agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-08-28 | [This text should be read in romana] |
Am crescut impreuna de cand ne-a sadit unul langa
altul un barbat trecut prin toate valurile vietii care, inainte de-a muri, fara copii, fara vreun suflet langa el, s-a gandit ca singurul lcuru care i-a mai ramas de facut e sa ne sadeasca pe noi.Mai bine am fi prins radacini fiecare in alt colt de lume, sa nu ne fi vazut batranetele unul in ochii celuilalt.Dar nu, acum suntem doar doi batrani acriti, nici macar nu suntem ca acei batrani dati in mintea copiilor.Nu.Ei sunt totusi fericiti.Ei ar umbla veseli de mana ca in copilarie, ar alerga la fel ca atunci dupa cate o gaza.Dar noi nu.Priveste-ne!Unul mai acru si mai trist ca celalat.Tu, totusi, mai pastrezi o umbra de mandrie in crengile tale noduroase, indreptate inca cu hotarare in sus.Degeaba incerci sa mai scuturi norii, ploaia calda nu-ti va mai urca pe sira spinarii nici un fior, nici macar al aducerii aminte. Pe umerii nostri si casutele de pasari sun goale,de ani.Ce vietate s-ar mai incumeta sa se atinga de oasele noastre care la cea mai mica adiere incep sa scartie, sa scanceasca de-ar scula si mortul care-ti doarme la radacina. Cat de goi suntem imi dau seama numai cand intorc capul si privesc la copacul de mai incolo, ce alearga se ne ajunga!Cum zambeste saracul!Nu stie ca dincolo de nori sunt doar alti nori.Tresare cand ramurile lui ascund o pereche de porumbei,tresare si pare ca se inchide, ca-si strange aripile in jurul tinerei perechi.Atat ii va ramane,dincolo de nori nici bucuria asta nu o va mai avea.Degeaba se avanta.Si tu de cate ori nu ti-ai avantat crengile prin odaile doamnei de la ultimul etaj?De cate ori ,intuind indiscretia , femeia nu ti-a inchis fereastra in nas , iar tu te zvarcoleai din radacini fiindca mai mereu o crenguta ramanea prinsa,te zvarcoleai si mai tare stiind ca acea crenguta isi va da duhul ducand cu ea taina parfumului ei,iar tu nu vei cunoaste niciodata implinirea? Poate ca barbatul care ne-a sadit traieste in noi.Poate a avut intuitia ultimului gest.Sa fi fost indragostit de domana de la ultimul etaj?Cred ca asta e.Altfel cum poti fi atat de incapatanat?Cu varsta patima scade, dar la tine nu.Crezi ca nodurile tale vor mai da vreun mugur?!Esti ca un soldat care se intoarce din lupta ciung si se aseaza pe o banca sa priveaca viata care trece pe langa el.Frati...Eu nu mi-am dorit nimic si tot nu sunt mai bun decat tine.De ramurile mele isi mai lega cate o fetita un leagan si atunci radeam si eu , radeam la fel ca ea, si o avantam cat mai sus, tot mai sus, si intr-o impletire de fericire si teama ma opream caci cu aripile moi si rosii ale rochitei parea sa-si ia zborul, fluture nascut din propria-i bucurie, si ma opream , nu voiam sa o pierd.Acum, goi cum suntem si copiii ne ocolesc.Daca ar mai incerca sa lege un scranciob , crengile noastre ar trosni si ar cadea moarte.Ce ne mai tine in viata?Tu doar taci.Poate mai ai putina seva si crezi ca la primavara vei mai da vreun mugur.Dar acel mugur te va costa viata, te vei usca de tot.Si cine-l va observa?Eu m-am resemnat.Nori peste nori , si alti nori deasupra. Sa ne trecem si noi batranetele ca omuletii aceia care se sprijina cu palma de trunchiurile noastre sa le treaca palpitatiile, fara sa stie ca noi suntem si mai subrezi, sa ne plimbam, asa, pacalindu-ne ca ei ca vom putea oricand continua drumul chiar daca gafaim.Minciuna e mai buna.Cum sa rezistam altfel pana la capat?Noi de cine sa ne sprijinim cand inaltimele ne ametesc, cand golul se casca sub coaja.Nu sunt atat de puternic ca tine sa tac. Hai sa vorbim, sa ne agitam bratele, sa ne pacalim ca nu suntem singuri.Va fi mai usor!Nu mai privi in sus! N-ai reusit sa te mangai de pielea ca un nor alb al acelei femei si crezi ca ai sa atingi norii de deasupra?Crezi ca vei prinde alte radacini dincolo de ei, ca vei creste din nou?Iar eu sa raman aici, naruit, uscat, fara folos si unui copil care ar vrea sa construiasca o barcuta din coaja mea?Lumea ta nu exista... Uite, femeia se apropie de fereastra si o deschide.Bine,vad ca nu mai tresari, chiar iti lasi privirile in jos.Dar,uite...ea te priveste , pentru prima data te priveste cu adevarat..plange.Ridica ochii!Ridica ochii, nu fi prost!Ai sansa sa-i vorbesti, macar sa stie ca existi.Priveste in sus, te rog. Ah,de-as fi fost mai in putere ca tine , n-as fi renuntat chair acum. Copacul tacut isi strange aripile pe langa trup si noaptea se inchide deasupra lui. O pereche de indragostiti se adaposteste in linistea de sub ramuri si o portocala alunecand din mana fetei taie intunericul ca o stea cazatoare. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy