Recunosc, mie îmi place munca: mă uit atât de intens la alții cum muncesc încât am schimbat de trei ori dioptriile la ochelari. Și sunt un om căruia nu îi place să stea defel: toate scaunele de aici sunt așa de incomode încât efectiv nu pot să stau pe nici unul. Mă așez cu fundul pe o masă: așa îmi place, să șed pe tare.
Prietenii au sesizat că nu-mi place să stau, adesea îmi reproșează:
- Bă, Vasilică, dar dă-te și tu odată de pe masa asta, stai și tu pe un scaun...
- Oameni buni, știți foarte bine că eu nu pot să stau pe scaun...
Și uite-așa dintr-una într-alta, mă luai cu vorba să vă istorisesc: eu sunt născut cu decrețeii lu' Ceaușescu, am fost pionier (m-au prins și m-au forțat să port cravată), utecist nu am mai fost (m-au făcut și m-au dat afară); așa, nu cred în comunism, dar cred în virtuțile proprietății comune sau cum i se spunea odinioară: proprietatea socialistă. Să mă explic: munca pervertește caracterul, transformă un om altruist într-un egoist dornic de acumulare de valori și de proprietate privată, ori la ce este bună proprietatea privată ? La ce este bun un lucru de care nu mă pot servi ?...care aparține altuia...de aici am tras concluzia asupra caracterului periculos și pervers al muncii.
Cred însă că prins cu munca am uitat să mă prezint: mă cheamă Vasilică Deceneu.
Înainte, colegii, preocupați să pervertească caracterul meu pur și altruist (dornic să împart cu alții bunurile lor), mă îmbiau la pervertire:
- Dar Domnu' Șef, dați-i și lu' Deceneu să facă...
- De ce eu ? – răspundeam prompt...arătați-mi întâi cel puțin cum se face...
Niciodată nu am recunoscut deschis că doresc să rămân integru...la noi în firmă sunt câțiva work-holici extrem de periculoși, de aceștia mă feresc cu multă grijă, chiar dacă pe față îi salut cu respect: bineînțeles, ceea ce le aparține îmi aparține, lucru nonșalant de evident...sau evident de nonșalant.Și integru am reușit să rămân: nimeni nu a reușit să mă spurce la muncă.
- Deceneu, o să trăiești 100 de ani...
Nu mă chinuiesc să mă muncesc să le răspund...Îi privesc așa...evaziv...le dau de înțeles că se poate și altfel...altfel cum ?...efectiv nu știu...nu mă las spurcat...e extrem de periculos în special pentru integritatea caracterului și pentru sănătatea mintală: am văzut destui care și-au pierdut mințile din cauza banilor...
Ori, dacă muncești este evident că nu ai timp să faci bani.
Eu stau aplecat asupra mesei...mă concentrez asupra numerelor care trebuie jucate la Loto: la 6 din 49....mă concentrez așa, intens, intens, mai intens....am o schemă imbatabilă cu 10 variante simple a câte șapte numere: este o schemă imbatabilă, la ea mergi la câștig, nu poți pierde bani...stau eu aplecat și concentrat făcând scheme și vin egoiștii bolnavi de muncă și de câștiguri materiale și privesc mirați spre mine...
- Ce faci Vasilică ?
- Merg la sigur la 6 din 49... o schemă imbatabilă...
- Și ce numere joci ?
- Unu', cinșpe și patruzecișinouă ca numere pivot.
- Păi unu și patruzecișinouă ies rar.
- De data asta tre' să iasă...
- Intru și eu în joc...
- Partea ta e de două sute ...două eu și două tu...
- Mă, Vasilică, joacă tu, eu nu am timp....și încep să-mi enumere cât de ocupați sunt ei să muncească și să facă bani.
- Sigur, am să completez eu foaia și o depun la Loto, dă-mi banii doar.
Și uite-așa m-am făcut cu două sute....păi nu v-am spus că este o schemă imbatabilă....diseară îmi cumpăr două beri, îmi comand o pizza și o friptură și asta este....trăiască fraierii care se nasc minut de minut și zi de zi.
Odată, când am câștigat la Loto trei sute, trăiască fraierii care se nasc minut de minut, am aterizat într-un restaurant și am comandat un somn bine pregătit...
