agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-03 | [This text should be read in romana] |
Călătoria pe această „mare nostrum“, cum îi spuneau romanii, se releva ca plină de seninătate și beatitudine, la baza ei fiind recomandarea insistentă a curei helio-marine făcută de renumitul terapeut naturist Pinoret, medic al marchizului Bourdeilles și al onoratei sale familii. Zilnic, pe puntea uriașă, a cărei magie albă îi purifica pe toți, tolănit în șezlongul din pai împletit, lua în pieptul gol rebelele brize mediteraneene saturate de o sare binefăcătoare, ultravioletele unui soare extrem de generos, precum și incitantele mirosuri ale parfumurilor, cremelor și soluțiilor de plajă ale noianului de trupuri feminine ce-l înconjurau. Bronzându-se în țarcul acestei arcadii plutitoare, gustând senzația unei imponderabilități sufletești, epurându-și gândurile de cangrenele acumulate în vâltoarea luptelor interioare, adevărate războaie civile ale ideilor sale contradictorii, lăsându-și priponite undeva, în civilizația citadină robită de pasiuni, chinurile reformatoare ce-l plămădiseră până la călătorie, D.
se abandona pentru prima dată atotputerniciei mării, nemărginirii azurii, vocii ei tălăzuite și înspumate, deși copilărise alături de zvârcolirile trupului său lichid când își dorise, mai mult ca orice, să plutească pe aripile-i șerpuitoare. Căci chemarea mării nu-i un lucru de neluat în seamă când puritatea copilărească o aude și o primește. Intuise de atunci acest plan imens care e marea, sferic, ce încă de la Magellan și Vasco da Gama se închidea miraculos în sine (vastă vocație a genezei - dusă până unde?) și gradul său geometric sporit față de funcția liniară a căii ferate. Chiar medita asupra unei teorii a gradelor de libertate în transporturi: șoselele, căile ferate și fluviile, funcții liniare cu un singur grad de libertate, mările și oceanele, funcții plane, bidimensionale, cu două grade de libertate, văzduhul, funcție spațială, tridimensională, cu trei grade de libertate. Satisfacția, sconta el, crește odată cu gradele de libertate, de aceea, beneficiind de aerul și soarele Mediteranei, încerca și o poftă ciudată de a zbura cu unul din multele aparate ce robeau atmosfera acelui deceniu. Cele câteva ore de pilotaj sportiv, făcute cândva peste câmpurile Societății Aeronautice, îi lăsaseră o senzație de teamă îmbinată cu dorință, un răsfăț bărbătesc al evadării spre risc care acum prindea contur având, ce-i drept, și accente de reverie.
Abonamentul societății îl onora oricum de câțiva ani, singurul câștig fiind un set de mărci poștale cu evoluția aeronauticii universale. Tare și-ar fi dorit să fie acum la bordul unui zepellin sau al unui portavion înțesat cu argintiile lui lăcuste metalice. Dar și aici, pe acest uriaș vas de linie construit și dotat după ultimele norme ale turismului mondial, compania era vivace și plină de neprevăzut (mai ales că o femeie poate fi tot un aparat de zbor în ultimă instanță), inundând zilnic punțile, cu punctualitatea unei maree, ca un talaz uman țâșnit din cabinele celor trei clase, printre vecinii lui cei mai apropiați numărându-se o familie înstărită de burghezi din Île-de-France cu cei șase copii în costume albe, imaculate precum spuma mării, un avocat prusac stabilit în Alsacia pentru vederile lui conservatoare, celibatar, sobru, pedant, pasionat de zoologie, cu superbu-i labrador în lesă din piele de bou argentinian, un general corsican rezervist, exuberant, optimist, admirator înfocat al Ducelui și politicii sale, însoțit de două ordonanțe fercheșe și doi dobermani imenși, negri, lucitori, pomădați matinal cu uleiuri exotice