agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-02-07 | [This text should be read in romana] |
Femeia de cafea
Primavara se sfarsise de curand, alungata de o canicula neasteptata pentru mijlocul de mai. Eram intr-o framantare continua, plin de dorinte confuze, violente cateodata, gata sa izbucneasca in momente nepotrivite. Dupa 18 ani, garsoniera ce o locuisem invariabil imi devenise incomoda, desi nu o imparteam prea mult timp cu o alta persoana. Probabil atelierele in care lucram aproape tot timpul si intalnirile mele zilnice cu prietenii, nu mi-au dat ocazia sa ma gandesc la lucruri atat de neinsemnate. De-o vreme insa, era altfel: vroiam sa-mi schimb locuinta, vroiam sa-mi schimb stilul de lucru; dispretuiam reclamele pentru firme, statuile pentru gradini, tablourile facute dupa culoarea covoarelor… Imi dorisem atat de mult sa devin artist incat uitasem acest lucru pe parcurs. Tot ce visasem in fata unor opere de arta, entuziasmul ce ma propulsase in marea taina a creatiei se stinsese in mine, inabusit de dorinta si nevoia de bani. Mi-era teama c-am sa ajung sa ma dispretuiesc si pe mine. Trebuia sa fac o schimbare in viata mea. Citisem un anunt intr-un ziar:” Vand apartament 3 camere, spatioase in vila veche, zona linistita….” Am sunat la numarul indicat in anunt si am stabilit o vizita chiar in dupa-amiaza acelei zile. Cu o jumatae de ora inainte de ora stabilita am plecat de acasa, pe jos, deoarece adresa respectiva era aproape de zona unde locuiam. Soarele inca dogorea. Ma strecuram incet, prin umbra cladirilor, ferindu-ma de aburul ce inconjura fiecare trecator. Pe strada Beethoven am dat de niste castani umbrosi. Vilele construite la inceputul secolului XX erau cu cate un etaj sau doua. Incercam sa evit fiecare pata de lumina ce cadea printre crengile groase ale castanilor. Pret de o secunda, am atins privirea femeii ce venea din fata mea si am pasit mai departe cu senzatia ca o cunosc. Tot restul drumului mi l-am petrecut in framantarea aceea neplacuta de intrebari si cautari, incercand sa aflu identitatea acelei persoane. Casa pe care o gasisem la numarul 15 era, spre deosebire de celelalte case de pe aceasta strada, neangrijita. Igrasia ameninta sa cuprinda roata intreaga temelie. Tencuiala cazuse in unele locuri, stirbind pervazul ferestrelor. Unul dintre rulouri cazuse si statea ca o pleoapa pe un ochi obosit. Accesul in imobil se facea din curte. Asa ca, am trecut prin poarte grea de fier forjat ce banuiam ca nu mai fusese inchisa de multa vreme si am strabatut gangul strajuit in partea dreapta de un sir de brazi inalti ce-si sprijineau putinele ramuri de cladirea vecina. In curte, cateva anexe erau depozite pentru vechiturile pe care locatarii, cu siguranta oameni in varsta, nu se indurau sa le arunce. Poarta casei, altadata impozanta, isi primea acum oaspetii ca o matroana batrana :pe cei noi cu o raceala prost ascunsa de straturi incomplete de vopsea, iar pe cei ai casei cu aceleasi tabieturi, invatate, exersate de-a lungul anilor. M-a primit si pe mine cu greutatea varstei ei, anuntandu-ma cu un scartait lung, celor ce urmau sa ma cerceteze din spatele usilor inchise. Apartamentul de vanzare se afla la primul etaj. Ma intampinara actualii proprietari, proaspat mostenitori ai unor bunici octogenari. Apartamentul pastra inca lucrurile celor care locuisera aici o viata intreaga. Draperiile groase, din catifea cafenie ingropau in obscuritate mobila veche incarcata de dantele. Pernele cusute chilim, asezate pe canapele si fotolii, pastrau inca urma trupurilor ce se odihnisera-ntre ele. Bajbaiam prin incaperi, atras mai mult de obiectele ce-mi spuneau singure istoria acestei case. Proprietarii urmau sa plece din tara in saptamina aceea, iar de vanzarea apartamentului urma sa se ocupe in continuare o agentie imobiliara. In cazul in care eram interesat sa-l cumpar, mi-au oferit adresa agentiei. Am parasit batrana casa cu un sentiment ciudat ce s-a amplificat cand m-am intors la aglomeratia urbana: ma intorceam dintr-un alt secol. Obiectele au darul de a pastra in ele caracterele celor ce le-au folosit. Sau poate invers: ce-l ce le detinuse a reusit prin imbinarea lor sa-mi transmita caracterul lui. Acest sentiment m-a marcat pentru cateva zile, cand atras de ce-mi ramase enigmatic m-a facut sa sun la agentie: mai vroiam sa vad o data apartamentul. Nu mi-l puteam imagina gol, fara acele lucruri, cu geamurile descoperite, inundat de lumina, asa ca, imi aranjasem o noua intalnire. La pranz am invitat-o pe Angela sa ia masa cu mine. Buna mea prietena, nu m-ar fi refuzat niciodata. Eram de cativa ani impreuna si se obisnuise cu tabieturile mele. O placeam fiindca nu-mi cerea niciodata mai mult decat ii ofeream. Eram de mult un burlac convins. Angela era frumoasa si stia sa arate acest lucru facandu-se placuta si amabila cu toata lumea. Ii placea sa gandeasca pozitiv si poate de aceea nu-mi reprosa nimic. Ca intotdeauna, prospetimea din firea ei, mirosul ei , m-au binedispus. Era cu multi ani mai tanara decat mine si, neasteptat pentru varsta ei, dadea dovada de multa maturitate in gesturi si gandire. Si-a petrecut si de aceasta data pauza de pranz cu mine, urmand sa ne revedem in seara aceea. La ora stabilita cu agentia ma aflam in fata usii inalte din lemn cu geamuri de sticla mata a apartamentului din strada Beethoven. Am sunat. In tocul usii mi-a raspuns femeia ce-o vazusem cu cateva zile-n urma, pe care inca mai aveam sentimentul c-o cunosc. Ne-am prezentat: Maria . Cu siguranta nu o mai intalnisem inainte. Apartamentul era asa cum il lasasem: perna din fotoliu nu fusese deranjata, dantelele sprijineau in continuare bibelourile. Pe masuta de alaturi, o cutie candva cu bomboane, statea acum intredeschisa, plina cu papiote, panglici, degetare. Perdelele din dantela lucrate de mana, din loc in loc gaurite, atarnau obosite de barele garniselor din lemn. Draperiile trase pe margini se incapatanau sa nu lase lumina sa patrunda-n casa. Ochii ei erau cafenii, mari, migdalati, buzele visina putreda iar parul lins de aceeasi culoare cu ochii. Nimic nu contrasta, nimic nu vroia sa uimeasca in fiinta din fata mea. Tenul neted avea aceeasi stralucire mata ca a mobilei insirate de-a lungul peretilor. In bucatarie, un servet brodat statea aruncat pe spatarul unui scaun. Cel ce il folosise ultima data il aruncase acolo din obisnuinta. In buffet, doua cesti de cafea cu farfurioare din portelan stateau langa o zaharnita cu o lingurita uitata in ea , pregatite parca sa te servesti. Pe raftul de sus, alte servise descompletate imbogateau ambientul cu mii de culori. Sclipirile lor ceramice ma inveseleau. Terminase de povestit despre calitatile acestei case, sau mai bine zis "pledoaria ei manageriala", iar acum statea linistita in fotoliu, urmarindu-ma cu privirea, asteptand sa-i vorbesc. Linistea imi apasa in urechi. Ma simteam ca o marioneta legat in franghiile privirilor ei. Am trecut la fereastra si am tras perdeaua la o parte. Cutite albe din raze de soare taiau nemilos incaperea in doua: de-o parte ea, topindu-se ca o ciocolata, de-o parte eu sprijinindu-ma in umbra ramasa. Isi ferea ochii privind trist in jos, lasand pleoapele sa-i ascunda adancul care ma-nghitise pana acum. Am lasat perdeaua sa cada la loc. S-a ridicat si a trecut in partea mea de intuneric. Perna din fotoliu era nederanjata. M-am aplecat si am mangaiat stofa fotoliului, perna… Imi urmarea surprinsa fiecare gest. M-am asezat. Avea totul pefect: nasul drept, gura carnoasa, ochii mari, sprancene dese, frumos arcuite. Obrazul ei nu schita nici un gest, nici o chemare, nici o teama. Nu-si dorea sa o plac. Incercam sa-i prind cat mai des privirea: camera mare si inalta se facea tot mai stramta. Trecea dintr-un loc in altul tot mai agitata pana cand privirea i-a ramas prinsa, ca-ntr-o panza de paianjen, in ochii mei. Am renuntat sa o mai pandesc: am eliberat-o. La plecare, fiindca ma aratasem foarte interesat de achizitionarea apartamentului, mi-a intins o carte de vizita. Urma sa ii comunic hotararea mea in zilele urmatoare. Am trecut pe la Angela sa o invit la cina. Avea sa ramana peste noapte la mine. Isi cauta in graba cateva lucrusoare, pentru a doua zi dimineata la serviciu. I-am povestit de planurile mele de a-mi lua un apartament mai mare. In garsoniera mea, in care adunasem de-a lungul anilor o gramada de lucruri ce-mi furau din spatiul meu vital, ma sufocam. -La tine nu mai are loc nici un soricel darmite... ma sustinea ea. "Darmite" asta nu-l spunea niciodata si intotdeauna am stiut ce era. Imi parea rau de buna mea prietena, dar eu nu-i puteam oferi un loc permanent langa mine. Dimineata, Angela plecase fara sa ma trezeasca. Am trecut pe la atelierul ce-l aveam inchiriat intr-o veche fabrica de nasturi inchisa dupa caderea comunismului. Ultimul model il avusesem cu vreo 6 luni in urma. Femeia din ziua de azi are parul lung, nu mai poarta breton, vrea sa aiba sanii mari, de aceea are spatele militaresc. Vrei s-o mangai cu privirea si in loc sa auzi cum vibreaza o vioara, auzi cum pleoscaie palmele pe fundul ei. M-am trezit din filozofarile mele schitand pe sevalet silueta unei femei cafenii. Statea in fotoliu, cu privirea in podea. Nu erau picioarele si mainile celei la care visam. Am incercat zadarnic s-o schitez pe ea dar n-am reusit. A ramas pe sevalet cateva zile ignorandu-ma, refuzand sa-mi dezvaluie cum este ea, Maria. M-am hotarit destul de repede (fata de scepticismul ce ma caracterizeaza) sa cumpar apartamentul. Am sunat-o pe Maria si ne-am intalnit la agentie. In aceeasi zi,dupa nenumarate ore de asteptari pe la notari, am finalizat actele. Am profitat de ziua petrecuta in compania ei si am povestit putin despre noi. A fost atrasa de faptul ca sunt artist plastic si mi-a acceptat bucuroasa invitatia la atelier. Dupa o saptamana am primit cheile apartamentului. Eram entuziasmat si doream sa i-l arat si Angelei, asa ca am luat-o cu mine. L-am gasit gol, inundat dureros de salbatic de lumina. Am tras obloanele cat de repede am putut. Am asteptat cateva secunde si am simtit cum sufletul acelei case se reintorcea; doar Angela cu tineretea ei mi-a alungat amagirea: eram in ultimul deceniu al secolului XX si timpul nu-l mai puteam opri. Sunetul pendulei ce tinuse timpul in loc disparuse. Urma sa aduc un nou spirit acelei case. L-am amenajat intr-un timp relativ scurt si mi-a facut placere sa-mi petrec prima zi singur in el. Nu mai semana cu locuinta pe care o vazusem prima data. Vraja lui disparuse odata cu lucrurile vechilor proprietari. Nici mirosul nu-mi mai amintea de experienta acelor zile. Chiar si vechile mele lucruri primisera noi valente in spatiul mare si aerisit ce le oferisem. Trecuse ceva vreme si m-am hotarit sa stabilesc intalnirea promisa Mariei. Mi-a aceptat-o intre doua intalniri cu clientii. Era vadit curioasa de cum arata atelierul unui artist si nicidecum de mine, cum speram eu. Mi-a cercetat fiecare ungher, fiecare lucrare ce reusisem sau nu sa o termin. Am observat ca avea un simt estetic dezvoltat. Am indraznit in timp ce ea era atrasa de dezordinea in care mai descoperea cate ceva, sa-i fac cateva schite . M-a descoperit destul de repede dar mi-a acceptat jocul. Avea umerii usor rotunjiti, aplecati chiar putin in fata, coapsele mari, picioare frumoase. Mainile mari cu degete lungi nu aveau duritatea unora muncite. Avea o imbracaminte sobra, fara sa marcheze sau sa ascunda ceva. Cand zambea o facea larg, dezgolindu-si dintii frumos aliniati. Printre mirosul de acuarela si de uleiuri i l-am simtit pe al ei, un amestec de lamaita si scortisoara. Am poftit-o sa ia loc in fata mea pe un scaun inalt, ca acelea din baruri si i-am oferit o cafea. Ceasca se ascunse ca un puisor moale in mainile ei din care nu-i mai zaream decat aburul plutind alene spre chipul ei, nereusind insa sa-l invaluie. Zambea si se uita imprejur: se simtea bine in conglomeratul de obiecte si mirosuri din incaperea aceea transmitandu-mi si mie linistea ei. Imi stapaneamcu greu impulsul de a ma ridica de langa sevalet si a o saruta, fiindca-mi era teama de reactia ei. Am obtinut insa o intalnire chiar a doua zi cand mi-a acceptat sa-mi pozeze, dupa ce s-a asigurat ca n-am sa-i cer sa se dezbrace. La plecare i-am facut cadou o schita ca o recompensa pentru reusita acelei intalniri. In seara aceea am mers la barul unde ma intilneam de obicei cu prietenii. Era un local prietenos, unde veneau sa cante tot felul de formatii "batrane" (cum ne placea noua sa spunem), de rock, jazz, house ce faceau ca muzica sa curga foarte bine langa berea blonda sau neagra. Barbatii de o anumita virsta, cum eram noi care bateam la 40 la usa, nu-i acceptau pe cei cu mai mult de 10 ani mai tineri. Asa si noi, am ramas fideli formatiilor vechi si refuzam stilurile noi de muzica. Aveam deja masa noastra, dupa cum le stiam si pe ale celorlalti clienti fideli. Aici nu ne aduceam niciodata prietenele; nu indraznise nici unul dintre noi pana cind, acest lucru devenise regula. Am ajuns devreme si n-am gasit nici un prieten. Am avut in schimb, timp sa ma gindesc la Maria. Imi ramase senzatia ca am mai cunoscut-o cindva si incercam sa pun sentimentul reintalnirii peste perioade din viata mea cand as fi putut sa o cunosc. Ajunsesem departe cu gindul cand Andrei se aseza obosit langa mine. Andrei era inginer mecanic si lucra intr-o tesatorie in trei schimburi. Ii mai spuneam si "inginerul de femei": era rege peste o "tura" de 160 de femei. Andrei era "baiatul sarac" din trupa noastra: purta haine ieftine, nu umbla ingrijit iar averea care o primise de la tara nu-l facea sa se simta mai orasean. Era mereu obosit fiindca ziua si-o incepea sau si-o sfarsea aici. Ca intotdeauna cand venea dupa schimbul doi, era ros de curiozitate pentru ce se intamplase cia timp fusese la serviciu. Ma enerva de fiecare data cand facea asa; ce ar fi putut sa piarda? Era prea agitat si punea prea multe intrebari. Am profitat de ocazia ca eram singuri si am abordat subiectul tabu din gasca noastra: femeile. Era subiectul cu cele mai impartite pareri. -Barfele din tesatorie sunt mai lungi decat panza tesuta in toti anii in ea. La inceput am fost prins in itele lor, dar am ridicat garda sus si m-am facut rau. Cu femeile nu-i de glumit.- isi demonstra duritatea "inginerul de femei". Strangea bine fraiele "turei" desi uneori parea coplesit de ea. -Ce-ti mai fac femeile? era intrebarea care nu se astepta sa o auda de la mine. Ma privi lung cercetandu-ma daca il ironizez, apoi trase aer in piept: "Este una la mine-n tura"- asa incepeau povestile care pina azi, cand vroiam sa ies din ale mele, imi curgeau pe linga urechi ca un vin tanar facut prin gospodariile taranilor. Am pierdut firul povestii destul de repede: nu era genul si nici locul potrivit sa ascult astfel de birfe cu muieri. Am pornit in imaginatia mea cu gindul si curiozitatea de a afla cum arata locul ce-i ocupa o treime din viata camaradului meu de pahar. Cred ca eram intr-unul din momentele acelea, foarte rare, in care vroiam sa fiu amabil si prietenos cu el cand i-am propus sa-mi arate si mie locul unde lucreaza. A ramas cateva secunde cu o expresie de uimire uitandu-se la mine, cautand sensul ascuns al propunerii mele. Nimeni nu i-ar fi cerut asa ceva. Nici eu, dupa secundele in care i-am confirmat cu seriozitatea afisata in expresia fetei mele. Deja incercam sa ma conving ca voi trai o experienta, placuta sau nu, inedita pentru mine. Ce nu mi-a placut a fost prietenia lui excesiva ce a incercat sa mi-o arate pana in momentul in care am fost salvat de restul trupei ce a adus cu ea atmosfera de fiecare seara petrecuta impreuna in "Club 69". Despre femei probabil ca nu se vorbea in gasca noastra din cauza celor doi: Andrei si Raul. Daca primul era inginer de femei , cel de-al doilea era doctor de femei. Daca primul tinea intotdeauna garda sus relativ la femei, cel de-al doilea le subcasase in doua categorii : cele ce au probleme si cele ce au probleme, iar el era cel nevoit sa le rezolve. Doar eu si ceilalti doi prieteni ai nostri, Marcel si Valentin, "patronii", cum le placea sa li se spuna inca le consideram mame, surori sau iubite si nu ne creasem relativ la ele nici un complex. Am plecat acasa mult dupa miezul noptii. Am visat tot restul noptii cu Maria... si mirosea, ingrozitor de bine a scortisoara si cafea.... Mi-era rusine de mine sa recunosc ca asteptam cu nerabdare s-o revad pe Maria. Ma purtam prosteste, ca la 19 de ani. M-am surprins scotandu-mi cosuri in oglinda din baie! Nu suportam obiceiul asta nici la femei! Am incercat sa-mi vorbesc, sa-mi explic ca am facut 40 si, ca andropauza, care nu poti s-o o refuzi cand o primesti, probabil ca se intimpla ceva cu hormonii de o iau la goana prin creieras si-ti umbla la "inimioara". Unde e sufletul? De ce-l simt atit de plin? Mi-au venit in minte o gramada de lucruri: in tinerete fusesem indragostit de o fata fiindca avea niste ochi deosebiti, chiar daca avea un corp disproportionat, cu talie scurta si picioare lungi, lucru care-l stiam si-mi displacea si atunci dar il ignoram din cauza sentimentelor mele. Cind e sa te indragostesti, se intimpla oricum si accepti si lucruri care altfel le refuzi. Apoi am incercat sa desfac cuvintele: indragostit, dragoste, iubire; indragostit, dragoste, iubire…O bucata din mine a ramas de partea maturitatii si-mi dicta taios, incercand sa-mi intoarca obrazul din fata oglinzii: «Nu sunt indragostit ! » Cu agitatia din ziua aceea, am reusit sa intarzii la atelier. Maria ma astepta sprijinita de un gardulet contorsionat din fier, ramas asa din timpul fabricii de nasturi. Chipul i se lumina cand ma zari si am simtit acelasi lucru cu al meu. M-am scuzat de intarziere. Am pregatit in graba cafeaua, timp in care a ramas linga mine: - Mie-mi place s-astept sa iasa singura aroma din ea. - ? m-am uitat intrebator la ea. - Nu-i dau decit un clocot, apoi o las sa stea. Are mult caimac iar aroma e mai tare. Si-a baut cafeaua intr-un fotoliu Ludovic al XIV-lea, ros de molii, jerpelit, in care buna mea doamna parea o regina. A acceptat sa-mi povesteasca despre ea: terminase Istoria prin '95 si refuzase "destinul" de profesoara. A lucrat ca secretara, ghid turistic, iar acum ca agent imobiliar. Istoria era pasiunea ei. Mi-a povestit despre orasul care ne adoptase pe amandoi, despre teatre, opere...Era o femeie citita. M-am rusinat de putina cultura ce o aveam in comparatie cu a ei. M-a scos faptul ca nu stia aproape nimic de tehnicile din arta plastica, si rolurile s-au schimbat: eu eram pe un teren cunoscut iar ea se topea fascinata in explicatiile mele. In minutele ce s-au scurs am vazut-o trecand de la exaltare la incantare, de la curiozitate la meditatie. Erau chipuri atit de diferite. M-am simtit bine sa imprumut pe rind toate trairile ei. Eram atent la culorile ce le preparam si-am lasat tacerea sa faca loc viselor, gandurilor. Mi-am dat seama dupa cateva minute ca Maria incepea sa se jeneze ca o pictam. M-am intrebat , nu fara rusine, daca simte privirile mele cum ii ating gura, ochii, gatul, miinile. Mie-mi place citeodata, mai ales cind sunt obosit sa imi ating cu ochii mintii, ca un masaj, fiecare particica a trupului meu si simt fiecare "atingere". Imi "constientizez" fiecare parte din mine. Am continuat sa povestim despre locuri din oras unde aveau loc evenimente culturale, mondene, iar ea venea cu istoria lor. Timpul a trecut extrem de repede, iar cand ne-am dat seama ce tirziu se facuse, se innoptase. Am invitat-o sa ia cina cu mine si n-am acceptat nici un refuz. Spre deosebire de Angela, care incerca sa fie sufletul distractiei, si-ti repeta cat e de multumita de orice situatie in care se afla, Maria era speriata de pasii imprevizibili, de evenimente neprogramate. A acceptat invitatia mea. In atelier se purtase altfel, mai deschisa, in restaurant era protocolara, atenta la eticheta. O mai necajeam cu privirile mele insistente, cind clipea des si-si lasa privire in podea. Un joc copilaresc ce il practicam in liceu cind vroiam sa cuceresc in timpul orelor de curs inima vreunei colege. La plecare m-am oferit sa o conduc, dar am ales un drum ce trecea prin fata casei mele. Si-a dat seama doar cand eram deja in fata portii si-o invitam sa vada cum mi-am aranjat apartamentul. N-am asteptat sa ma refuze, am turuit mai departe despre obiecte vechi ce le colectionasem si tineam sa le vada, cunoscandu-i pasiunea pentru acestea. Am reusit sa-i impiedic orice refuz, chiar daca stiam bine ca avea aceeasi dorinta ca a mea. Ajunsi sus, am aprins veiozele cu abajururi din hirtie de orez. O ferestra ramasese deschisa pana atunci , iar un fluture de noapte se napusti spre Maria care scoase un tipat, apoi spre abajurul lampii. Maria se agata de bratul meu, iar eu am abuzat de micul incident spre a-i oferi o imbratisare protectoare insotitoarei mele. O atingeam pentru prima data si i-am simtit fiecare celula contopindu-se cu a mea. Parca cineva deschise cu o brutalitate excesiva sentimente pe care nu le mai cunoscusem de multa vreme, respiratia imi devenise instantaneu grea, sacadata si rasunatoare. Ii simteam sanul topindu-se pe bratul meu si degetele-i lungi patrunzand pana inauntrul fiintei mele. Am reusit sa-mi desclestez mana si sa ma arunc in glorioasa lupta cu fluturele acela nenorocit. N-am reusit decat sa-l trimit in alta incapere. Maria s-a asezat pe-o perna egipteana, ghemuita, rotindu-si ochii mari prin camera. Aveam tot felul de obiecte asiatice: o narghilea turceasca, masuta afgana, perne din piele egiptene, langa un divan pur romanesc se sprijinea-n perete o carpeta indiana. Era un amalgam asiatic pentru cei ce cunosteau si un cuibusor odihnitor pentru cei ce veneau sa petreaca cateva ceasuri pe la mine. I-am adus din bucatarie o ciocolata calda iar mie imi pregatisem un pahar cu rom. Aprinsese intre timp un betisor cu miros de mosc. Si-a turnat putin din romul meu peste ciocolata calda si i-a dat foc: avea dexteritate in a se juca cu focul. O femeie cand spune « nu » poate sa accepte multe lucruri. Nu ma mai simteam vanator dar nici vanat. M-am apropiat de ea si am atins-o incet pe par, pe brate,… Am iubit-o incet, cu rabdare, descoperind in ea pasiuni ce la Angela nu gasisem, o sarutam sorbind gustul dulce al buzelor si sanilor feciorelnici. Am respirat aerul ei, m-am imbatat cu mirosul ascuns de scortisoara, am inotat in pletele ei revarsate peste pleoapele mele… Spre dimineata a adormit, cuibarita intre perne. Imi simteam trupul obosit dar refuzam sa adorm, nu vroiam ca noapte sa se termine. Mi-am pregatit o cafea si m-am cuibarit intr-un fotoliu din ratan uitandu-ma la ea. Cafeaua se racise si eu o tot sorbeam pe ea. Am luat o foaie de hirtie si-am pictat-o. Pe Maria, …cu cafea… |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy