agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4231 .



Nelu
prose [ ]
deschideti cu atentie!!!

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Tristan ]

2005-04-22  | [This text should be read in romana]    | 



Povestea asta s-ar putea sa nu fie pentru toate gusturile. Imi cer scuze anticipat daca...v-a ofensat.

Îmi amintesc multe despre el, deși drumurile ni s-au intersectat pentru scurt timp. Un obraz plin de craterele unei acnee nemiloase se lungea într-o falcă proeminentă, acoperită cu o barbă de două zile. O gură ce părea mai curând o tăietură accidentală și care arăta uneori, printre invizibilele buze, doi incisivi mărunți și gălbejiți, între care se lăfăia o strungăreață de proporții. Ochii îi erau mici și ascunși între niște pleoape zgârcite cu trecerea luminii.
Nelu era de statură mijlocie, bine legat și cu brațele vânjoase ale unui zilier din construcții. Avea palmele bătătorite, iar degetele păreau îngroșate de o artrită timpurie. Îmi amintesc, chiar și după atâția ani, de negul imens care-și făcuse reședință permanentă pe a doua falangă a degetului mijlociu. Un neg gras, urât, crăpat de uscăciune, din care se ridicau, precum antenele unui gândac de bucătărie, două fire de păr, groase și lucioase. Negul avea o viață grea, pentru că Nelu îl rodea când avea vreo supărare nemărturisită. Dar negul își revenea după aceste tratamente brutale, iar firele de păr își recăpătau și ele atât lungimea cât și luciul malefic. Privindu-l, îmi imaginam o cârtiță miniaturală care, în special în pauzele de fumat, venea să împingă resturi organice în mușuroiul uscat ca potângul și să studieze prin cei doi senzori tuciurii starea de spirit a gazdei. Pentru că Nelu fuma mult, cu țigara parcată mereu în mâna dreaptă, contactul meu vizual cu negul era constant.
În rest, Nelu se deosebea prea puțin de ceilalți băieți care-mi erau colegi de companie. Malaxorul în care trebuia să ne pierdem identitatea era armata ceaușistă, mai exact batalioanele de muncă, care aveau ca numitor comun o medie scăzută a valorilor umane. Erau timpuri când țăranii erau definiți ca fiind o clasă socială care ajută armata la adunarea recoltei.
Nelu era de pe undeva din Moldova, dar accentul îi era destul de diluat de șederile repetate în diverse închisori ale patriei. Precum majoritatea celor prezenți, aterizase în această unitate din cauza unui trecut „glorios”. Deși avea puțină școală, poseda o viclenie naturală care-l ferea de capcanele sistemului ce-i făcea pe răcani victime ușoare, și, mai întotdeauna, impunea standardele pentru grupa al cărui lider era. Toți cei care fuseseră „legați”, indiferent pentru ce fapte, s-au solidarizat imediat după încorporare, de parcă experiențele comune din închisori le-ar fi colorat pielea. Se recunoșteau imediat, se acopereau reciproc, iar dacă se iscau conflicte răspundeau aproape la unison. Din cei vreo cinci mii câți am fost încorporați în unitatea respectivă, eram doar vreo cincisprezece cu liceu sau facultate. Cei fără cazier erau aici datorită unor pete de altă natură, găsite prin dosare, sau pentru că nu puteau fi folosiți în unități mai sofisticate. Cu strălucirea unor inteligențe ce nu depășeau watt-ajul unui bec de frigider, încercau să traverseze cele șaisprezece luni de pe poteca propriei lor vieți, fără să întrebe ce se dă de mâncare și fără să simtă prea mult.
Nelu știa să-și povestească aventurile, trăite sau imaginate, într-un limbaj vulgar, dar și cu un umor ce ne țintuia de paturi cu arcurile crampelor provocate de râs. În serile lungi de toamnă, îl puneam să ne spună bancuri, din care avea o tolbă fără fund, sau experiențele trăite în închisorile patriei. Nelu făcuse pușcărie în vreo doua rânduri, pentru niște tâlhării și mai fusese acuzat și de viol. „Faptele astea n-o fost dovedite”, ne spunea el cu mândrie. Violatorii aveau un statut aparte, fiind destul de jos pe scara codului de onoare al celor ce «serviseră» un timp dincolo. Doar pedofilii și homosexualii erau mai disprețuiți. De fapt, mi s-a povestit, grupele se ierarhizau clar: „politicii” erau disprețuiți pentru că erau prea „intelectuali”, chiar dacă unii dintre ei nu erau decât niște bieți „frontieriști” întorși de sârbi sau unguri în patria mumă. Cei cu fapte penale mai serioase erau priviți cu respectul sedimentat în spatele isprăvilor pentru care stătuseră la rece. Bineînțeles că unii își împopoțonau aventurile cu fel de fel de ornamente imaginare prin care sperau să mai adune o brumă de respect. Când Nelu ne-a povestit întâia oară cum viola femeile s-a lăsat o tăcere mormântală în dormitor. Nu cred că orice bărbat e capabil să-și imagineze o scenă de viol, pentru că e consecința unei minți denaturate, însă cred că orice femeie, doar pentru simplul fapt că i s-ar putea întâmpla, e capabilă să intuiască, cel puțin parțial, grozăvia unui astfel de eveniment încărcat de violență psihică și fizică.
Nelu ne-a împărtășit, cu detaliile unui film de groază, „metoda lui”, care dovedea perversitatea unei minți bolnave, îmbrăcată în limbajul și mantaua hâtră ale celui pe care ți-l dorești invitat la petrecerile cu prietenii. După prima lui relatare, am început să-l privesc altfel, să încerc să înțeleg ceva din omul necunoscut care dormea în patul de lângă mie.
Nelu era urât, dar de o urâțenie studiată, de parcă natura s-ar fi străduit să elimine orice trăsătură cât de cât plăcută de pe chipul lui. Nu era de mirare că femeile se fereau chiar și de o simplă conversație cu el. Iar Nelu era un butoi ambulant de testosteron de care era legat fitilul scurt al unui misoginism nediluat. Fiul din flori al unei mame bețive, Nelu a crescut precum o buruiană pe strada noroioasă a unui sat fără nume. Printr-un miracol, a reușit să facă șase ani de școală, timp în care a luat bătaie de la toți bețivii care împărțeau pentru câte o noapte patul mamei lui. Martor al unui lanț nesfârșit de violențe sexuale, comportări animalice și dispreț față de femeie, Nelu a ajuns doar datorită unui popă milostiv la o școală de corecție, unde a învățat o meserie.
..............
După ce își alegea victima, care se întâmpla să treacă seara prin zona parcurilor, o ataca brusc pe la spate, punându-i la gât un brici primitiv, două jumătăți de lamă de ras prinse într-o clemă de oțel.
„Le vorbeam în șoaptă, ca să nu-mi știe vorba și să nu-mi bunghească limba moldovenească”, ne relata el, „și le țintuiam cu fața-n jos ca nu cumva să mă vadă. Unele se spăriau tare și transpirau brusc, de le puteam mirosi frica pă piele. Când își dădeau seama că nu pot face nimic să muiau ca un miel înjunghiat. Una chiar mi-o leșinat de frică, înainte s-apuc să-i fac ceva. Îmi plăcea să le șoptesc în ureche să se dezbrace, să-și deie chiloții jos și să le văd cât ierau de ascultătoare. Le mișcam lama pe gât, pe față sau pe pleoape și mă ascultau de parcă ar fi fost de când îi lumea cu mine. Le ziceam să mi-o scoată din pantaloni și când intram în ele unele plângeau încet, altele mușcau iarba, da’ nici una n-o strigat după ajutor. Toate voiau să trăiască.... Mai întrebam câteodată dacă le place și dacă mai vor... O fost și vr’o două virgine și tare m-o supărat că m-o mânjit cu sânge, da’ nu le-am bătut... N-am bătut nici una, le-am lăsat acolo’n tufe, fără chiloți și plecam. Pe unele le mai întâlneam și prin oraș și-mi plăcea să mă uit la ele cum treceau pă lângă mine fără să mă vadă, da’ nu ziceam nimic, doar mă uitam…”
................
Într-o zi, Nelu a dispărut. Brusc și fără vreun comentariu, a fost chemat la comandant. După vreo două zile, am auzit de la caporalul nostru că veniseră vreo doi de la miliția din Iași, că l-ar fi luat la interogatoriu și că l-ar fi dus pentru vreo săptămână în nordul Moldovei, la niște confruntări
Nelu nu s-a mai întors în unitate. Mi-l imaginam desfigurat, castrat și lăsat să moară, chiar într-una dintre tufele folosite de el, de către femeile cărora le făcuse așa mult rău. „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”,mi-am spus și... l-am uitat. Sau așa am crezut.
Au trecut lunile de iarnă, cele de vară și, într-un final, am scăpat de cântece patriotice, de fasole și ceai cu bromură. Am scăpat și... nu m-am uitat înapoi.
Probabil nu v-aș fi povestit istorioara asta macabră, dacă nu m-aș fi întâlnit întâmplător cu…? Nelu!. Nu l-aș fi recunoscut, dacă nu m-ar fi oprit pe stradă. Era îmbătrânit, fața îi era șifonată ca o pungă de hârtie mototolită pe care încerca din când în când s-o mai netezească cu palma. Unul dintre cei doi dinți galbeni dispăruse. Era tot așa urât, dar și tot așa de hâtru. L-am întrebat, amintindu-mi de bancurile lui suculente pe care ni le spunea, ce s-a întâmplat atunci, demult, și de ce nu s-a mai întors în unitate?
– M-o recunoscut o gagică, mi-a spus el scurt, privind în pământ.
– Da’ cum să te fi recunoscut, că te lăudai că le luai doar pe la spate și că nu te-a văzut nici una la față?, i-am zis, amintindu-mi detaliile istorisirilor și gândindu-mă că există totuși dreptate cerească.
– Mi-o recunoscut mâna, negul ăsta spurcat de care n-am scăpat și care m-o dat de gol, spuse el, ridicând spre mine ochii și apoi coborând privirea spre mână. Mi-a arătat dosul palmei. În clipa aceea, amintirea acelui neg parcă a explodat în mintea mea și imaginea veche, ascunsă undeva în memorie, s-a suprapus perfect peste ce vedeam în fața ochilor. Pe degetul mijlociu, trona cu aceeași nonșalantă negul gras, urât, crăpat de uscăciune, din care se ridicau, precum antenele unui gândac de bucătărie, două fire de păr, groase și lucioase.


.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!