agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-14 | [This text should be read in romana] |
Toate vrăjitoarele stau în jurul mesei. Au mai rămas cinci. Erau șase, pe vremea în care ele conduceau lumea. Eliza, Smaranda și Quilita. Eliza are două fete, Margareta și
Hestia. Smaranda are și ea o fată. Nerissa. Și mai era Quilita, vrăjitoarea Sufletelor. Toți holetii veneau la ea cu bijuterii din fildeș de mamuți, iar ea le ținea sufletele iubitelor lor legate, până când se întorceau ei din războaie. Într-o zi, tânătul Casius a venit la ușa Quilitei. Ducea pe brațe un cufăr plin cu giuvaiere, toate pentru a-i îmbuna inima și pentru a o îndupleca să îi ferece sufletul unei fete frumoase, pe numele ei, Margareta. Dar la Quilita veneau atâția băieți amărâți care plecau la război cu inima îndoită, încât vrăjitoarea nu s-a gândit că Margareta ar fi putut fi chiar fiica Elizai, vrăjitoarea Războiului. În ziua în care Casius și-a smuls de pe buze ultimele declarații de dragoste pentru Margareta, a încălecat pe cal și a plecat la război, fata nu a vărsat o lacrimă. Sufletul ei stătea deja bine ferecat în camerele întunecate ale Quilitei. Timpul trecea și Margareta părea ca de piatră. Nu râdea, nu plângea, dar mai mult, nu trăia privilegiile vieții vrăjitorești. Atunci a simțit mama ei, Eliza, că ceva miroase a putred. A chemat-o pe Margareta la ea și i-a spus că, în curând, o să trebuiască să mânuiască ea toate îndeletnicirile unei vrăjitoare a Războiului, pentru că "meseria" asta urma să fie a ei. Însă, scânteia din ochii Margaretei întârzia să apară. Eliza i-a făcut atunci o vizită Quilitei, buna ei prietenă, pentru a-i cere sfatul. Dar Quilita i-a mai spus încă o dată ceea ce ea știa deja: dacă o vrăjitoare nu se bucură de harul ei înseamnă că are sufletul ferecat. Și singurul care îl poate dezlega este însuși iubitul ei. Atunci Eliza a rugat-o pe Quilita să caute printre camerele ei întunecate și să vadă dacă sufletul Margaretei nu este, cumva, pe acolo. Dar Quilita a refuzat. Pentru că nici o vrăjitoare nu este atât de nătângă încât să încalce regulile lor negre, atât timp cât dorește să rămână o vrăjitoare adevărată. Dar i-a dat voie Elizei să caute singură. După trei zile de căutări, Eliza i-a găsit sufletul Margaretei, vesel și trist, plin de amărăciune din cauza plecării lui Casius, dar vesel pentru că urma să sălășluiască chiar în trupul celei care urma să fie vrăjitoarea Războiului. O furie nespusă s-a abătut asupra Elizei, a tunat și a fulgerat atât de tare, încât cuferele în care erau încuiate toate sufletele s-au desfăcut și mii de fete nemăritate au devenit, din nou, vii. În perioada aceea, Þinutul Vrăjitoarelor s-a bucurat de o victorie nemaiîntâlnită, iar holteii s-au întors bogați și victorioși, numai pregătiți să își ia viitoarele neveste în primire. Dar n-a fost așa, pentru că toate femeile erau deja care măritate, care cu burta la gură, care spurcate și apoi părăsite. Așa că au venit toți, într-o seară, la ușa Quilitei, au dărmat-o și au găsit-o pe vrăjitoare. Nu te pune cu furia oamenilor, nimic nu îi poate sta în cale. Quilita și-a găsit sfârșitul între bolovani grei rupți din munți de foc. Nici un suflet nu a mai fost legat de atunci, pentru că Quilita nu avea o moștenitoare care să îi ducă harul mai departe. Celelalte vrăjitoare, în afară de Eliza, i-au plâns moartea fără rost… dar, așa se întâmplă când încurci ițele între vieți de oameni și suflete de vrăjitoare. Acum au rămas doar cinci. Eliza și Smaranda, doua babe cu negi pe vârful nasului, cu șerpi în păr și unghii de smoală, și cele trei fete tinere, mai frumoase ca soarele, mai tinere decât un nou născut și mai deștepte decât Oracolul Lumii. În legile vrăjitoarelor este păcat să-ți împreunezi sufletul, în fața cerului, cu cel pe care-l iubești, așa că Margareta a avut de ales între Casius și vrăjitorie. Ar fi ales după cum îi striga sufletul, dar sfârșitul ei ar fi fost poate nu la fel de dureros ca cel al Quilitei, însă, cu siguranță, la fel de rapid. A ales vrăjitoria și de frica mamei ei, care l-ar fi putut omorât pe Casius. Deși mai fugea uneori, seara, și îl pândea cum doarme. Hestia și Nerissa erau două fete ascultătoare. Hestia se ocupa de Recolte iar Nerissa urma să devină vrăjitoarea Soarelui și a Ploilor, ca și mama ei, Smaranda. Cele două fete învățau cu plăcere toate formulele magice, numele tuturor licorilor, toate legămintele, pentru a fi vrăjitoare iscusite. În timpul acesta, Margareta scria poezii, culegea flori de pe câmpii întinse și salva toate vietățile pământului de la dezastrele ce urmau să apară. Într-o bună zi, mama ei, care a tot observat că Margaretei nu îi stă gândul la vrăjitorie, a chemat-o la ea. I-a vorbit, pentru prima dată, despre tatăl ei. Îl chema Ionnin, era un om bun, care îi descânta genele înainte de culcare, care îi mângâia picioarele și care îi aducea tot felul de trofee din războaiele pe care le câștiga. “Dar oamenii sunt oameni, Margareta, vrăjitorii sunt vrăjitori.” Timpul trecea și Ioannin o iubea din ce în ce mai mult pe Eliza, pentru că ea rămânea la fel de frumoasă, fără să îmbătrânească, în timp ce pielea lui se zbârcea, părul îi cădea, ochii i se încețosau. Nu avea a face, că ea tot îl iubea. Apoi, când Eliza a rămas grea cu Margareta, Ioanin s-a stins. “Suferința mea, fato, a fost atât de mare, încât am jurat cerului să nu mai dau voie nici unei vrăjitoare să cunoască trup și suflet de om. Iar acum treci tu, seara, prin spatele ușii mele, și zbori la băiatul acela, Casius. Margareto, iubirea nu-i a noastră, este demnă de oameni și numai de ei. Noi nu suntem oameni, Margareto, noi nu avem nici voie, nici nevoie să iubim.” Așa i-a spus mama ei, iar Margareta a ascultat în tăcere. Apoi a spus: “Mama, eu nu vreau să fiu vrăjitoare, eu vreau să fiu om, să mă iubesc cu Casius și să îi fac trei băieți voinici, care să zburde cu picioarele goale prin grâul proaspăt.” S-a zguduit pămâtul și fiecare țară a început războiul cu țara învecinată. Furia Elizei s-a dezlănțui atât de puternic, încât casa în care locuia Casius a zburat în văzduh, fără să mai poată fi văzută vreodată de cineva. Margareta a fost închisă într-o grotă, împreună cu doi lei și peste o sută de șobolani albi. La ieșirea din grotă, Eliza a tras un munte, astfel încât Margareta să nu mai poată ieși niciodată. Hestia și Nerissa, care o iubeau pe Maragreta nespus, n-au fost prea bucuroase să afle că asta le esteși lor soarta, dacă nu se înclină în fața legilor vrăjitorești. Așa că s-au ascuns în casa Quilitei și au făcut un pact. Orice ar fi, trebuie să o salveze pe Margareta. Dar, mai întâi, trebuie să știe atât de bine secretele vrăjitoriei, încât nimic și nimeni să nu le stea în cale. Au făcut o gaură în munte și au trimis un șobolan negru mesager, care să-i spună Margaretei că trebuie să reziste, să aștepte, că avea să fie salvată. A așteptat Margareta preț de doi ani, timp în care Eliza a și uitat că avea o fată îngropată de vie între doi munți, dar Hestia și Nerissa, două mici vrăjitoare ascultătoare, au făcut tot ce a fost nevoie ca să intre în grația mamelor lor. Mai era atât de puțin timp până când ele ar fi rămas definit fără puteri. Hestia ar fi fost pe deplin vrăjitoarea recoltelor iar Nerissa a Soarelui și a Ploii. Poate numai un an sau doi de așteptat și liniștea urma să se aștearnă în Tara Vrajitoarelor. Dar Margareta nu mai putea aștepta, așa că a trimis unul din șobolanii ei albi să le dea de veste fetelor. To be continued |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy