agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-11 | [This text should be read in romana] |
SEMNE
Sunt gata! Sa inceapa distractia! Am deschis ochii in timp ce lumina jucausa a soarelui de dimineata patrundea in camera mea. Da, acum eram gata pentru o noua aventura, pentru un nou mod de viata. Desi eram nerabdatoare, o intrebare nu inceta sa-mi bantuie mintea: oare am facut alegerea corecta? Dar, ce prostie, mereu ma indoiesc de mine desi niciodata nu am suferit in urma undei decizii pe care am luat-o in templul meu. Da, templul meu...singurul loc unde pot alege o adevarata aventura. De fiecare data cand un lucru important din viata mea ia sfarsit vizitez acest templu si ma indrept catre una din numeroasele sale usi. In spatele fiecarei usi se afla o noua provocare, un nou mister pe care trebuie sa-l descopar, un nou caz de rezolvat. Si astfel niciodata nu apuc sa ma plictisesc de viata si de visele mele... Insa de data aceasta ceva rau s-a intamplat. Vremea este inchisa si norii grei domina intreaga suprafata a cerului ca si cum ar astepta ceva...sau pe cineva. Si totusi, de ce m-ar interesa? Este doar inca o zi ploioasa si atat! M-am imbracat in tacere si am plecat aiurea prin orasul innegurat, cu sentimentul ca ceva foarte bizar se va intampla. Strazile erau complet goale cu exceptia batranului de langa brutarie care privea in jur cu ochii sai negri, expresivi in cautarea cuiva cu care sa vorbeasca. L-am salutat fugitiv si m-am indreptat spre singurul parc existent in micul meu oras. Aveam nevoie de putin timp langa lac pentru a ma relaxa si pentru a alunga anxietatea care imi cuprindea incet dar sigur sufletul. In sfarsit! Apa rece si adanca se infatisa in fata ochilor mei in toata splendoarea sa. M-am asezat pe o banca si m-am concentrat asupra profunzimii sale...ce bine ca te revad prietene vesnic limpede si loial... Brusc am zarit ceva miscandu-se incet prin apa. In primul moment am incremenit de groaza si nu mi-a venit sa cred, insa curand am realizat ca un sarpe urias "inota" rabdator de-a lungul lacului, fara sa se sinchiseasca de prezenta mea. Speriata, aproape ca am sarit de pe banca si am tasnit in directia opusa. Ce se intampla? Ce cauta el acolo?? Credeam ca astfel de creaturi nu exista!!! Dar era evident: aceasta era noua mea "aventura". Am inteles ca de data asta am facut o miscare gresita prin alegerea ispititoarei usi de aur! Dar ce trebuia sa fac?care era scopul acestei grele incercari? La cativa metri de mine se aflau ruinele unei vechi cetati grandioase si fiindca picioarele incepeau sa nu ma mai asculte, m-am vazut nevoita sa ma opresc acolo si sa sper ca monstrului aceluia nu ii crescusera intre timp picioare. M-am ghemuit intr-un loc cat se poate de ferit, pe patura moale de muschi ce crescuse prin ceea ce trebuia sa fie podeaua. Ore in sir m-am zbatut intre mii de intrebari si de presupuneri care mai de care mai fanteziste si mai infricosatoare. Imi sunase ceasul? Obosita, am cazut incetul cu incetul intr-un somn adanc si deodata m-am regasit stand in varful unei coline cu vantul suflandu-mi cu putere in fata de parca unicul sau scop era sa ma doboare cu orice pret. Departe de mine, la kilometri poate, se afla misteriosul meu templu. Asta era ciudat de-a binelea! Niciodata nu avusesem ocazia sa il vad de afara. Am incercat sa ma mobilizez si sa merg in directia sa, dar am constatat cu stupoare ca picioarele mele erau pur si simplu intepenite. In schimb, norii se precipitau cu miscari rapide , formand un mesaj pe cer: Ai facut ultima miscare si acum trebuie sa suporti consecintele! Creatura pe care ai vazut-o era propriul tau suflet: mare, dar rece Si groaznic prin povara dorintelor egoiste! Ultima ta misiune Este sa incerci sa-l imbunatatesti, sa-l faci mai frumos si mai vesel! Pana atunci nu vei fi fericita, iar visele tale vor fi mereu intunecate! M-am trezit la realitate tremurand de groaza si am realizat ca era o ultima sansa, o ultima speranta...oare voi reusi? |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy