- Mă nepoate, ia stai mă o țârișică lângă mine și luminează-mă, ce-i cu tine de-ai venit tu să stai în miezu`verii cu doi hodorogi bătrâni ca noi, în loc să umbli în cap peste cap după fete?
- Aveam nevoie de schimbare bre tataie, tumultul orașului a-ncetat să-mi procure transfigurarea necesară creației, am venit în căutarea liniștii pastorale, dacă tot o pot avea pe gratis.
- Aha! acu' pricep, somn pă săturate, o cană dă lăptic dă la țâța vacii, un oușor moale... da' tot n-am înțeles, de ce taică să te transfigurezi, ce te obligă cineva? drept să-ți spui ești cam transfigurat cu belciugii ăia în sprâncene și cu vasilina aia din cap... pă timpu' nostru, o femeie, cu cât erai mai curat cu-atât o dădeai gata mai iute, acu' e invers; de ce ești mai îmbâcsit d'aia ai succes la ele.
- Transfigurare artistică tataie! atunci când eu creez, adică scriu.
- Ptiu, irează! că mi-a spus mă-ta ceva da' n-am prea priceput. Ce zici că scrii, romane, poezii?
- Artă modernă, ceea ce se scrie acum, nimeni nu mai scrie " cățeluș cu păru` creț" ca pe vremea matale. Se fac tot felul de conexiuni și se merge pe latura inventivității. Înainte, matale citeai o poezie și gata! știai tot ce-a vrut să spună poetul. Între timp, oamenii au devenit inteligenți și trebuie să caute, să scormone adânc în creierul lor...
- Mă nepoate, tu ești dăștept rău! ia citește-mi și mie o poezie d-asta, să scormon și io, dacă oi mai avea în ce....
- Ce să-ți spun! e greu, e ca și cum te-aș lua și te-aș trimite pe o navă spațială.
- Ia mă, să vedem, că tu habar n-ai, am fost io în stare să trec Oltu' inot când eram în armată.
- Bine tataie, dar te rog să nu mă întrerupi până termin de lecturat.
- Nu te-ntrerup mă năpârstocule, dă-i drumu'!
- visez cărare de zdrențe gri
nordul încape în sipetul melanomului
și mefistofel suferă de același sindrom
al orbului cititor în stele
muzeul cataclismelor ascunde
doi faluși împăiați în magazie
terifiantă cascadă de salivă
își drege glasul prefăcut în cioburi
și apogeul metastazei coapselor
s-a așezat histrionic
deasupra castronului
cu salată de ochi vineți
- .... cam asta ar fi dar mai am de lucru.
- ....ah!... da.... ieeee.... n-am prea înțeles, ai dreptate, nu ie pentru ăștia dă la tară... da' dacă tot ești aci zi-mi și mie mă taică, cum adică scuipat cu ochi vineți în salată?
- Îți voi da un exemplu ; saliva, ce înseamnă ea? dacă n-ar exista în gura noastră, cum am putea noi vorbi, mânca, etc... deci ia-o ca pe un element esențial. Mai departe ; ochii vineți reflectă suferință, umilință... îmbină acestea două și vei avea o multitudine de sensuri.
- Asta așa e! ... numa' că nu prea bunghesc ce-o fi cu falușii-ăia împăiați pân' cataclismu' din muzeu.
- E tot un simbol, al puterii, acum în declin, de-aceea am sugerat conservarea, împăierea, deoarece trăim într-o lume a femeilor, a provocărilor.E ceva pus deoparte pentru generațiile viitoare.
- Nepoate am înțeles! cu mine semeni dăștept. Când eram tânăr mă puseseră șef la colectiv, da' abia după aia am învățat să scriu, după ce m-a provocat ei. Acu' îmi dau seama că te tragi dîn neam!