragoste necondiționată trebuie transmisă mai departe prin câteva repere metaforice, dintre care menționez:
Teodor Dume / Călătorie în jurul unei lacrimi
„ștergarul alb / în care / mi-am uitat copilăria - / singurul suvenir de la mama - / îl port la piept / și mă prefac uneori / că o văd / ținându-mi capul pe genunchi ...” (Ștergarul în care mi-am uitat copilăria).
Credința în Dumnezeu vine ca o confesiune și astfel se naște înțelegerea că viața are cursul ei și convingerea că odată, cândva, va sta la dreapta tatălui. În câteva versuri se descarcă o energie dată de acceptarea acestei super puteri: „Am o rană cusută cu fire / din sângele lui Dumnezeu / prin care / dacă aș vrea să mă uit / aș vedea lumea / de dincolo de mine” (Rană cusută cu fire din sângele lui Dumnezeu). În același poem aduce un omagiu mamei sale plin de căldură: „aș vedea-o pe mama / cum din sânul ei mic / alăptează un înger” și femeia fiind un miracol, puterea de a naște continuând un lung lanț de vieți trăite aici pe acest pământ.
Tristețea uneori este percepută ca o moștenire, ca o urmă adâncă în inimă și de care nu poți scăpa. Câteva versuri sună ca o rugăciune, o dorință de a se pregăti pentru înfruntarea acestui sentiment: „o, doamne! / am lacrimi pe suflet și sunt trist / mai lasă-mi câteva fărâme din ziua de mâine / ca să-mi pot pregăti sufletul ...” (Din inima mea a evadat o lacrimă).
Complexitatea universului lacrimă, propus de Teodor Dume, poate genera mai multe interpretări și metafora devine o metaforă multiplă. Lacrima în sine nu reprezintă numai tristețe ci și puritate, pentru că fizic lacrima curăță ochiul de impurități, precum și răspunde la toate emoțiile puternice, ca și cum energia unui sentiment se transformă într-o picătură mirifică.
Majoritatea poemelor sunt descriptive, au o poveste în poveste raportată la trăirile momentului și modul cum o spune declanșează cititorului momente emoționante.
Teodor Dume / Călătorie în jurul unei lacrimi
cititor atent de poezie se poate chiar regăsi în unele poeme, care îmbracă toate formele de exprimare poetică.
Fără îndoială că autorul și-a descoperit stilul poetic care îl reprezintă și prin care reușește să transmită toată frumusețea vieții trăite într-un mediul al cărților și al culturii în general.
Succes autorului și aștept cu nerăbdare alte cărți!

Nicolae TOMA