ce-am văzut acolo: țepi, lanuri. dâre de zgârieturi – mă agăț, și cad înapoi. derapez. ordonare, aliniere, estetic. cărare din pietre-spini. foc, viraj, egal. gheare. râu galben cu maluri roșii. dinți de ferăstrău pe lan cu țepi. spini de trandafiri fără lujer, fără frunze, fără floare. înțepare pe loc. puncte de suferință. Cristina. neputință, spital. maroco. unghii tăiate înfipte în mochetă. așchii. bolduri. minciună. munte – vale. fier înfipt în lemn. kenzan. pârâit, spargere de tulpină. cord, pământ de cord în care sunt înfipți spini. zdrelire. genunchi pe pietriș. sânge. deturnare. zimți. lopată. blană de miel asprită. căciulă udă de astrahan. neagră și udă. TATA. pulover de lână aspru în baie. puține cămăși. mirosuri. râu de lavă galbenă

uite cum am ajuns la tine, tată, cât ocol am făcut
ultima dată au intrat cu hainele tale pe mână: cojocul, căciula, pantofii
pe vremea aceea eram o fântână cu lapte, Mihnea abia se născuse. am secat din trei cuvinte nu mai e
cine nu mai e
m-am asprit ca o babă în floare, abia peste șase luni am putut să plâng. e drumul lung, tată, e drumul lung între o noapte și singura zi

*

mă hotărăsc greu să scriu, mai știi?
îți vorbeam despre existența celui mai mai mare bine al fiecăruia. și a incertitudinii, care ne scoate din mucezeală, ne arată drumul
direcționarea spre cel mai mare bine al meu e o taină, e Facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ…când acest întreg algoritm e acceptat, nu mai punem bețe în roate propriei rugăciuni, și îl lăsăm pe Dumnezeu să lucreze. încuviințăm

incertitudinea e o permanentă împingere spre a ieși și a cerceta, a ne lăsa să înotăm în apele ei; creează noi și noi potențialități

concret: fă o listă cu situații plăcute și neplăcute din viața ta. apoi confirmă în lista respectivă că lucrul respectiv este adevărat (la sfârșitul fiecărei afirmații zici: este adevărat)
ca să poți să schimbi ceva, trebuie să accepți. poți spune: în clipa când afirm că un lucru e adevărat, mă poate lua spaima, pot rămâne urme, pentru că atunci adevărate devin și consecințele lui. cum pot constata adevărul dintr-un lucru fără ca acesta să mă ducă la disperare? (ex: am făcut un lucru, nu-l mai pot schimba, apare frica, panica de consecințe, scenarii).
în clipa când constat, eu rămân în prezent, nu mă mai las prins de consecințe – toată prăbușirea castelului din cărți de joc e în viitor. totuși, nimic nu încremenește

ia lucrul așa cum este! a privi lucrul în față și a nu-l comenta reprezintă arta prezentului neostentativ

paleocortexul are în el înregistrată frica, fricile… când spunem: este adevărat, ne punem în contact cu nucleul fricii; acceptând și spunând: da, este adevărat, deja gândești și ești altfel

arta prezentului neostentativ = a nu fi ostentativ în observarea a ceea ce se întâmplă, ce ține de o frică ascunsă

pe lângă principiul: totul este adevărat, mai există și cel: totul trece. viața se schimbă neîncetat. este vorba de o permanentă înnoire. a accepta perisabilitatea lucrurilor este totuna cu eliberarea de atașamente, de fructul faptului și de frică

acum: uită-te la lista pe care ai făcut-o cu lucrurile negative – îți vine să spui: totul este perfect? poți s-o faci? pentru că totul se petrece, realmente, perfect, pentru că merge pe drumul Lui!
totul este perfect vine după ce am înțeles că totul este adevărat și că totul trece.
noi trăim într-o lume perfectă, pentru că Dumnezeu a creat o lume perfectă. prin faptul că ne ignorăm suntem imperfecți.
tu ce faci? dar eu?
poți accepta un lucru/ eveniment la nivelul resemnării, și atunci ești terminat, sau la nivelul înțelegerii, al deschiderii… și atunci începi!

starea de pierdere poate fi abordată și ea prin aceste defilee largi. cum vezi o pierdere prin prisma principiilor: totul există, e adevărat; totul trece, se schimbă; totul e perfect, e un plan de construcție; există cel mai mare bine al meu
viața noastră e un fragment de existență dintr-o mare existență. de multe ori nu percepem interconexiunile dintre lucruri/ evenimente. este o cursă să împarți lucrurile în bune și rele

să nu păstrăm conserve otrăvite în noi – să avem curajul să le scoatem la suprafață. nu te lăsa pradă emoției. ia un lucru/ eveniment/ pierdere și trece-l prin valțurile celor 4 principii. fă-o pur și simplu, cum ai băga o sfoară în reactivi diferiți. privește și observă-ți reacțiile.

să demistificăm lucrurile greu de suportat.
ai puterea să intri în realitatea faptei!

aceste instrumente ne ajută să mergem în adâncul nostru și să nu ne fie frică. ne suntem datori cu aceste scoateri la lumină
nu te transforma în solnițe ale durerii!
trăind intens din proprie inițiativă, poate am fi scutiți de anumite experiențe dure

prima mulțumire să fie că trăim! într-o lume de necontenite minuni…


cu drag ție,
prietene

Anne



* gândurile de mai sus sunt spicuiri dintr-un atelier viu, care se ține din 2 în 2 săptămâni, miercurea, de la ora 17, la Universitatea Populară Ioan Dalles. Tema de anul acesta este "Rețetele nefericirii", în cadrul catedrei de yoga a universității. Mario Sorin Vasilescu ne îndrumaă în această tulburătoare călătorie. La început este relația, suntem împreună, suntem vii, trăim!