La început, a făcut Dumnezeu cerul și pământul. Făcând El astea pe întuneric, și-a cam băgat degetele-n ochi, a văzut că trebuie niște lumină și-a făcut-o.
Fiind mare luminație, a văzut că e pustiu și-a făcut plante, legume și alte zarzavaturi proaspete.
Apoi, a fost o pană de lumină și i-a venit ideea să facă luminători de rezervă, adică soare, lună, stele și, pentru orice eventualitate, pe Tesla și pe Edison.
Mai apoi, a făcut animale, păsări și gărgăuni pentru cârcotași.
În ziua a șasea, a făcut rachiul de mere și-a văzut Dumnezeu că e bun. De bun ce era, l-a umflat râsul și, ca să nu râdă așa, de unul singur, ca proasta-n târg, l-a făcut pe Adam și i-a respirat în nas, să aibă de cine râde. Atunci, Adam a deschis ochii, dar și gura și-a zis:
- Auzi, Tataie, da’ vreo respirație contra mahmurelii, n-ai?
De unde se deduce clar, că mai întâi n-a fost Cuvântul, ci mahmureala.
Așa că, Dumnezeu i-a dat cetățeanului turmentat un cap în gură, nevenindu-i în minte altă metodă de inducere a somnului și, imediat, s-a apucat s-o extragă pe Eva, drept soluție contra mahmurelii, că tot îi stătea ea, lui Adam, ca o sulă-n coaste…Ceea ce a dus la niște costuri suplimentare, din care costuri se trag de șireturi crizele economice cu cele de nebunie.
Toate acestea le-a făcut Dumnezeu în liniște și apoi s-a odihnit, că în Rai se făcuse deja duminică. Și cred că e duminică și astăzi…
Între timp, Adam s-a trezit cu rachiul de mere în nas și cu Eva din/în coastă, două viitoare mari flageluri mondiale care, ambele, au avut urmări și urmași.
Când Eva a dat cu nasul de Adam, a zis:
- Pfui, ce duhnește ăsta!...
Și a început imediat să frece menta, că era destulă prin apropiere, ca să îndepărteze mirosul.
La care Adam a protestat și el, atât cât l-a dus mintea-i crudă și mahmură:
- Da’ pe tine, duduie, cine te-a făcut așa deșteaptă?!
Dumnezeu a auzit întrebarea, dar, fiind duminică, s-a făcut că plouă, urmând ca de luni încolo, să tune și să fulgere pentru că, deja, se adunau nori plumburii deasupra Grădinii Raiului și trebuiau să țină toată săptămâna.
Așa că, Eva s-a apropiat de Adam ținându-se de nas și i-a dat un ghiont grațios:
- Taie-o, mocofane, c-avem treabă!...
La care îndemn, Adam a luat-o la pas, dar s-a oprit curând să caște gura sub un păr mălăieț. Văzându-l, Eva i-a spus, plină de tandrețe:
- Nu acesta-i obiectivul, fraiere!
Într-un final, au ajuns și sub mărul celebru, unde Adam a întrebat, debusolat, (că, între timp, își pierduse prin istorie busola, nefiind încă inventată de chinezi):
- Și-acum, ce facem?
- Așteptăm să se trezească șerpișorul, i-a zis Eva, sigură pe ea.
- Ce-i ăla? A întrebat Adam, nesigur pe el.
- O chestie lungă, cilindrică și mișcătoare…
Adam a privit întâi în jur, apoi și-a privit trupul gol, ca să spună, într-un final:
- Cred că l-ai putea trezi ușor, încălzindu-l la sân!...
Adică…la dracu, a spus el o chestie chiar atât de deșteaptă, de-a rămas în istorie?!
Atunci, curioasa Eva a încălzit șarpele la sân, până când acesta a crescut mare țap ispășitor, deoarece Adam avea gâtul strâmt și nu-i încăpeau pe el mere întregi, ci numai sub formă de rachiu. Înecându-se cu mărul, fiind și coleric din facere, a bătut-o măr pe biata femeie! Așa, de flori de măr…Că era măr plenipotențiar!
Dumnezeu, auzind tărăboiul conjugal, se enervă tare, (cât de tare era El, xanax-ul nu-l inventase încă) și le-a dat un șut dumnezeiesc în partea dorsală, spunându-le să se care din Paradisul Lui și să se ducă de unde au venit…
Fraierii, neștiind de unde au venit și nici pe ce lume sunt, au venit pe pământ, la noi.
Și, uite-așa, s-a zis cu liniștea! Și sus, și jos!
De unde se deduce clar, că Facerea…de bine, nu-i în avantajul mamei, cum se crede, ci în avantajul Tatălui nostru, care e în ceruri.
Motiv pentru care a și rămas El, de atunci, în al nouălea cer…
Că, nici noi nu suntem pe lume de ieri, de azi!...