Atât

“… și au văzut că sunt goi…”



Este uimitor cât de actuală este parabola fructului interzis, cu câtă inocență și duioșie, mușcă, astăzi, Adam și Eva, din fructul oprit. Este interzisă prostituția? Este interzisă uciderea omului de către om ( războiul)? Este interzisă lăcomia (consumul irațional din resursele neregenerabile ale planetei ) ? Este interzisă sodomia? Este interzisă uciderea copilului în pântecul mamei ( avortul )? Este interzisă proliferarea obscenității și injuriilor? Nicidecum – răspund Adam și Eva. Trăiește clipa! Gândește pozitiv! Nimic nu este interzis! Totul este permis! Totul este bun! Și crima, și războiul, și lăcomia, și sodomia, și avortul, și vulgaritatea, și fructul oprit este bun, este foarte bun, pentru că, mușcând din el, noi ne vedem unii pe alții, dumnezei ai întregului univers. Dar ce predăm ca dumnezei? Ce creăm? Universul? Nu! Nu îl creăm, ci îl consumâm. Îl eliminăm pe tubul digestiv. Dumnezeu a creat Universul. Și nu s-a atins de el. Scrie undeva: Dumnezeu este cel mai mare postitor. Suntem noi după chipul și asemănarea Lui? Nicidecum. Proliferăm în modernitate, repetând la o scară din ce în ce mai pantagruelică, același gest dezumanizant, același gest de fugă rușinoasă și lașă din condiția de om, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, în condiția de dinozaur carnivor. În condiția de învingător masticator. Care ia totul.

Am privit de sus un megalopolis. Și am calculat cât cărbune, petrol, metale, celuloză consumă în fiecare zi. Rezultatul este năucitor. La ce se va fi gândit, oare, Nichita Stănescu când a scris o poezie de 7 rânduri. Se numește “Marginea Universului”. Iat-o:



“Nu

Nu

Nu

Nu

Nu

Nu

Nu”



Nu poți să fii dumnezeu alături de o omenire care își mănâncă în fiecare zi viitorul speciei. În timp ce tabulhanelele mediatice cântă. Și tumbelechiurile arginților bat.

Poți doar să încerci să mănânci cât mai putin din fructul oprit, dăruind și altora din caricatura postului tău. Atât.

“… și au văzut că sunt goi…”