PUSTIETETEA AGLOMERAÞIEI

“Adevărata singurătate nu se găsește în mijlocul deșertului ci în mijlocul mulțimii. “

Eram o ființă plăpândă pe o mare învolburată ,valurile neastâmpărate îmi conduceau viața si nu credeam ca voi reuși să mai revăd vreodată țărmul căci furtuna mării si vântul ce-mi impuneau drumul îmi hotărau destinul fără să mă întrebe.
Și totuși... în mijlocul furtunii o așchie desprinsă de la bordul unei vechi corăbii s-a apropiat de mine și mi-a șoptit o parte din drumul spre tărâm. Iar eu in disperarea mea m-am agățat de ea, sperând sa călătorim împreună spre mult doritul țărm si să învingem furtuna.
Îmi revenise optimismul si bucuria. Speram cu gândul la soarele cu raze mângâietoare, la țărmul înflorit ... dar toate erau doar un vis...căci ne aflam in mijlocul furtunii năprasnice iar așchia se înclina sub greutatea mea și chiar ii apăruseră sudori de sânge de când mă purta pe umeri .
Am hotărât, cu greutate, să mă depărtez de ea căci aproape se scufundase in adâncurile ce ne amenințau cu nimicirea ființei.
Drumul e întunecos, dar eu am înțeles ca trebuie să-mi luminez singură calea; deși e greu...am sa încerc... .Îmi este greu să mai sper ca furtuna va înceta si voi ajunge la liman fără să mă rătăcesc. Nu înțeleg: de ce oare omul e singur în toate momentele cruciale ale vieții sale? De ce toți prietenii fug atunci când ai mai mare nevoie de ei?
De ce oare acum când comunicarea devine tot mai avansată oamenii comunică tot mai greu?