agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-16 | [This text should be read in romana] | Ieri am stat la masa, am avut o disputa apriga si niste invitati pe masura: Timpul - incerca sa imi atraga atentia schimbandu-si infatisarea cand in Napoleon, cand Giordano Bruno, sau mai stiu eu cine- isi privea posac ceaiul din cand in cand, enervat de lipsa mea de atentie. Langa el, radiind lumini si luminite roz si rosii, cu obraii bucalati, si parul des, roscat prins -din nou- intr-un coc, imposibil, statea Iubirea sau cum ii spun eu, uneori Inima. Isi ascundea lacrimile dezamagite sub falduri stralucitoare de zambete. Astazi, nici macar imbracamintea ei, intotdeauna -pana acum- festiva nu mai era fericita, purta o rochie lunga, ruginie, din tafta. Frunze uscate cadeau dintre pliurile ei, frunze sangerii. Langa mine, Cunoasterea zambea misterios. Pentru aceasta seara isi alesese un chip perfect, hermafrodit, in care principiile feminin si masculin se imbinau perfect. Forma-i diafana imbratisa camera. Moartea se hotarase sa asiste la discutie de langa cuier. In eternele sale haine -dupa atata amar de timp tot pe acestea le prefeta- de Secerator: o roba lunga neagra, putin murdara de noroiul mortilor trecute. Se simtea intrus, mi-am dat seama dupa genele-i aplecate. L-am invitat la masa, dar timid mi-a zis: "Eu totusi sunt Moartea. Nu vreau sa va inhib. Dar daca discutia ma va atrage promit sa particip." Dupa care se retrase din nou in umbra, jucandu-se voios cu paianjenii din colturi -promit sa fac curat. Se sfadea cu chelnerii cand am surprins-o. Viata, radea, cu ochii plini de lacrimi tulburi -de la tremurul rasului-. Ca intotdeauna atat de completa atat de perfecta, Viata. S-a asezat cuminte la masa. Parul ei verde, inca mai avea frunze prin el, si mainile pamant parfumat. Ochii plini de vigoare, ascundeau rauri si lacuri adanci, limpezi. Pielea, intotdeauna in schimbare, cand alb, de nordic, cand galbena- pesemne asiatic- sau neagra, stralucea de tinerete, eterna ei tinerete si regenerare. Acum, toti asezati, asteptam sa vina macarea. Pentru aceasta seara speciala am comandat garnitura de himere, cu praf de piatra filozofala. Iar ca bautura, la primul fel Elixir. Vom incheia cu supa din Olimp, presarata cu condimentele inghetate din Helheim. Si desertul, ambrozie pura (Iubirea ne-a daruit-o) dupa cum spuneam. M-am asezat si eu la masa, incercand, ca un domn sa ma asigur ca Doamnele Iubire si Viata stau perfect comfortabil. Chelnerii, in hainele lor fine tesute din matase de ganduri, incep a ne servi mancarea, iar discutia incepe. "Cred ca si voi o sa sfarsiti precum celelalte civilizatii" spuse Timpul."M-am si obisnuit, cu ritmul asta, aparitie, ascensiune, apogeu, declin. din nou si din nou, de mii de ani. Cu ce ati fi voi mai deferiti?!" "Nu mai fii asa crud, stii bine ca ei, mult mai mult decat ceilalti au sansa de a supravietui. Ei nu au putut, ei au fost prea mandri; dar cred ca aceasta civilizatie va trai. Intelegi? trebuie sa traiasca!" spuse Viata, care desi incerca sa fie convingatoare lasa dramul de deznadajduire sa i se citeasca pe chip. "Dar cum? Au uitat sa iubeasca!" planse Iubirea. "Pana acum se faceau atatea in numele iubirii. Acum numai crime, gelozii, numai ura in bietele suflete adormite." suspina dupa care continua "Oamenii au uitat iubirea. Au impietrit." "Asa este. Uneori prefer muntii in schimbul rautatii acestor fiinte. Prefer joaca animalelor, fericite in ignoranta lor. Insa oamenii nu sunt fericiti. Si ce e cel mai rau, isi refuza fericirea. Isi risipesc viata timpul si energia pentru lucruri inutile cum ar fii Banii. Oamenii mor din cauza banilor. Sau poate, ca oamnii traiesc pentru bani. Nu mai