agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-03 | [This text should be read in romana] |
Luni
Viața mea s-a transformat într-un șir haotic și neîntrerupt de amânări: refuz asumarea cotidiană pentru a mă autoproiecta într-o virtualiate mereu amânată, mereu neconsumată. Zilele mi se scurg printre degete ca niște fire aspre de nisip, care mă zgârie puțin, cât să-mi amintească de propria existență. Orele și-au pierdut curgerea liniară și capătă forma neregulată a sentimentelor și a percepției hipersubiective. Ziua începe mereu cu o ușoară strângere de stomac și cu iremediabila părere de rău a visului ce trebuie abandonat ; lumina mă lovește cu cruzime, cu un bombardament inuman de fotoni, nu mă mir că-mi face atâta rău, e prin excelență ambiguă... Sunetele inundă întreg apartamentul, îmi pun în vibrație gândurile și redimesionează spațiul. E suficient să închid ochii ca să simt că lucrurile din jurul meu își pierd treptat contururile, încep să scap gradat de teroarea concretului și să mă dilat odată cu spațiul din jurul meu. Cândva aici era o casă cu pereți de sticlă și geamuri de carton, acoperișul lipsea așa că puteam adormi în fiecare seară cu ochii ațintiți spre cerul din hârtie colorată. Apoi totul a început să se complice, am aflat că pentru a fi fericit ai nevoie de lucruri, am aflat că nu e suficient să fiu, că trebuie să devin... M-am săturat de toată echilibristica asta mentală care se numește adaptare; în fiecare minut trebuie să-ți schimbi culoarea pielii, asta se numește conjunctură. Acum am impresia că mirosul cafelei e cel mai grozav din lume, face mai puțin gravă amânarea și lucrurile mult mai simple -le dizolvă-. O ceașcă fierbinte, aburii care te gâdilă, îți simți mâinile arzând și-ți place la nebunie, începi să bei cu artă și sfârșești prin a uita că ai simțit vreodată altceva. Marți Suntem ca două jumătăți diferite ale aceleiași ore. Iar râzi de mine : ”ca două toarte de amforă”. Cu tine nu pot fi niciodată serioasă până la capăt, nu prea îți dai seama când nu glumesc și mă gândesc că lucrurile nu mai pot continua mult așa . Încerc să schimb subiectul, aș vrea să vorbim despre lucruri serioase : ‘metafizica tuburilor’, mișcarea planetelor, dialectica moralei...te prefaci că mă asculți în timp ce te uiți în gol pufăind din țigara ta interminabilă. Mi se pare că arăți ridicol, cu aerul tău cvasi-boem și atitudinea de copil teribil. Ajungem iremediabil la subiectul tău preferat : noi, și sfârșim prin a ne reproșa că nu știm să ne ascultăm unul pe altul, că preferăm să ne devorăm reciproc timpul fără să dăm nimic înapoi. Apoi ne cufundăm într-o tăcere interminabilă, probabil mai dureroasă decât orice cuvânt. Simt că nu mai vreau să te văd niciodată, că totul s-a consumat demult și că nu facem decât să ne chinuim încercând să prelungim o stare care s-a dizolvat fără ca noi să ne dăm seama...probabil din inerție și lipsă de opțiuni. Mă ridic încet să plec ; știu că nu mă privești și că o să mă uiți repede. Miercuri Imaginația nu e decât o adaptare. Stau prost cu memoria așa că trebuie să reinventez mereu lucrurile, să le regândesc și să le reconstruiesc. În fiecare zi trebuie să-mi refac istoria personală și să imaginez o explicație pentru toate lucrurile pe care nu le înțeleg. Einstein spunea că imaginația e mai importantă decât cunoașterea, dar poate că nu e decât o consecință a lipsei ei : nu știu, și atunci umplu golurile cu mici frânturi create din amintiri difuze și informații eterice. Imaginația e ca o scoică : în interiorul ei creează o perlă în jurul unei frânturi materiale, un fir de praf, un intrus în lumea ei cufundată într-un perfect echilibru atavic. Reacția e declanșată de un mecanism de apărare. Imaginația ca reflex la agresiunea senzorială zilnică. Joi Există oameni care trebuie să se chinuie puțin ca să simtă că trăiesc. Își creează false probleme care le dau impresia unei existențe tragice și în mod implicit a unui destin ieșit din comun. Simt că dilematizând și problematizând la modul extrem își absolvă viața de povara mediocrității. Dacă nu poți excela în bine îți poți oricând denatura percepția propriei vieți pentru a o redimensiona la polul negativ. Așa erai tu și nu vroiai să mă crezi oricât încercam să-ți explic că în viață nu există culori pure, că acestea se amestecă în general creând o imagine neclară și confuză-difuză. Trebuie să te bucuri de nuanțe, să înveți să le iubești chiar și pe cele care nu îți plac ; să nu te mai lași agasat de notele disonante, să apreciezi varietatea...Nu prea te interesa ce aveam eu de spus, erai mult prea absorbit de propriul dezastru interior, fascinat de prăpastia ta mentală în care te aruncai de bunăvoie. Am învățat să trăiesc fără tine, fără doza ta concentrată de depresie, căreia trebuia să-i fac zilnic față, fără excesele temperamentale și dezechilibrul tău emoțional ; cu timpul ajungi dependent chiar și de ceva ce îți face rău. A trebuit să mă readaptez la mine însămi și doar acum încep să simt ușurarea enormă de a nu mai fi în preajma ta. Vineri Încep în sfârșit să respir și o fac cu bucuria disperată a celui deabia scăpat de la înec. Azi am văzut un cârd de păsări făcând exerciții de zbor în fața ferestrei mele, soarele se reflecta pe penele lor și aproape că puteam să le citesc bucuria din mișcare, modul necenzurat în care se bucurau de propriul corp. Pentru o secundă aș fi vrut sa ți le arăt și ție... Apoi ne-am întâlnit seara în mod întâmplător ; ne priveam cu o indiferență ușor simulată căutând inconștient urmele pe care le-am lăsat unul în altul. M-au surprins echilibrul tău profund și privirea albastră, calmă, deconcertantă...Am fi vrut să ne spunem ceva dar am preferat să ne salutăm discret și să trecem mai departe, doi străini făcând concesie conveniențelor. Sâmbătă/Duminică În sfârșit pot să-mi adun gândurile și profit de linștea matinală, de aerul purificat de orice exces sonor, pentru a-mi sonda palimpsestul memoriei și al sentimentelor. Nu mai am regrete și îmi dau seama că bucuria de a trăi se extrage din fapte și se consumă prin acțiune. Inhalez cu poftă aburii cafelei și îmi las întreg corpul invadat de lichidul misterios cu puteri magice. Incep să-mi rostesc incantațiile, la fel ca și strămoșii mei pe linia ‘genetică’ a băutorilor de cafea. Simt că în jurul meu viața începe să pulseze, lucrurile se pun în mișcare și în acest torent gravitațional dinamizat de gândurile mele încep să intuiesc contururile propriului destin. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy