Dimineața când pleci de acasă spre serviciu îți prinde bine pe timpul călătoriei cu metroul, un ziar. Mai ales dacă nu te costă nimic. Așa că ai de ales între Compact, un ziar cu informații cuminți, energicul Ring unde doi, trei reporteri ’de investigații’ își încordează filonul profund al genei de Sherlock & Watson în variantă autohtonă și euROpeanul o publicație bilunară a Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor.
Desigur nu aș fi scris în pălăria de fetru despre aceste publicații –care nu sunt decât instrumente ale unor jocuri de interese– dacă nu aș fi citit într-un număr recent din euROpeanul un articolaș cel puțin ciudat. Pe pagina a doua, dl. Luca Niculescu ne prezintă în articolul Europa regiunilor mai înseamnă Europa? câteva raporturi –aparent logice- care lovesc clar în identitatea românilor. Jocul pe care îl propune L.N. începe cu o avalanșă de informații despre tensiunile dintre valoni și flamanzi, despre tensiunile apărute intre nordul si sudul Italiei sau despre Scoția și gândurile ei de retragere de sub umbrela Marii Britanii. Continuarea este lesne de înțeles: trimiteri la ’regionalizare’ și la naționaliștii români. ’Se fac –ne dezvăluie dl L.N.-confuzii, deliberate sau nu, între regiunile istorice și cele de dezvoltare’. Poate că eu fac parte dintre ’cei mai puțin instruiți’ dar spre deosebire de cei instruiți iubesc pământul ăsta pe care s-a născut tata, pe care bunicul a jucat leapșa și pentru care străbunicul a murit la Oituz. Iar dacă străbunii noștri ne-au lăsat de 2500 de ani spațiul carpato-danubiano-nistro-pontic de ce să îl fărâmițăm acum? Pentru o Europă regională? Hai să fim serioși!
Se pare, prieteni, că astăzi pentru ca să faci valuri, să fii băgat în seamă, să ai vizibilitate și notabilitate trebuie să îți înjuri sau ponegrești țara. Să o vrei făcută bucățele pentru că așa fac și spaniolii și sârbii și italienii și belgienii. Este un trend. Pe care dl. L.N. îl respectă de ceva vreme pentru că scria în Dilema Veche din 16 august 2007 la Tema Saptămânii: ’’Românii se consideră ca fiind speciali, deosebiți, excepționali și sînt furioși cînd străinii nu le recunosc meritele, adevărate sau închipuite. N-am fost noi pionieri în aviație? Nu am inventat noi insulina? Nu i-am sprijinit noi pe cehi în vara lui 1968?’’ De ce oare nu mă miră acest comportament? Pentru că între jurnaliști la ora actuală este o întrecere al cărui premiu, se pare, ar fi secunda în care toată lumea se uită la tine. Nu contează că se uită cu milă sau cu mirare. Important este că se uită. Mai contează atunci confuzia între rațional și limitele absurdului? NU mai contează!
Nu suntem furioși d-le Luca pentru că noi am inventat insulina, noi am fost pionierii aviației, noi am stat aici vreo mie de ani ca să poată francezii, belgienii, scoțienii să își facă țările pe care acum, conform teoriei dumneavoastră, le desfac, tot noi am fost aici când s-a pronunțat prima dată poc! bâz!, buf!, sfâr!. Europa e plecată pe drumul federalizării de multă vreme iar finalul va fi o planetă cu cinci-șase state federale, dar acest lucru nu ne împiedică să ne pastrăm și dezvoltăm identitatea, istoria, cultura așa cum au facut și strămoșii noștri până la noi. Veți spune, poate, că sunt naționalist dacă închei acest articol cu :
Trăiască România!
Și?..
Hai, la bună recitire!