26 -27 aprilie 1993 spre zorii zilei...
Eram la Huși, în cămăruța făcută dormitor pentru mine și Conul Lică. Titi, dormea cu mama în camera ei.. Era încă frig și avea grija focului de dimineață. În zori, Titi a plecat la țară. Am auzit cum a deschis ușile, cum le-a închis și am adormit din nou, dar cu grija să nu intre cineva în casă...și totuși a intrat...a intrat și în visul meu care începe așa.......
....Trezită din somn, cu aceiași grijă ca nu cumva să vină cineva peste noi, m-am ridicat din pat încet, sa nu-l trzesc pe Conu Lică și m-am dus la geamul din camera mamei atrasă de priveliștea de afară. Totul era acoperit cu zăpadă și mi-am zis: „ N-o să mai avem cireșe anul acesta. „ Dar nu pot spune că nu mă fascina lumina creeată în noapte de albul zăpezii....și m-am trezit....
Lică nu dormea. Atunci i-am spus că astăzi se va petrece ceva, dar mi-a zis că așa sunt visele și să nu cred în ele....
ÃŽn acea zi a murit mama...
*************************


De ce am notat acest vis?
...Astă noapte, 17-18 oct. 93.. după ce m-am visat tot timpul într-o localitate necunoscută, căutând măcar un obiectiv care m-ar fi ajutat să-mi găsesc drumul spre casă, iar când apărea ceva cunoscut, când mă apropiam nu era ceia ce mi-ar fi trebuit.. Și așa m-am chinuit mult.
M-am trzit și am adormit din nou. Acum m-am visat la Huși, prin grădină.
......În grădină, erau mai multe persoane, printre care Mioara, Cornelia, Titi, mama și eu. Mă uitam la nucul din spatele casei care avea niște nuci foarte mari dar ne desghiogate și eu, ca să văd dacă mai au mult până să se desfacă de coajă , am început să dau cu un băț în una și s-a crăpat, dar nu țin minte să fi căzut jos. În tot acest timp mama se tot ținea după mine și încerca să-mi arate două foi de hărtie bătute la mașină dar foarte slab și-mi
spunea: Să nu-i spui lui Titi că ți-le-am arătat. Eu am încercat să citesc ceva dar obsevând că Titi s-a prins, nu am insistat dar am realizat că erau niște cifre și încercam să o lămuresc că a făcut bine cum a scris el pe acele foi și m-am trezit.....
18 oct. 93 ora 12 ziua. Sună telefonul..
- Alo!
- Da, alo!
- Ce faci Viorica mamă? Știi cine e?
- Cine este? Mai spuneți ceva ca să mă pot concentra.
- Ce-ți face icoana pe care ți-am dat-o?
- Aaa! Sărut mâna, ați venit acasă, ce bine-mi pare.
Am vorbit de una, de alta... Era Dna. Lucica Velicu Ionescu pof. de muzică, dirijoare și acum colegă de cor la biserică și care are o mare simpatie față de mine. Are 77 ani, a fost plecată în Canada la copii pentru șase luni și mi-a spus să trec pe la ea și mi-a mai zis să nu spun la nimeni că s-a întors fiindcă face un tratament și nu vrea să fie deranjată...
Ciudat... visul meu... meleaguri străine... și în plus ceia ce m-ă rugase mama , m-a rugat și această femeie care înainte să plece în Canada mi-a dat o icoană ca amintire, crezând că nu se mai întoarce.... uimire și lacrimi pentru mama....
***************************

Odată cu aceasta mi-am adus aminte și de cele petrecute în ziua morții dragei mele măicuțe.
Trebăluind când prin casă, când pe-afară, Lică se ținea după mine fără să mă poată ajuta și-mi tot spunea că-i pare rău că muncesc așa de mult și el nu mă poate ajuta și atunci eu i-am zis că pentru faptul că ai stat cu mine în condițiile astea (el fiind bolnav) când ajungem la București am sa-ți fac o statuie, mai bine zis un bust așa cum ne învăța Titi când eram mici. Făcea rost de pământ galben și ne arăta cum să facem păpuși, pe care le lăsam la soare să se usuce...
La prânz am intrat în camera mamei și ne pregăteam să mâncăm brânză cu mămăliguță dar... uitându-mă la ea am observat o schimbare prin felul cum respira. M-am sculat dela masă și am dat fuga la Cornelia, vecina noastră, care m-a ajutat în tot ce a urmat.......
Când s-a întors Titi, după multe discuții își aduce aminte la întrebarea Corneliei dacă a avut vre-o presimțire că, mergând cu Gheorghe pe câmp, a luat o mână de pământ moale și a început să-l frământe gândindu-se cum să facă profilul mamei, care parcă nu-i reușea și așa a lăsat bulgărele de pamânt pe pământ...
De unde și cum ne-a venit gândul să înfăptuim același lucru și poate chiar la aceiași oră... figura din lut.
****************************