mi-e atat de teama Mama atat de teama!
de ce ti-e teama copila mea?
de clipa cand vor cadea frunzele si acele ceasornicului alb nu se vor mai zari de sub tacerea frunzelor mi-e teama ca voi fi singura in clipa cand vor cadea frunzele Mama o piatra alba sub nisoarea de vant si de frunze ca nu ma voi putea misca si nu voi avea glas sa strig pasarilor ce vor trece deasupra mea: mi-e frig aduceti-mi jerseul acela alb lung de lana cu miros de fum si de mere coapte pe care l-am uitat demult intr-o alta poveste!
mi-e atat de teama Mama atat de teama!
de ce ti-e teama copila mea?
de cainii aceia mari negri care-mi umbla prin vise zi si noapte cu blanile zburlite cu ochii aprinsi cu coltii iesiti din gura ca si crucile din morminte de cainii aceia mari negri care cauta fara incetare imi cauta caietele caietele cu coperti albastre cu file ingalbenite aproape sterse in care scriam totul acolo am scris fiecare drum tu stii Mama cum scriam in serile acelea cand tu il plangeai pe tata pe bunicul pe bunica pe strainul care a fost dus acolo departe pe doctorul cu fata lovita de o schija pe preotul cu mintile ratacite pe fiul tau albastrul tau fiu plecat pe marile marilor dupa diamantele negre cand tu plangeai si eu iti spalam batistele una dupa alta in ligheanul rosu cu apa de ploaie cu sapunuri de rufe grosolane pana imi sangerau degetele si totusi cantam mereu pentru ca voiam sa nu mai plangi si totusi tu plangeai mereu si te rugai si udam florile din ghivece cu lacrimile tale pana cresteau atat de mari incat impanzeau toata camera si o umpleau cu miros de morminte acopereau usile sechestrandu-ne printre obiecte ascutite de care ne loveam si care ne dureau ca un reumatism ferestrele le lasam mereu deschise zi si noapte si pasarile intrau si ieseau in voie si-si faceau cuib prin ghivece si pe mobila si uneori stateam nopti intregi treaza si scriam si ma intrerupeai din cand in cand sa-mi ceri o batista curata si te mirai cum pot sa scriu atat de mult pentru ca tu nu stiai scrie si mie imi venea sa plang uneori pentru ca ma dureau ochii si ma usturau degetele si-mi era dor de doctorul acela cu fata zdrobita de o schija care-ti facuse atunci injectia aceea atat de dureroasa si de dulce atunci inainte cand inca mai stia glumi si te iubea in taina ca un adolescent si scriam ca o nebuna cuvinte cuvinte albe ce curgeau ca o lava la temperaturi incandescente cuvinte ce nerostite mi s-ar fi transformat in stropi de ploaie peste pamantul negru negru sa creasca iarba si florile mai ales iarba cea verde nevinovata mea fetita verde nani nani cu parul lung si moale despletit fetita mea care face cu mana trenurilor pe jumatate goale pe jumatate ruginite in iernile cand imi era atat de frig ma strangeam langa tine Mama sub plapuma ta si scriam la lumina lampii de petrol pana-mi simteam degetele amortite si atunci mi le incalzeam la sticla lampii si le tineam strans lipite de globul fierbinte pana ma ardeau si atunci stiam ca mai exista si altceva si mi se facea teama de toate lucrurile care existau fara ca eu sa stiu si-as fi vrut sa nu mai existe nimic in plus decat eu si tu si sticla incinsa a lampii si frigul si muscatura din degete si dulceata aceea gretoasa care venea de atat de departe si care semana cu o lingura de miere luata de-a sila pe stomacul gol.