Eram plecati de acasa de doua zile. Prima noapte am petrecut-o la cabana Curmatura,apoi a doua zi am urcat versantul estic al Pietrii Craiului pe marcajul rosu alb pina la refugiul 7 noembrie. Asta ne-a luat cam toata ziua cu toate ca era un traseu de trei ore.
Nu ca eram lenesi sau traseul greu,din contra era foarte usor,dar aveam oarece interese de rezolvat pe parcurs. Monica cauta cu infrigurare si meticulozitate
plante medicinale despre care studiase ca se gasesc numai in Piatra Craiului si care vroia sa le colectineze pentru a se mindri la facultate cu productivitatea
vacantei si sa-i duca trei-patru radacini de ghintura
lui tanti Maria portareasa de la camin,ca se vaita saraca de lipsa poftei de mincare,ori ghintura macerata sapte zile in tuica curata de pruna,e un remediu nemaipomenit pentru astfel de "maladie". mihai,cu pie
trele lui,de fapt de la facultate l-au repartizat in Retezat pentru practica insa a facut schimb cu un co-leg de prin Hunedoara care era mai aproape de casa. Doar eu eram fara "silnicie"din pura dispozitie de a mai iesi putin din cotidian,de a-mi mai umple plaminii cu ozonul montan si de a ma mai purifica putin in spatiul dintre pamint si cer.Am plecat de la cabana pe la ora zece,dupa ce am mincat,am baut un ceai tonic,la sugestia mea am mai facut niste cumparaturi,ceva de ale gurii baterii pentru lanterne si tranzistor. M-am
gindit ca atunci cind ne-am urnit de acasa aveam trasat doar traseul nu si o planificare a timpuli si ca om cu o oarecare experienta a muntelui am judecat ca ceva "nimicuri"folositoare nu ar fi decit benefice in cazul unor evenimente neprevazute. In acest caz preventia este o regula de baza. Ziua se arata destul de optimista,un soare puternic,ri
dicat de dupa culmile Bucegilor,transformase stincile albe ale Pietrii Craiului in scuturi de argint orbitor
pasarile tinind hangul simfoniei grave a muntelui,iar
vegetatia isi ridicase corolele spre inalturi.
O mai ajutam pe Monica,catarindu-ma dupa buruieni acolo unde ea nu se incumeta,apoi eram cu ochii pe Mihai pe care il stiam foarte distrat si ii mai taiam din cind in cind avintul atunci cind uita unde se afla si risca inconstient dupa cite o piatra care i se parea mai interesanta.
Faceam o corvoada placuta,benevola,daca vreti.
Zburdam liber,fara preocupari"calice"ma bucuram de toata poezia muntelui si ma inchinam smerit la toata maretia lui,care mi s-a strecurat serpeste,intocmai unui drog,in trup si spirit.
In acele momente de adinca contemplare,ma simteam una cu muntele si vuitele misterioase,parfumul unic, des-prinzindu-ma total de realitate. Traiam vraja,acea otrava dulce pe care o cautam ori de cite ori simteam nevoia evadarii,din cotidian,atunci ma simteam stapinul
eu-lui meu,stapinul imensitatii unde explodam in spatiul fara dimensiune,incarcindu-ma cu acea energie,pozitiva necesara supravietuirii in lumea marun
Tirziu dupa prinz ne apropiasem de limita unde vegetatia se oprea facind loc stincilor golase sa-si arate maretia si in care doar cite o capra neagra mai
anima peisajul incremenit.
Nici pasarile nu mai atingeau acea altitudine. acum simfonia muntelui era mai salbateca mai misterioasa fara isonul lumesc al lor.
I-am strigat pe cei doi:
-Copii,gata cu colectatul e vremea sa ne odihnim putin
si apoi sa stringem niste lemne.
Monica m-a privit surprinsa si m-a intrebat:
-Ce-ti veni cu lemnele?
Cei de fata neavind experienta muntelui,m-am erijat in lider de grup si le-am explicat,ce si cum
-Daca vrei sa inoptam la refugiu,trebuie sa nu mergem acolo cu mina goala. Trebuie sa inlocuim ce probabil vom consuma acolo, in primul rind lemnele si am incepput sa le explic acea lege nescrisa de solidaritate montana inradacinata in caracterul montaniazilor,ca la plecarea din refugiu sa lasi la fel cum ai gasit pentru ca cei care vor veni dupa tine sa beneficieze si ei de minimul confort ce ti-l ofera un refugiu.Semn cca au inteles,cei doi se ridica pentru a se conforma insa le-am cam taiat avintul:
-Stati jos si va odihnit,ca avem tot timpul.

----sfirsitul primei parti----