traiesc pentru viata. Traiesc pentru scopuri inutile, adormite in care se complac." sopti Viata "Asa este! Oamenii nu isi dau seama de darul care li-l faci." cuvanta Cunoasterea. "Nu mai cred. Acum totul e stiinta. Totul vine dint-un motiv steril, inventat de o minte ce nu cunoaste calm. Oamenii nu mai cred in noi. Isi pierd valorile, demnitatea pentru motive jonice. Se lupta pentru o bucata de pamant..." "Nedandu-si seama ca prin lupta lor o distrug" continua Viata. Moartea, apropiindu-se, cu ochii tristi spuse:" crezand ca o sa se trezeasca, am ucis o parte..." ofta "cateva zile, au suferit impreuna, au plans, s-au rugat, au crezut...au sperat. Dar acum, iata-i! inapoi la sporovailei inutil. Inapoi la rutina!" "pot sa stau alaturi de voi?" "Desigur!"spusei eu, grabit, "Uite, ia loc" "Multumesc,Ram", "sunt vremuri grele, luati seama... stiti cu totii, ca niciodata omul nu si-a mai pierdut credinta cum o face acum" tuna Moartea. "Asa este, si eu privesc cu uimire cum omenirea se triaza tot mia mult. Cei ce cunosc -traiesc-, cei ce nu cunosc- au viata in moarte, isi dorm zilele." grai Cunoasterea. "da, dar am vazut chiar azi pe drum. Se iubeau cu adevarat" spuse Iubirea, cu chipul imbujorat. scoase o foaie de pegement dintr-un buzunar al rochiei, il despaturi si il puse pe masa. Acum toti priveam o imagien miscatoare a unor tineri, tinandu-se in brate. "se iubeau, va jur. Uite!"atinse cu degetul hartia, si pe ea se concentra imaginea chipurilor lor, senine limpezi. Desavarsit fericite. "Atunci nu mai plange. Nu te-au uitat, chiat de nu iti aduc orfrande. Iubirea exista." zambi Cunoastrerea. "Crezi?"...suspina incet Inima. Timpul se ridica si incepu a se plima pin camera. In urma pasilor sai, parchetul devenea nou, stralucitor, asa cum fusese odata - promit sa raschetez si restul casei. Isi puse mana pe comoda si privindu-si imaginea proteica, in oglinda, incepu "oamenii, invata istorie. Isi invata tecutul, cu toate greselile sale amarnice. Dar toata aceasta invatatura este inutila. Ei traiesc in trecut, fara a-l intelege.Fara a corecta prezentul, fara a urmari prezentul" sterse cu dosul palmei praful de pe comoda, lasand pe ea semnul infintului.Invata trecutul, ca sa imbunatateasca prezentul,insa mintea lor se conformeaza pe canoane e mult moarte." Cand desertul fu servit era deja 11:45. Nu vroiam sa plece, voiam sa mai stea. "Dragule" spuse Iubirea atingandu-mi fata. "tu esti binecuvantat. Tu esti pe drumul catre eternitate. Tu crezi." Imbujorat, de vorbele ei, si de respiratia ei ce mirosea proaspat a trandafiri plecai ochii. "dar, fara iubire nu o sa faci nimic. Nu poti. Trebuie sa inveti sa iubesti pana si o furnicuta zambitoare, sau un cersetor. Numai asa vei spala pacatele mintii. Prin Iubire." spunand astea se ridica de la masa, se apropie de mine si imi saruta cald fruntea. ceasul era deja 11:57. Nu, sa nu plece, mai stati. "Totusi trebuie sa plecam tinere" spuse Cunoasterea. Se ridicara unul cate unul de la masa. Viata veni, catre mine si imi atinse palma. Cand isi indeparta mana, in palma mea se afla cea mai minunata frunza pe care am vazut- o vreodata. "Retine copilul meu! Eu sunt in tot ceea ce te inconjoara, iubeste tot, si ma vei iubi pe mine." Cunoasterea imi prinse doua secunde privirea, nu mai era nevoie de cuvine, cunosteam ce avea sa imi spuna. Moartea, imi stranse mana in mana lui rece si sopti "sper sa nu fiu nevoit sa mai vin la tine niciodata." Sub gluga ghicii un zambet fugar. 11:59. Timpul zbura catre mine si ma lua in brate. Vazui atunci ce a fost ce este si ce avea sa fie. 12:00 12:05...fug pe scari, iau penita si incep sa scriu..."Cina vieti mele.." |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy