În jurul său orașul se grăbea pentru plăcerea de a se grăbi. În puhoiul de vehicule grăbite, oameni în mașini se grăbeau să se întreacă unii pe alții. Alții se grăbeau să prindă troleibuzul, deși știau prea bine că vine altul peste un minut, și săreau din troleibuz pentru a traversa strada în goană și pentru a se năpusti în clădiri și în ascensoare ultrarapide.
În barurile lactovegetariene alți oameni se grăbeau să înfulece mâncarea gătită de bucătari grăbiți. Intrau la bărbier, spunând sec: ,,Dă-mi numai o dată cu briciul. Mă grăbesc”. În birouri, funcționarii se grăbeau să scape cât mai iute de vizitatori, birourile lor fiind decorate cu pancarte pe care scria: ,, Azi este ziua mea cea mai ocupată” sau ,, Domnul a făcut lumea în șase zile. Poți să spui tot ce ai de spus în șase minute”. Oameni care câștigaseră cinci mii de dolari cu doi ani în urmă, și zece mii anul trecut, își uzau nervii și-și storceau creierii cum să facă pentru ca anul acesta să câștige douăzeci. Iar cei care căzuseră istoviți după realizarea unui câștig de douăzeci de mii de dolari se grăbeau să nu piardă trenul ca să petreacă iute vacanța recomandată de vreun medic grăbit.
Strecurându-se printre acești oameni grăbiți, Babitt se grăbea și el să ajungă la birou, ca să șadă fără a avea prea multă treabă afară de aceea de a veghea ca funcționarii săi să aibă și ei aerul că se grăbesc.