Ce gustă lumea rafinată


Citeam într-o revistă că exiști în măsura care afirmi și mi-a trecut prin cap să verific asta pe propria-mi piele. Ușor de spus, dar până să pun ideea în practică !
Și iată s-a ivit ocazia la întâlnirea unui scriitor cu cititorii ! Aș putea zice că era lumee ... , bașca o actriță anunțată că va citi din cartea adusă pentru lansare.
Într-o vitrină erau expuse cărțile mai vechi ale scriitorului, iar pe o masă, două trei sute de volume pentru vânătorii de autografe. Am așteptat la coadă până mi-a venit rândul și-am cumpărat două cărți, din cele puse în vânzare. Cum până la începerea sindrofiei mai era o jumătate de oră, am citit una din prozele scriitorului.
Scrie bine mi-am zis, numai că intertextualitatea nu e pe calapodul meu. Tocmai de aceea așteptam nerăbdător părerea criticului, era și el printre invitați !
Și sindrofia a început. Mă ungea la inimă cum vorbea criticul despre scriitorul ajuns la maturitatea creației, cap de afiș pentru ceilalți prozatori de generație. Apoi a luat cuvântul autorul. A vorbit frumos, ce spun, de-a dreptul înălțător, mai ales când arăta chinurile prin care trece adevăratul creator pentru a realiza o operă durabilă. Cum în literatură s-a spus totul, sau aproape totul, a continuat el, este aproape imposibil să mai abordezi tema dictaturii, după apariția romanului „ Dictatorul”în America Latină.
În final, scriitorul s-a arătat totuși optimist, spunând că marea literatură ce se va scrie de azi înainte, va fi numai literatura de idei.
Apoi, conform unei regii dinainte stabilită, a citit actrița. Avea dânsa o calitate că o ascultam în extaz, dar naiba știe de ce , nu înțelegeam nimic. Am tras cu coada ochiului la ceilalți. Starea de transfigurare a cestora era la fel de profundă ca a mea ...
În fine, a terminat doamna de citit, s-a aplaudat furtunos și câți eram prin sală, ne-am așezat din nou la coadă, pentru autografe.
Domnul scriitor avea răbdare cu fiecare, îl întreba cu ce se ocupă, ce preferințe literare are și numai zâmbete îi scria ceva memorabil pe carte.
Domnule, încep când mi-a venit rândul, să nu mi-o luați în nume de rău, până azi n-am auzit de dumneavoastră ! V-am ascultat cu sufletul la gură.Deși nu înțelegeam nimic era superb!Vă mulțumesc pentru șansa pe care mi-ați oferit-o și mai ales pentru că mă ascultați !
În pauză am apucat să citesc una din prozele dumneavoastră, alta decât aceea „interpretată” de actriță. Foarte interesantă, un lucru n-am înțeles, de ce i-ați dat titlul „Senzația de sferă” ?!
- Vezi tinere, zice el, ai privit vreodată o balenă în ochi? Am rămas perplex !Aici e șpilul , ,senzația de sferă” reprezintă starea de buimăceală în care te afli, modul hilar în care trăiești !
- Aaa, acum am înțeles, am îngăimat eu.

Am rumegat mult răspunsul autorului și pentru că nu sunt un spontan, i-am adresat o scrisoare.

Domnule ....

Vă rog să aveți răbdare să-mi citiți scrisoarea până la capăt, în dorința de a ... confirma starea în care mă aflam, ascultând actrița cu ocazia lansării ultimului dumneavoastră volum. Vă spun drept, nu știu cum mi-a apărut în minte ! Simțeam o adevărată plăcere, chiar voluptate, imaginându-mi desfolierea, sau dacă vreți, desghiocarea Ei. Aș dori să nu vă faceți împresii greșite despre mine ...
Este vorba despre o banană și ce e drept, sunt un mâncător de banane. Cum bananele nu se găsesc pe la noi, le-am înlocuit cu ceva autohton, dovleacul. Nu săriți în sus, fiindcă nu e vorba de dovlecii rotunzi și roșii numiți bostani, nici din aceia albi și mari cât roata carului de li se spune turcești! Eu am vrut să fie neapărat unul autohton ! Fac precizarea,fiindcă s-ar putea ca dumneavoastră să nu fi crescut la țară ca mine,că dovleceii lungi și albi se găsesc la începutul verii pe toate tarabele din piețe. Aceștia, ajunși la maturitate, au culoarea galbenă și seamănă foarte bine cu bananele mult mărite. Deci la ei mă gândeam, numai că e greu, chiar o imposibilitate, să desfoliezi banana dovleac ! Cuțitul obișnuit nu-i taie, iar bardă sau topor de unde ?!
Cum n-am mai avut răbdare să desfoliez o astfel de banană, am trântit dovleacul cu toată puterea, în mijlocul găinilor, în curtea mea de la țară.
Domnule scriitor, găinile cât sunt ele de găini , fără creier, sau cu unul foarte mic, au alergat tot la miez, și foarte lacome adunau semințele de dovleac.( vedeți,bananele deși dulci,n-au semințe d-aia se crede că într-un viitor indepărtat vor dispare )
Cocoșul era mai circumspect, aduna din când în când câte o sămânță și de mulțumire bătea din aripi și cânta Cucuriguuu !! Uitându-mă la orătănii, am sesizat mai bine raportul dintre coajă și miez ... Îmi spuneam atunci, dacă miezul ți se oferă fără coajă, nu mai ai plăcerea în a-l descoperi, deci miezul trebuie acoperit într-o aură de mister. Numai că unii îngroașă coaja până îmi provoacă senzația de sferă. Cam la asta mă gândeam când am ascultat pe tânăra, frumoasa și talentata actriță citind din ultimul dumneavoastră volum.
Sperând că v-a plăcut scrisoarea mea, aștept cu nerăbdare un semn, pentru a verifica dictonul „Exiști în măsura în care afirmi !”



Nicolae Aurelian Diaconescu