astăzi sunt punct. se mai întâmplă. când întind pasul dincolo de vârful nasului cad în văgăuna din care, deunăzi, răbufnea vulcanul iluziei. apăs clanța, ușa scârțâie, intru în mine ca într-o cămăruie strâmtă și întunecoasă. uf, nu m-a auzit nimeni, nu m-a recunoscut nimeni. sunt mică. inima vrea afară, se lovește de piept, zgârie, latră. mi-e frică de ea ca de un trădător, ca de o moarte. ochii lor mătură în jur pe o rază destul de mare cât să-i înscrie într-o aură protectoare. am crezut că doar în fața lui Dumnezeu emoția poate fi atât de grea. astăzi sunt nimeni. mă las dusă de pâlpâirea nemernică a speranței, fată morgana, apă a morților. uscată, nehotărâtă ca o frunză de toamnă târzie în uriașul copac provincial, vreau să scap cumva de dorința aceea obtuză de a calcula cu exactitate înălțimea la care mă aflu și, inevitabil, durata sau viteza căderii. plec. obiect inert, nu știu ce vreau, nu simt nimic. s-ar putea spune că merg cu mașina dar nu, ea merge cu mine. mâinile se împletesc cu volanul, îl cercetează, au tabietul lor. barba se odihnește pe el ca pe un umăr de nădejde. din când în când mă înalț să văd botul namilei și mă minunez. înghite drumul fără să-l mestece. aș putea momi un pui de somn dar mii de ace îl înțeapă din cutiile ochilor. printre ele aleargă peisajul multicolor, de sfârșit de octombrie, a cărui frumusețe stereotipă nu clintește nimic. mi-e gura uscată și limba lipită de cerul ei ca un scai. nu iese niciun sunet, mai bine așa. gândurile nu și-au găsit niciodată, dar niciodată, o cămașă a cuvântului pe măsură. după cinci ore ajung la destinație. un adevărat viermar mi se prăvălește din cap în stomac. astăzi sunt scaun. am patru picioare așezate corect. nu clintesc și totuși intru adânc, tot mai adânc, în pământ. sunt însuși pământul. se numește în funcție cel mai mare poet contemporan. marele creator de poezie. roșesc instantaneu fiindcă n-am auzit de el până acum. lupul, personaj din legenda care a făcut obiectul deschiderii teatrului numit festivitate de premiere, desemnează marii reprezentanți ai literaturii contemporane. e președintele juriului, are rol de decizie, rol pe scena politică, a intereselor și reorganizării haitelor. altfel spus, are ultimul cuvânt în literatură. execută periodic înclinări ale trupului la nouăzeci de grade. dă cu fruntea de chelia cavalerului din aceeași legendă. gradele cresc. timid, cavalerul cuvântului tace. i se permite, e consacrat. observ că mai e cineva care sapă-n podea cu unghiile de la picioare. sunt sigură că-și dorește, mai mult ca orice, să se fi născut șoarece. inima mi se mai aranjează spre loc. o actriță e invitată să interpreteze din manuscrisele învingătorilor. aleșii de dinaintea luptei. citește o poezie despre fese și sfârcuri. tinerii din spate încearcă să se abțină. zăgazurile vârstei cedează și râsul torențial inundă sala ca o ploaie de vară. sunt însăși rușinea. marele creator de proză, brandobran, întârzie. așteptarea e penibilă, apăsătoare. iată-l. se scutură de câteva pene și cuvântează. și cuvântează. și se cuvântează. a lucrat două interminabile luni la cel de-al doilea roman al strălucitei cariere de prozator aflat în pragul celor 60 de ani. o filadă din care se citează despre closete și sfârcuri. balamalele ușii sunt amenințate de valul spumegând al adolescenților. mă simt vișinie până în vârful cizmelor. are privirea tulbure și acră și lipicioasă ca o transpirație repetată la nesfârșit în aceeași cămașă. supraelastică. evadez în timp ce reprezentanții uniunii marilor creatori se pupă peste tot cu reprezentanții politici, ținându-se strâns de plicuri și laude. sunt elefantul cu ochii roșii. bine că nu m-a văzut nimeni. îi recunosc pe actorii scenetei de azi. sunt binecunoscuții inși cu înfățișări multiple. bunăoară, domnul de cultură gugulea e identic cu domnul de sport, d. autoarea emoționantei legende, care n-are nici în mânecă nici în crac cu realitatea, e una și aceeași m., fostă colegă de facultate care știe de toate. mai ales actorie. iar domnul bran e geamănul trubadurului bădică. sau reîncarnarea lui. toate lucrurile se reduc la câteva elemente. dau pinteni mașinii, sunt călătorul și drumul, călătorul și fumul. mă încearcă un hohot de râs. teribil îmi doresc să am pe cineva lângă furnica, elefantul, cutremurul care sunt. plânsul, pe mâine și pe vecii vecilor. amin.