- Aș dori un somn bun, încep fără menajamente, vreau înainte un vin sec în deschidere și ca desert ceva dulce, de exemplu o africană... (eu cerusem prăjitura cu acest nume).
- Deci așa, notează chelnerul: un somn bun...
- Bine pregătit...
- Deci un somn bine pregătit, în deschidere un vin sec și la sfârșit o africană...Aveți vreo preferință anume ? Mai grasă, mai slabă ?
- Nu, nu am preferință...
Omul aduce un vin sec, îl deschide, toarnă în pahar...
- Vă invităm să serviți somnul sus, avem condiții mai bune...
Iau paharul, urc la etaj, o cameră frumos mobilată, cu saltea cu apă...Omul bagă capul pe ușă și-mi șoptește că Diazepamul este pe masă dacă nu pot să adorm...
- Și după somn îi spun Yasminei să urce...e o africană pe cinste...
Se vede treaba că destinația era greșită....Nimerisem din păcate într-un bordel clandestin mascat sub aparența unui restaurant select...și eu care doream să mănânc un pește bine făcut...Despre pești...niciodată să nu spui cuiva că e ca peștele în apă...să nu-ți propună vreo fată decentă...sau indecentă !
Yasmina nici nu era grasă...avea numai 200 de kilograme, ceea ce pentru africani e standardul sublimei frumuseți....doar cunoscătorii știuuuu dee ceee ! Noroc că nu eram legat cu cătușe de pat, dar fiind amețit de la Diazepam, Yasmina m-a prins pe scări și nu pot să continui ce s-a întâmplat...dar dacă știți reclama !....cum care reclamă ?....eeee, reclama !...reclama cu lenjeria roșie ! să știți că a fost filmată cu camera ascunsă !
Și așa am plecat de la muncă și am ajuns tot la muncă...aveam o muncă care generează boli profesionale...stăteam aplecat toată ziua și notam pe o foaie de hârtie ce-mi venea în cap...important este ca șeful să te vadă muncind...am niște dureri de spate de nu le pot descrie...Sunt disperat de muncă – dar cine nu ar fi ! E normal că mi s-a propus să mă ocup de Protecția Muncii...cine se putea proteja mai bine de muncă decât mine ! Am văzut că este o treabă serioasă și care mă ocupa până peste cap...nu mai trebuia să scriu pagini întregi...așezasem un munte de hârtii pe birou, circa un metru cub și dormeam cu capul pe birou boierește. Odată, nu aveam de ales – trebuia să semnez la șef niște hârtii urgente, am bătut încet la ușă, șeful nu a răspuns, am presupus că vorbește la telefon și pot să-i las hârtiile pe masă să le semneze mai târziu, am băgat capul pe ușă și șeful sforăia de mai mare dragul cu capul pe birou...am închis ușa încetinel, m-am întors la birou și am scris pe o hârtie următorul mesaj: Nu deranjați, aici se muncește ! – și am lipit afișul pe ușa biroului șefului. Șeful nu trebuia deranjat și din spirit de solidaritate am dorit să nu fie deranjat ! Ghinion, în biroul lui a intrat Domnul Director care nu avea ochelarii la dânsul și l-a găsit dormind...dar după aceea a văzut și biletul și în loc să se amuze, s-a supărat. Bietul meu șef, acum lucrează sub îndrumarea mea, iar eu am devenit șef ! Acum am propriul meu birou în care pot să dorm singur. Când vine cineva, fostul meu șef bate conspirativ de trei ori cu piciorul în pardoseală, așa mă pot odihni nestingherit...bietul de el, nu vrea să li se întâmple și altora necazul care i s-a întâmplat lui ! Am avut un șef sever, acum am un subaltern pe cinste...dar de Protecția Muncii nu m-am lăsat...e o problemă delicată care mă preocupă toată luna și asta lună de lună: cum să mă protejez de muncă ! Pentru că firma la care lucrez are și un șantier de construcții, a trebuit să distribui veste reflectorizante și căști de protecție. Dintre șugubeții de muncitori s-a găsit unul să mă întrebe:
- Nene, veste cu burtă văd că ne-ai dat, dar căști de protecție cu creier în dotare când ne aduci ?
- A mea a venit cu creier cu tot, am răspuns simplu și onest.
- Dehhh, dacă lipsea inițial la inventar...la noi lipsește pentru că probabil a prisosit de la natură...Bine că v-a dat șefule, că altminteri nu mai pupați așa ocazie ! Dar acasă putem să luăm căștile ?
- Pentru ce ?
- Mă bate soacră-mea la cap și poate casca mă protejează. Toată ziua mă persiflează că sunt bătut în cap.
- Și eu trebuie să o iau până și la birou...toate se sparg în capul meu !
- Vedeți șefu' să nu se spargă singură până și casca în capul dumneavoastră...poate capul este de vină...Capul face, capul sparge, pardon....trage !
- Mă băieți, o-ți fi voi șugubeți, dar o-ți fi și beți...
- Beți ca musculițele de oțet, de prea multă muncă...
- Dar protecție pentru popou nu aveți șefu'...la câte șuturi în fund iau degeaba cred că mi-ar trebui și acolo...
- Că n-oi fi acuma și tu un vreun fost prim-ministru !
A venit la un moment dat un șef din zona Bârladului și-mi zice:
- Tu ti ocupi măi cu protecția munșii ? Băi băiete, ti rog sî pui doi chiloți de circulație la podețul șela unde se lucrează sub circulație.
- Chiloți de circulație curați sau murdari ?
- Băi, n-are băi importanță, tu rizolvă probliema. Și vezi să aibă semne de dirijare roșu-verde.
Greu n-a fost să găsesc doi agenți de circulație, a fost greu să-i conving să-mi dea chiloții de pe ei și să-i vopsesc în roșu-verde.
Protecția Muncii este un lucru prea serios să fie lăsată la întâmplare. Chiar și secretara a insistat să îmbrace vesta reflectorizantă și casca, deși nu mi-a spus că pentru a se îmbrăca trebuie să se dezbrace...așa că a rămas doar în cercei și pantofi cu toc, casca i-a căzut și s-a rostogolit pe jos și aplecându-se și-a pierdut echilibrul încât a trebuit s-o țin și ne-am proptit amândoi în birou: ea cu burta pe birou și cineva, nu spun cine, persoană căsătorită, în urma ei. Uffff, lungă frază pentru a exprima un accident oricând repetabil. De câte ori mă gândesc la scena asta, spun Tatăl Nostru și mulțumesc providenței că mi-a venit inspirația să comand salopete cu veste reflectorizante cusute deasupra...de atunci secretara nu mai încearcă decât casca care invariabil se rostogolește...așa că de ieri am comandat căști cu halat ! Și astăzi au venit: dar erau halate mini ! Secretara, care făcuse un stagiu de pregătire ca recepționeră la un hotel din Iordania a fost încântată și m-a întrebat dacă nu pot să-i comand cască de protecție doar cu văl musulman ! s-ar asorta teribil la pantofii negrii ! Și i-ar da așa un aer de mister !
De bună seamă, Protecția Muncii e un lucru mult prea serios ...ptiu, ispită ! Dar munca în schimb este extrem de perversă și curată prefăcătorie. Este un lucru teribil de greu să muncești: trebuie să stăpânești perfect tehnica oftatului: eu, spre exemplu, înainte să intru în birou, trag un oftat de rup inimile, după care odată intrat în birou trag un pui de somn odihnitor. Și apoi plimbatul hârtiilor: culegi de la subalterni tot ce este de pregătit pentru șefi, te duci și le prezinți ca și cum ar fi munca ta și îi porcăi pe subalterni pentru faptul că în ultimii cinci ani nu au muncit nimic – nimicuța. Ceeee ? E greu să spui că cineva nu muncește nimic – nimicuța ? Eu vreau să vă demonstrez că pot să spun. Dar nu acum, acum vorbim despre muncă, care îmi place nespus de mult atunci când o practică alții. Recunosc că nu lucrez foarte bine, însă imit perfect. Aș fi putut fi actor de cinema, atât de bine îi imit pe cei ce muncesc. Cei ce muncesc...sloganul tinereților noastre, când toată lumea avea un loc de muncă și nimeni nu era obligat să se prefacă că muncește...clar, vechea societate era împotriva fățărniciei prefăcuților: atunci toată lumea avea loc de muncă, motiv pentru care nimeni nu era obligat să muncească și nici măcar să se prefacă...deși e foarte greu, dacă imiți bine acum poți ajunge chiar și șef...uite așa ca mine...Am reangajat pe perioadă determinată, adică pentru șase luni un băiat pentru curierat de documente: știam că avusese promisiunea unui contract pe doi ani, dar tânărul de toată isprava a mărturisit sincer că firma respectivă nu i-a inspirat încredere: i s-au părut dubioși - dacă îl puneau la muncă ? sadicii ! În ziua de astăzi nu poți să ai încredere chiar în oricine ! Neîncrezător, a revenit la prima dragoste: s-a reangajat la noi. L-am reprimit cu bucurie...dar după două ore de la angajare dormea în bucătărie...autoidentificat cu rolul teatral de șef l-am apostrofat, zgâlțâidu-l de umeri: Tinere de toată isprava, nici nu s-a uscat bine cerneala pe contractul de muncă și tu dormi ? S-a uitat la mine cu scârbă și compasiune și a adormit la loc bâiguind: haide șefu', tocma' mata să-mi faci una ca asta ! așa că mi-am amintit de celebra replică: tocmai tu, Brutus ?! Altă generație, altă mentalitate, fără discuție tinerii din ziua de astăzi ne vor întrece repede. Bravo lor !
La un moment dat subalternii mei au fost nemulțumiți de mine: le-am propus să scrie toate nemulțumirile lor pe o foaie de hârtie în timpul week-end-ului și să le discutăm luni. La care fostul meu șef m-a întrebat:
- Pot să iau un top de hârtie și un cartuș de imprimantă ?
- Ia câte foi ai nevoie...
- Pot să iau atunci 4 topuri ?
Dar până la urmă s-a rezolvat. Fostul șef nu a mai avut nici o nemulțumire, în schimb nevastă-mea, pe care am trimis-o să vorbească cu el în seara de vineri cu pricina mi-a spus că pleacă în week-end la munte cu el că nu au terminat de negociat. Am întrebat-o ce-au vorbit sau ...ce-a văzut...a zis că fostul meu șef are o fermă agro-zootehnică și grâul a crescut foarte frumos. De atunci nu mai am probleme de nemulțumiri din partea colegilor, colegii mă bat condescendent pe umăr și îmi mărturisesc:
- Dacă tu ne nemulțumești, doamna ta în schimb ne mulțumește pe toți. Îți mulțumim că exiști și te-ai căsătorit, Vasile Deceneu.
Într-adevăr, soția mea se implică extrem de mult în treburile mele de serviciu și dacă există tensiuni rabdă și stă de vorbă cu fiecare, sărăcuța ! Ori vă dați seama, să rabzi să asculți păsurile tuturor, teribil chin și pierdere de timp ! Discutau în pauza de prânz doi colegi:
- M-aș duce la Național...tocmai mă gândeam să-l întreb la ce piesă de teatru, după care adaugă: la Național cu Steaua....am bănuit că este vorba de sportul acela care mă plictisește și pe care nu-l înțeleg, fotbalul. Adaugă: duminică seara e gala de chei-oan.
Altă necunoscută, alt semn de întrebare.
Sâmbătă colegii au luat bilete la meci...nu sunt mare fan, când m-au întrebat cu cine țin le-am spus că mie nu-mi place politica...
- Dar cine vorbește de politică ? E vorba de microbul fotbalului ! au spus colegii...și m-au invitat la meci.
Am luat două folii de faringosept, picături de nas și soluție contra tusei ca să fac față microbului fotbalului și m-am dus la meci...de jur împrejurul unui dreptunghi arat și semănat departajat pe loturi erau tribune pline de oameni care scandau ceva.
- Ce frumos și mare e grâul aici, i-am spus colegului din dreapta.
- Ce zici bătrâne ? se miră acesta, scandând de mama focului de parcă ar fi fost la corridă: haide Steaua, haide Steaua ! Ole, ole, ole !
- O să aveți producție mare la hectar, am menționat politicos și nesigur, dat fiind faptul că nu prea mă pricep la agricultură.
Și după ce au intrat două echipe de secerători și unul care-i dirija cu fluierul mi s-au apucat să tăvălească grâul în pământ și s-a pornit și o ploaie deasă astfel încât s-a ales praful de grâul lor. Dar aceia nu s-au lăsat, deși omul negru i-a fluierat tot timpul să se oprească ei nu s-au oprit din tăvăleală decât atunci când acesta s-a înfuriat și a fluierat energic, luând și bășica cu care se distrau cele două echipe atunci când nu se tăvăleau în grâu.
Am plecat destul de nedumerit acasă. Mare minune cu fotbalul ăsta. Mai ales că am aflat că a jucat și unu' care vine de la juniori, mare talent, căruia i se spune Mara-senorita (după Mara-donna). Făcea niște fente și niște driblinguri ca o mironosiță, încât își merita pe deplin supranumele. Destul însă cu distracția, să revenim la muncă. Completam odată formularul de Loto, acela imbatabil, câștig 100 % și pe sub ochelari urmăream cum mușcă nada fraierii. Unul, Magnoliu Istrătănescu, se proptește lângă mine și urlă cât îl țin bojocii ca un dement:
- Salutare, colegii !
Se uită două clipe încercând să capteze atenția, după care oftează de parcă ar fi tras la jug și adaugă:
- Băga-mi-aș două fete în gazdă ! care atunci când îl râcâie ulcerul se transformă în: Băga-mi-aș fripturi pe gât ! Și adaugă în stil de vedetă: Să trăiți că nu trăiți pe banii mei ! Ceilalți colegi ridică ochii spre el aprobatori. Doar eu par că dețin secretul absolut al câștigurilor Loto și fără să respir privesc chipurile fascinat foaia cu scheme magice.
- Ce face colegul ! urlă iar dementul. Magnoliu pierde subit din energie și se frânge pe scaun. Scoate un pahar de plastic de smântână și o pâine și se apucă să molfăie.
- Am găsit ! exclam satisfăcut privind spre nicăieri. De data asta e sigur câștigul: 100%.
- Ce faci colegule acolo ! Joci la Loto ? M-aș băga și eu la o trebușoară ca asta !
- 300 și s-a rezolvat !
- Gata colegule...uite banii, bagă și tu 300 și dă-mi combinațiile să completez variantele la Loto și mai discutăm.
- Las' că mă ocup eu ! Dă banii și nu ai grijă, se rezolvă ! mă grăbesc să-i zic.
- Dar aduci biletele loto luni, după extragere, să le confruntăm cu rezultatele.
- Nimeni nu mi-a mai cerut așa ceva până acum...toți au avut încredere în mine, doar sunt om serios, doar nu mă suspectezi că m-aș preta la vreo măgărie ! mă apăr eu.
Tot week-end-ul m-am frământat pentru că banii îi mâncasem și îi băusem, așa că am luat niște bilete necâștigătoare de la vecinul de palier căruia îi place să piardă constant la Loto și m-am proțăpit marți (luni m-am eschivat din lipsă de curaj) în fața lui și i-am fluturat biletele.
- Uite, le-am adus, dar să știi că nimeni nu mi-a mai cerut așa ceva până acum, ce naiba ! doar suntem oameni ! Trebuie să avem încredere deplină unul în altul...Uite biletele...
Se uită două secunde după care constată:
- N-am jucat noi variantele astea...Clar, nu-s astea variantele jucate !
Perplex, bâigui că am greșit, că poate sunt de săptămâna trecută și le-am încurcat, Magnoliu mă bate pe umăr și zice:
- Bătrâne, nu-i nevoie, oricum n-am câștigat !
Norocul meu că săptămâna aceasta au ieșit niște numere infecte ! Așa că afacerea Loto merge bine în continuare.
Se anunță un audit la firmă. Am spus că eu nu stau bine cu auzul, așa că peste mine să sară. Dar mi s-a spus că surzenia este pare-se un avantaj. Totul este să spui încontinuu: da, da, da atunci când auditorii mișcă repede din buze.

Va urma ? Nu cred, să povestesc e muncă și nu cred că mă mai ostenesc !