PREOTUL DE FAMILIE

Asemeni îngerilor, preotul de familie nu are sex. Cu capul lui pătrat, cum are orice preot de model avansat, el își face apariția în locuința dumneavoastră la simpla apăsare a butonului unei telecomenzi. De apel. Înveșmântat într-un rastru arhieresc, el te baleiază cu o frecvență de cadre, și una de linii, apoi te invită să te așezi, se iluminează la față, și ți se adresează, cu vocea blândă, de părinte de suflet, a aparatului său cuvântător: “Puneți o pătură mai groasă!”. Orice l-ai întreba, oricâte sfaturi mai mult sau mai puțin efemere i-ai cere, el îți titrează, cu Acordul Părinților, cu Interzis copiilor sub 12 ani, cu Vulgaritate de limbaj, cu Scene de maximă violență, cu Nivel ridicat de obscenitate, același unic mesaj evanghelic: “Puneți o pătura mai groasă!”. Apoi, cu o sfântă evlavie, îți arată, cu mici excepții (ca să nu deznădăjduiești în pustie), toate păcatele pe dioptriile aparatului lui (tău) vizual. Privește-le bine, pentru că există o oarecare probabilitate mare să le chiar recunoști, personal, la timpul viitor. Cu toate acestea, nivelul de cunoștințe ecleziastice ale privitorilor și ascultătorilor preotului de familie este atât de redus, capetele lor, atât de “open mind” și pătrate sunt, iar ochii lor – în lumina cea fără de moarte – atât de de lapte, încât ei insistă, ca niște bravi cavaleri pe catâri, zi de zi, seară de seară, noapte de noapte, privind fix în gura și ochii preotului de familie, într-o credință îngustă, înapoiată, involută și oarbă.
Credincioșii văd în viața preotului de familie propria lor viață, ideală. Atât de lipsită de orice grijă față de aproapele, și de patimă lumească. Și viața preotului de familie, așa cum ne-o descrie el, este plină de idei, și ferită, de Consiliul Universal al Visătorilor Somnului, de orice ispită. De pildă: Ce-ar fi să mă omor și eu? Ce-ar fi să ucid și eu? Ce-ar fi să dau foc și eu? Ce-ar fi să mă revolt și eu? Împotriva tuturor? Ce pătrățimea mea? Ce-ar fi să înjur și eu, cum înjură preoții de familie? Ce-ar fi să lupt în războaie ca ei? Ce-ar fi să asasinez? Ce-ar fi să regulez, psaltiri, căci mă excită numai când văd, o sutană? Fuck You. Fuck You. Aici, preotul de familie include în programul religios mica lui reclamă de publicitate religioasă: “Puneți o pătură mai groasă!”. Se trece la alți psalmi, și alte paragrafe miraculoase. Se revine pe lumea simțurilor și a gândurilor spiritelor superioare. Ce-ar fi să îmi demonstrez superioritatea trupului? Sau perversiunea gândului? Ce-ar fi să mă prostituez? La aceste întrebări, preotul de familie titrează, cu o voce electronică, omenească: “Puneți o pătură mai groasă!”. Există credincioși care – din păcate – cad în fața preotului de familie în altă sminteală: negându-l pe Dumnezeul pixel, că , uite, nu e în cer, deși trimite sonde și acolo, nu e nicăieri, ori e peste tot – ajung să arate tot cerul, închinându-i-se și așteptând minuni și daruri de la extratereștri, adică de la niște creații de același sânge, rece, cu ei. Preotul de familie are grijă și ne propovăduiește, elocvent, cu sunet, regie bisericească, ritual publicitar, sau electoral, cu imagine, totul despre Putere. Totul despre tot ce este mai puternic. Are ritm, viteză, sincronizare și coordonare. Resurse. Intuiție și anticipație. SuperInteligență și spirit infinit de observație. Are minte. Are chiar și suflet. De sticlă. În care este o probabilitate destul de unu, din păcate, ca undeva, cândva, credinciosul să se și taie. Doar slăbiciunea nu este tolerată nici pe ecrane, nici în viață. Este o povară. Din ce în ce mai amară. Și – hulită metaforă – o repetabilă povară. Looserii. Nici răbdarea nu este tolerată pe o lume a toleranței. Nici înțelepciunea. Nici iertarea. Căci ele, numai și numai de preotul de familie sunt date.
După vizionarea și ascultarea Sfintelor Taine, preotul de familie rămâne până târziu, în noapte, aprins în rugăciune.
Membrii familiei adorm în fața lui împăcați, în somnul de piatră prețioasă. Copiii nu au părinți, părinții nu au copii, nimeni nu are vecini. Nu mai este timp pentru joacă. Doar credința furibundă. În harul sfânt și mântuitor al preotului de familie. Care aduce, uneori, cu el, în casă, și un țârcovnic mai versatil: sistemul de calcul al credinței.
Odată cu apăsarea butonului STOP, duhul preotului de familie se stinge, dar harul lui sfânt a luminat fiecare inimă, fiecare suflet, și fiecare cap.
Plutește încă prin casă, în gerul anotimpurilor, micul lui compendiu de înțelepciune duhovnicească: “Puneți o pătură mai groasă!”.
Veșnică recunoștință preotului de familie, pe numele lui de familie: TELEVIZORUL, și versatilului lui țîrcovnic, sistemului de calcul al credinței, CALCULATORUL.

18-19 februarie 2004