dar cu ochii plini de scursori, comandorul britanic al aviației regale, Thomas Webst, după cum s-a recomandat încă din primele momente la restaurant, o fire volubilă, amator de aventuri galante și de tării scoțiene, veșnic în costumul de gală împlătoșat de trese, însoțit de „nepoata“ dumnealui, o duduie sportivă, tunsă scurt, băiețește, purtând finuți pantofi de damă dar cravate și costume bărbătești, agresivă mai tot timpul cu bietele mustăți ale „unchiului“ său, pe care le sărută cu gesturi de cocotă, trei surori excentrice, deși nu mai erau la prima tinerețe, din crema Bruxelles-ului, adevărate enciclopedii de glume și bancuri, fumătoare înrăite, încât zilnic aveai senzația că epuizează rafturile unei dughene de tabac, un bătrân și astmatic inginer hidrotehnist ce umbla cu planurile alimentării cu apă ale Alexandriei antice, reconstituite de el după o viață de studii și cercetări până și la closet, o simpatică profesoară de gimnastică, thailandeză stabilită în S.U.A, ce avea o grupă de șapte tinere sportive una și una, frumoase ca șapte zile dintr-o săptămână fericită, un preot adventist prins de reumatism și gută dar și de ardoarea frenetică a misiunii sale pe care o trâmbița la nesfârșit, obositor, agasant, mai mult mării decât călătorilor (instigând astfel pe una din surorile buclucașe să facă cinica remarcă: „moșulică ăsta ar fi trebuit să primească reomatismul la fălci, nu la picioare, și astfel Dumnezeu ar fi fost mai câștigat“) și, piesa cea mai importantă, o contesă solitară între două vârste (ah! rolul crucial al providenței), reținută, fină, distinsă până la demență și al dracului de bine făcută, încât D. s-a îndrăgostit de ea ca un școlar, trimițându-i exorbitanți trandafiri de Tunis din serele nostromului acoperite cu cristaluri venețiene, pe care ea îi saluta reținut printr-o nobilă înclinare a capului, mirosindu-i îndelung. Acest paradis voiajor, care e puntea, se găsea zilnic din belșug inundat de soare și femei, mai de ales femei. Bărbații nu-și prindeau mintea cu soarele, preferând barurile și restaurantele de lux, sălile clubului maritim cu imensa ruletă argintie închiriată de la un cazino falimentar din Monte Carlo și gazoanele plușate ale meselor de biliard. Astfel, apropiindu-se mai mult de comportamentul feminin, D. nu pierdea o oră de soare. Precum floarea ce-i poartă numele, mutându-și diurn corola după poziția acestuia, așa își muta el șezlongul pe rotile, închiriat de la biroul nostromului (mare afacerist acest nostrom francmason!), după cum bătea soarele și frumusețea colegelor de plajă, consumând cantități apreciabile de cola, sifon cu gheață, pepene și ananas proaspăt, tăiat rozete, profiterol și alte diverse torturi de înghețată, frunzărind tot felul de reviste politice, de scandal, de modă, de la cea tuaregă până la cea clericală, admirând printre pagini, cu binoclul pe furiș, picioarele contesei cu adevărat demne de cel mai pătimaș festin, distinsă aristocrată care, rar, îi arunca un discret zâmbet cuprins de o copilărească stângăcie, răsplătind anevoios și inconsistent trandafirii exotici sau bomboanele cu trufe învelite în cea mai fină ciocolată milaneză trimise în ritmul mareelor înregistrate conștiincios de hidrotehnician pe spatele uneia din planșele sale cele mai secrete. Cabina lui, în formă de L, ranforsată artistic cu niște stâlpișori și colonașe de fontă, situată la pupa stângă a vasului, un cuib al neutralității și al liniștii binefăcătoare (ce-i capta și amplifica prin cutii acustice speciale zbaterea valurilor în scop terapeutic dar și meloman-romantic), dotată cu bar, bibliotecă și tablouri cubiste de sezon, îl costase o mică avere, deși în ea D. nu intra decât spre dimineață, când stelele începeau să pălească și noaptea ceda farmecul ei la fel de seducătoarei aurore. Înaintau lin pe acest nesfârșit gazon lichid, bleu-verzui, ce se pierdea la orizont într-o suavă ceață subțire ca lama de cuțit, oferindu-li-se din când în când ca într-un joc infantil, un țărm orbit de soare, o insulă ca o prăjitură cu fistic și ciocolată, vreun oraș însetat coborât cu trupul în undele mării deosebit de calme în acest anotimp. Dar Mediterana, o imensă tigaie, mirosea a prăjeală dinspre Abisinia și Spania. Pâlcuri de avioane greoaie, însărcinate în pântecele lor cu ouăle morții, înaintau în formație, gâfâind pe vocile bimotoare, șuierătoare, ale elicelor; mu-sso-li-ni, mu-sso-li-ni, mu-sso-li-ni, orchestra vasului ieșea pe punte intonând imnul Italiei fasciste, plătită de bătrânul general corsican care arbora drapelul și saluta împreună cu cei doi dobermani dresați în spiritul noii ordini și cărora, în semn de respect pentru înălțătorul moment, le scotea botnițele și lesa, le ștergea personal, cu propria-i batistă, balele acide, spre stupoarea doamnei contese care alerga, în sfârșit, în brațele lui D., spre stupoarea femeilor ieșite pe punte, citind grăbite manifestele bătrânului general scrise cu cerneală neagră la biroul lui politic și militar în formă de car de luptă roman, multiplicate în fotocopii de laboratoarele fasciste și aduse în două valize de pânză, împărțite de ordonanțele acestuia din cabină în cabină, pe la salonul de cosmetice și coafură sau chiar prin grupurile sociale. Bătrânul nepot al lui Garibaldi le trimitea lungi salutări piloților încărcați de glorie deasupra savanelor negusului insurgent Haile Selassie Întâiul, care la rândul lor salutau din aparate, cu mâna întinsă, spărgând geamurile de la carlingă și făcând viraje eroice înecate în nori negri de fum. Mu-sso-li-ni, mu-sso-si-ni, mu-sso-li-ni, treceau răgușite ca niște galioane ce învinseseră flora și fauna rebelă a Eritreei, lucind pe smântâna norilor diafani, pătându-i cu fumul lor înecăcios, zdrobind nemilos cârdurile pașnice de păsări ce migrau spre alte zone mai puțin fierbinți, sorbind cu nesaț în mersul lor funebru și ceremonios notele orchestrei plătite de general în dolari americani. D. o ținea de braț pe contesă în timp ce generalul împărțea ciocolată și cămăși negre, din fondurile de propagandă ale partidului, sărmanilor de la clasa a treia. Să-i ia dracu pe ăștia cu politica lor, nici aici nu scăpăm de ei, și-i punea contesei mâna peste ochi când se uita la avioane, fiindcă doamna contesă îi șoptise că are rău de înălțime, o apuca brusc amețeala, lucru care s-a și întâmplat și astfel l-a invitat pe D. în cabină, de fapt distinsul ei apartament cumpărat la licitația organizată de Ministerul Marinei, să asculte Peer Gynt și Gershwin, să bea împreună o cafeluță din propriile-i plantații braziliene, eventual să soarbă, în briza difuză a aerului condiționat, ozonat artificial, după rețeta impusă de doamna contesă, pentru a-i conserva cel mai bine efectele heliomarine asupra tenului, de sofisticate aparate „Damfoss“, ceva reconfortant de prin sutele de licori pe care le luase și le risipise prin valize, în tot soiul de sticle și sticluțe, ele însele prețioase obiecte de artă, cu etichete intrate deja în istoria schimbului. Într-o sticluță maură de aur ținea lacrimile amanților ei, ce-o imploraseră fiecare, pe rând, să-i iubească pentru totdeauna, și din care, superstițioasă, pusese câteva picături în paharul lui D. mințindu-l că-i esență de tamarisc nemaipomenit de eficientă contra grețurilor generate de răul tangajului. După câteva guri de lichior mentolat, îl așeză pe D. în șezlongul marinei republicane și-l pieptănă, sentimentală, cu un piepten de aur, moștenit din tată-n fiică de pe vremea lui Carol cel Mare, întrebându-l cu subînțeles dacă-i plac bătrânii, complexată fiind de faptul că-i între două vârste, dar D. care nici nu putuse spera la așa ceva, mai ales atât de repede, i-a zis, aproape în versuri, stăpânind desăvârșit tehnica dificilă a calamburului încă din societatea marchizului, că prezența ei în universul marin al iubirii este mai presus de orice îndoială o broderie splendidă a providenței și că vârstele oricum nu mai au nici o importanță în fața pasiunii, sunt șterse ab initio de valurile și vânturile mării, rămâne ca vârstă doar eternitatea iubirii, contesa mea, căci numai certitudinea ei afrodisiacă ne curăță de toate ridurile și metehnele noastre adunate de fiecare pe unde a umblat în și așa scurtele noastre vieți, scoțându-ne în afara complexelor și punându-ne pe rugul etern aprins al patimei, după care, înflăcărat brusc, începu să-i sărute vocea abia șoptită ce prinsese a-i însăila în dialectul catalan tot felul de metafore, promisiuni și jurăminte, florile de pe rochie și purpura apărută în obraz, iar contesa, sedusă, îi răspunse la patimă sărutându-i ochii și buzele, și pielea lui ușor bronzată de soarele Mediteranei, și mușcăturile de țânțari ca pe niște rubine mici purpurii, îi murmura printre buzele-i senzuale că-l iubește ca pe un zeu din momentul sacru în care l-a zărit purtând, timorat, sentimentala povară a trandafirilor tunisieni aprinși la culoare ca para focului, că el e marea ei dragoste la prima vedere, timp în care D. continua să-i sugă albastrul pupilelor imense de sub pleoapele pe jumătate închise, ciocolata tenului ei însorit pe Coasta de Azur, pe Coasta de Fildeș, pe Coasta Dalmată și pe alte trasee dictate de vocația-i neobosită de călătoare debusolată, îi sugea vinețeala discretă a sfârcurilor înfiorate, plimbându-și sufletul prin părul ei puternic, germinativ, în care strălucea pieptenul vrăjit, minune a artei miniaturale carolingiene, bătut în douăsprezece rânduri de safire, diamante și perle, oferite păienjenișului de aur filigranat prin care se plimbau inorogi minusculi și zburau păsări fantastice, dar contesa se voia dominatoare, instaurând o adevărată dictatură a dragostei, se urca pe pieptul lui sfâșiindu-și singură rochia transparentă brodată cu magnolii luată din ultima croazieră în Punjab, pe când lui îi desfăcu plină de gingășie și tandrețe nasturii kaki ai bluzei culoarea oului de rață și ai pantalonilor scurți (sub care începuse să se înalțe, precum capul unei broaște țestoase de Pacific, din cele uriașe, mătărânga gigantică, cu imensul cap lucitor în lumina delicată a veiozei, zmulgând contesei un țipăt inuman de fericire și o adorație instantanee), îi sărută barba ușor crescută de condotier visător, tânăr și viril, îi linse cicatricea din copilărie făcută din greșeală, la o hârjoană copilărească, de Pirici cu briceagul ca pe o rană divină, glorioasă și aristocratică, acoperind-o în imaginația ei înfierbântată cu medalii, ordine regale cu spade, imnuri și drapele, începu să-i fredoneze la ureche din șlagărele ei favorite cu accente de tango argentinian îngânate prin păru-i ușor rărit, mângâindu-i necontenit, după metodele masajului tailandez, teribilu-i organ cu degetele lungi și fine ale dreptei, pe când el îi povestea, delirând aproape, mitul lui de copil orfan bătut de vânturile aspre ale Pontului Euxin, așa cum în primăvara istorică a patriei lui îl bătuseră pe marele poet al iubirii din a cărui artă se împărtășea, sugându-i, în paralel, din palma micuță a stângii linia vieții, lăsând-o fără suflare în miezul vaporos al beatitudinii și martiră în această religie a fericirii, și linia morții, făcând-o într-o clipă nemuritoare, și a norocului, a ghinionului, precum și alte linii ce-i defineau filmul vieții, trecutul, prezentul și viitorul, muntele lui Saturn și al lui Marte, muntele Lunii și muntele lui Venus, mai ales muntele acestei zeițe atât de inspirate în tot ce stăpânește, piscul lui carnal, țâșnit din vegetația senzuală a pubisului, ce-i dădea contesei fiori indescriptibili și mistica senzație a levitației în gravitația imaterială a fericirii pure, îi smulgea cu dinții de pe degete, unul câte unul, inelele pline de nobile sigilii, cu buzele safirele de pe cercei, îi rupea cu limba cele douăsprezece șiraguri de perle haitiene care cădeau într-o avalanșă peste trupurile lor strecurându-se printre dușumelele decrepite sub forma unei averse de belșug și bogăție peste nefericiții călători ai clasei a treia, încât aceștia au crezut că a venit ziua judecății supreme, înălțând spre dragostea lor coruri și rugăciuni. D. voia să o vadă goală, în nuditatea pasiunii ei nobile, dezbrăcată de orice, chiar și de conveniențe, iar ea zvâcnea pătimașă din picioare doborând patefonul cu ac de diamant, sfeșnicele de argint și tabloul amiralului republicii de pe perete, rupeau șezlongul marinei franceze colorat în culorile revoluției sub care Marat, Danton și Robespierre împărțiseră dreptatea și moartea, șezlong pe care făceau dragoste într-un gest de suprem patriotism, inundați fiind de sudoarea patimilor cu amestec de colonie „Parsifal“, mosc și șampanie. În această fază de platou, contesa cădea în catalepsia unui amor total punctat de multiple orgasme de nestăpânit, în extaz, în transă, în liniște, în desăvârșire, apoi iarăși se ridica așa goală și neistovită, ca și cum senzualele spirite ale tuturor femeilor din lume s-ar fi distilat în ochii aceia azurii de normandă pătimașă ce arunca priviri înfierbântate spre trupul lui, și în buzele acelea maure țuguiate într-un sărut aerian neputincios din cauza curburii tensionate a bustului său, și în tenul ciocolatiu de prințesă marană, îmbălsămat cu parfumuri și licori de trei mii de franci gramul peste care se așeza transpirația lui levantină, și în picioarele ei zvelte, elastice, călătorite pe toate meridianele, de femelă adultă care știe ce vrea, și în sânii superbi, aristocratici, fluizi în patimi și rigizi în poziție. Într-un târziu, epuizată, contesa se îndreptă spre cupele de cristal muzical care la fiecare atingere scoteau vrăjite sunete astrale, le umplu cu șampania spumoasă a visurilor ei împlinite, turnându-i lui D. toate lacrimile amanților adunate cu migala ei insolită de colecționară, plus lacrimile ei de fericire majoră, nestăpânită, fiindcă avusese și bani, și putere, și libertate, și blazoane, și ferme uriașe în colonii, și palate magnifice, logodnici prinți și amanți guvernatori, și soți viceregi din cele mai faimoase case regale, avusese totul, doar pe D., acest copil trac al Afroditei, înveșmântat într-o uimire levantină înrudită cu freamătul și spaima mării, nu-l avusese până pe puntea asta prăpădită, înțesată cu puricii câinilor colonelului și cu ifosele cucoanelor burgheze care erau de fapt niște lepre parvenite, în loc să-l aibă în magnificele ei castele romanice, pe covoarele sale orientale imense cât domeniile, aduse pradă de străbunii ei cruciați din palatele cuprinse de flăcări ale emirilor, pe broderiile cu fir de aur și perle de mărimea nucilor, cumpărate în bazarele corsarilor caraibi, în lumina filtrată de vitraliile ei gotice pe care se abandonaseră idilic toate miturile antichității, prin parcurile potopite de verdeața exotică a dominioanelor și purpuriul, când agresiv când suav, al rozelor, pe pernele roșii din piele de Cordoba ale limuzinelor făcute pe comandă, cu blazoanele străbunilor forjate pe portiere, așa cum îi avusese pe alții care n-o meritaseră, nobili obosiți pripășiți de soartă, insipizi și degenerați de care se atașase, așa, din pură curiozitate sau de o congenitală plictiseală ce mergea până în pragul suicidului, fiindcă nu știuse sau nu putuse să iubească cu adevărat, deși sângele îi clocotea de ani de zile în venele-i albastre, până acum, în momentul ăsta tragic, dăruit de soartă cu două războaie dintre care unul în Spania ei dragă și mamă, acum când plutește înconjurată de atotputernicia mării, de tangajul vasului ce-i stimulase patima și-i ușurase simțitor sarcina de gimnastă perfectă a amorului carnal, să bem, iubitule, pentru dragostea noastră, și îi dădea să bea șampanie din pumnii ei micuți după care iarăși îi mângâia cu buzele dinții ușor cariați și îngălbeniți de tutunul aspru al câmpurilor subcarpatice și sprâncenele arse de privirea lui vizionară, simțind irezistibila și continua nevoie de a se contopi cu el, prin neverosimilul său organ, cu acest Noe balcanic și infantil al vremurilor tulburi ce încețoșau lumea dirijând-o spre un nou potop, ca într-un suprem refugiu pe această arcă forfotind de lighioane ante și postdiluviene: burghezii-cărăbuși, avocații-libelule, generalii-șobolani, comandorii-hiene, inginerii-furnicari, călugărițele-cămile, preoții-șacali, dobermani, labradori, pekinezi, siameze și altele, multe din ele nebotezate de Adam în inocența sterilă a unui născut de două zile. Revigorată de dulcea catifea aurie a șampaniei, contesa se ridică brusc aprinzând lumânările albe în sfeșnicele de argint bolivian, în timp ce nava încă tanga ușor, sub reculul generat de dragostea lor, alertând echipajul, mai ales ofițerii, într-un consiliu urgent. Sânii i se balansau odată cu lacrimile de fericire împrăștiate continuu prin cupe, prin talerele cu dulciuri și fructe pârguite, și pe dușumelele crăpate de atâta zbucium, se mai apleacă asupra lui dăruindu-i cu ochii din lumina jefuită sfeșnicelor, îl sărută din nou pe gură și pleoape, îi ridică brațul mușcându-i părul asudat, șoptindu-i duios la ureche, trebuie să fac, pentru două persoane, comanda cinei la cabină, timp în care D. , euforizat de parfumul trupului ei, o îmbrăca stereotip într-o superbă rochie de seară inundată de vegetația dantelelor flamande, sărutându-i romanițele albe din macrame pline de viața vegetală a sânilor ei pe care ele se odihneau în buchete și din care indubitabil își trăgeau seva, completându-i arhitectura zveltă cu alte lungi șiraguri de coliere albe din perle javaneze, cu rozoanele cerceilor de platină și diamante, cu inele chiliene din Valparaiso pe care luceau simbolurile domeniilor sale sudamericane împletite cu simboluri andaluze ce trebuiau să o ferească de ghinion. Te iubesc nespus de mult, contesa mea, îi spuse răspicat D. aprinzându-și de la unul din sfeșnice un trabuc cubanez, timp în care excelența sa, luându-și o pereche de pantofi albi din antilopă mauritană, alunecă ușor ca o libelulă spre ușa cabinei nu înainte de a-i îndesa pe gură încă un sărut și, alături de trabucul cubanez, pipa chinezească de malachit și fildeș umplută cu un amestec reconfortant de hașiș din Azore, lăsându-l în compania pisicii ei siameze Samba, singura martoră vertebrată a amorurilor sale terifiante, nimfomane, dar pline de naturalețe și inocență.
|
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy