Glonțul a ricoșat din gard și i-a atins jugulara. Sângele a țâșnit din gât pe peretele cazarmei, a simțit cum pământul urcă spre el până și-a sprijinit capul pe ceva tare.
- L-a împușcat un coleg când își curăța pușca, spuse.
- Maria, ai o fetiță, Doamne, pentru ea să nu te lași, îi șopti mama, trecându-și greutatea de pe un picior pe altul.
Eu ședeam pe un scăunel și nimeni nu-mi dădea atenție. Aveam 12 ani. Tata era ocupat să îndulcească niște țuică, din care turnă în trei pahare. Maria bău după insistențele mamei și întrebă cum să-l îngroape pe Liviu, dar mama i-a mărturisit că nu știe ce-i de făcut, apoi s-a gândit să cheme o vecină. Surorile își frământau mâinile, iar Maria își rotea verigheta pe deget. Așa a devenit mătușa Maria văduvă la 21 de ani. I-a rămas o singură fotografie cu Liviu. În uniformă militară. Pe cele de la nuntă le-a pierdut la inundațiile din 1970.
Mama, Maria, tata și bunica erau în urma carului cu sicriul. Boii s-au poticnit în noroi, au împins carul înapoi și o coroană a căzut aproape de roata din stânga, la un pas de Maria. Mama a ridicat-o, însă panglica de hârtie cu condoleanțele nepoților, eu și Sabin, era murdărită, ca și o parte dintre garoafe.
- Haideți pe scurtătură!, ne arătă tata o potecă, pe care a pășit și preotul și restul lumii. Carul a rămas să meargă pe drum. Urma să-l întâlnim la intrarea în cimitir.
M-am uitat la tata și ochii mi s-au încețoșat. Îl imaginam pe el împușcat, în sicriu. O fotografie de-a lui lua chipul lui Liviu, s-a suprapus peste obrajii mortului și prin două găuri îi ieșeau urechile. Găurile aveau marginile neregulate. Nu mai aveam putere să pășesc, m-am oprit. Vin imediat, le-am spus, și m-am prefăcut că-mi șterg preocupat pantofii pe iarbă de noroi. Un scaiete mi s-a legat de pantaloni. Cu capul spre sat, ca să nu mă vadă nimeni, plângeam. Îmi imaginam viața fără tata. Mi-am scos batista și m-am prefăcut că-mi suflu nasul. Cortegiul a intrat în cimitir, după un pâlc de copaci. Nu era nimeni în preajmă și mi-am aprins o țigară din care am tras cu sete până a ars și o porțiune din filtru. Prin fum îl zăream încă pe tata în sicriu. Ajuns la marginea gropii, în timpul predicii, i-am strâns palma tatei, și bulgării de lut cădeau pe capacul sicriului. M-a privit nedumerit. “Ai fumat cumva iar?”, zise. Cu două săptămâni înainte m-a surprins cu o țigară în gură. M-a usturat dosul de curelele încasate.