agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-29 | [This text should be read in romana] |
Toată seara își numărase tristețile. La un moment dat pierduse șirul numărătorii. Nici nu era de mirare. Nu fusese niciodată bună la matematică. Și-a dat seama că trebuie să se adune și să-și facă un plan de bătaie pentru următoarele șase luni aproximative pe care i le prezisese cu larghețe medicul. Primise vestea cu zâmbetul pe buze, așa cum primise toate loviturile pe care viața i le oferise cu generozitate. Stătea ghemuită în balansoar și scormonea prin ea în căutare de soluții. Se legăna și gândurile îi zburau departe, departe, spre un loc unde visase mereu să ajungă. Și-a dat seama că era timpul să aibă o ultimă dorință. Călătoria în deșert. Din copilărie își dorise să vadă deșertul, de care fusese atrasă fără să înțeleagă vreodată de ce. A decis să facă toate demersurile chiar de a doua zi.
S-a așezat în pat hotărâtă să se elibereze de starea aceea apăsătoare. Trebuia să facă din lunile rămase cele mai frumoase clipe din viața ei. Îți dorea să poată. Un singur lucru nu depindea de ea. Ar fi vrut să plece în călătorie cu el. Dar cum ar fi putut să facă asta fără ca el să știe că e o ultimă dorință? Se frământa cum să-l determine să-și dorească această călătorie inopinantă fără să bănuiască adevărul. Nu era o actriță prea bună, dar își propusese să reușească. Într-un târziu a adormit doborâtă de gânduri. Stătea întinsă pe patul acela de spital de o oră. Îi amorțise mâna. Era la a doua pungă cu sânge. Privea cum se scurgea prin furtun sângele acela străin, care îi pătrundea în corp și îi dădea de fiecare dată stări greu de descris. La prima transfuzie trăise sentimentul straniu al amestecului ce avea loc în venele ei subțiri și fragile. Simțise cum sângele ei bolnav făcea loc celui salvator. O speranță răsărise atunci în inima ei încercată de teama că moartea o pândea la fiecare colț. Mereu o chinuia identitatea donatorului. Ce paradox! Nu era prea plăcută ideea că prin vene îi curge un sânge străin, dar în același timp se gândea cu recunoștință la acei oameni generoși. Acum se gândea ce să facă pentru a-l determina să meargă cu ea. Știa că șansele erau minime. Cu greu îl scoteai din programul lui. Mai era și călătoria cu avionul. La ultima nu se simțise prea bine și îi mărturisise și ei despre neplăcerile acelea care îl determinaseră să facă pentru un timp o pauză. Îi era ciudă că nu întrevedea nicio soluție. Timpul trecea greu și simțea fiecare secundă cum picură neliniști apăsătoare peste sufletul ei răvășit de întrebări al căror răspuns știa că nu îl va afla niciodată. Era un fel de autoflagelare la care nu putuse să renunțe în ciuda faptului că își propusese de nenumărate ori. Dar uita de fiecare dată și o lua de la capăt cu întrebările. De ce? De ce? Ideea salvatoare i-a venit în timp ce a mers la bancă pentru reactualizarea cardului. O cunoștea de mulți ani pe directoarea acelei sucursale și în timp ce semna niște documente a auzit o discuție despre un premiu care consta în excursii. Condiția era să ai un card la acea banca. Îi venea să sară de pe scaun de bucurie. Știa că și el este clientul acelei bănci. Nu-i rămânea decât să o facă pe directoare complicea ei. Nici nu credea că va fi așa de simplu. I-a povestit pe scurt despre ce era vorba și femeia nu a stat prea mult pe gânduri, acceptând propunerea cu un zâmbet cald, care i-a dat curaj, dar și speranță. Parcă toate mergeau înlănțuite favorizându-i împlinirea dorinței. Au stabilit amănuntele și în câteva clipe minunea se întâmpla. A auzit sunetul lung al telefonului. A răspuns greu. I-a auzit salutul protocolar și inima îi bătea gata să-i sară din piept. Oare va cădea în capcană? Femeia își juca bine rolul. Nicio emoție nu i s-a citit în glas în timp ce îl anunța că e fericitul câștigător al unei excursii în Maroc. A urmat un moment de pauză, apoi l-a auzit cerând amănunte cu o voce surprinsă. Când s-a încheiat convorbirea avea palmele ude și a răsuflat ușurată făcând-o pe directoare să zâmbească complice. A plecat de acolo, ciudat de fericită, derulând încet, cu amănunte, povestea care urma să se întâmple. Nu se mai îndoia de reușită. Pentru o secundă a privit în vitrina unui magazin. Părea adusă de spate. A ridicat capul, și-a îndreptat spatele și a probat un zâmbet. În ciuda bolii care o chinuia era încă frumoasă. A ajuns acasă și repeta în gând ce îi va spune când îl va suna. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy