agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2716 .



Cafea amara
prose [ ]
(fragment de roman)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Aiamoni ]

2009-11-04  | [This text should be read in romana]    | 



Irina își strânse mai tare haina peste rochița de mătase și păși atentă pe terasa alunecoasă . Luna arunca o lumină rece și tristă peste muntele acoperit de zăpadă, întărindu-i convingerea că ar fi fost mult mai bine dacă ar fi petrecut Revelionul în oraș, într-un club bine încălzit, de unde ar fi plecat apoi acasă, în patul ei călduros. Nu suporta frigul, soarele era prietenul ei cel mai bun și Andreea avea să-i rămînă pe veci datoare pentru că o tâtâse pe vârful unui munte, la o cabană cu dormitoare reci și întunecoase. „ O să fie mult mai romantic!” argumentase prietena ei și dintr-un motiv necunoscut se lăsase convinsă. În mod normal ar fi regretat, dar Andreea parea atât de fericită și veselă pășind alaturi de ea încât zâmbi fără să vrea și decise că n-avea să moară acum dacă petrecea două zile pe munte.
- Nu-i așa că e frumos?șopti Andreea și o strânse de braț în timp ce se apropiau de balustrada din lemn.
- Da, trebuie să recunosc, este extraordinar...de frig!răspunse Irina zgribulită. Când o să-ți scoți din creier romantismul ăsta răsuflat?
- Poate la 80 de ani, deși nu prea cred, râse Andreea. Dar oricum îți place romantismul meu răsuflat, degeaba bravezi, se balansează cu pragmatismul tău și aș spune că rezultatul este o medie perfectă.
- Vorbește în numele tău, eu sunt perfectă așa cum sunt, dar mi-e teamă că tu vei sta agățată de sufletul meu toată viața, altfel singură ești în stare să stai veșnic cocoțată pe nori, visând. Nu-i așa? Andreea nu răspunse. Își indreptase privirea încordată către scara din lemn pe care urca sprijinindu-se de balustradă o bătrâna învelită bine într-o pătură uzată, cu un câine ciobănesc pășind plictisit în urma ei. Trecu prin dreptul fetelor mormăind probabil un salut, dar ele erau prea surprinse de apariția neașteptată sa mai poată spune ceva. Bătrâna urcă o scară îngusta din colțul terasei, deschise o ușă și dispăru împreună cu câinele ei.
- E tanti Vera, se auzi o voce subțire de copil în spatele lor.
Băiatul cabanierului ieșise pe terasă la aer curat, deși la vârsta lui ar fi trebuit să fie deja în pat. Nu putea să aiba mai mult de 10 ani. Măcar se îmbrăcase corespunzător pentru frigul de afară, abia i se vedeau ochii jucăuși de sub căciulița din lână.
- Stă de mulți ani la noi, se oferi el în continuare să le dea explicații și veni să se sprijine de balustradă lângă Irina. E cam ciudată, dar tata are întotdeauna grijă să nu-i lipsească nimic.
- Frumos din partea lui, spuse Andreea aruncând o privire peste umăr la ușa pe care dispăruse bătrâna. E rudă cu voi?
- Nu. Nici eu nu știu sigur cum a ajuns aici, eram mai mic. Dar avem mulți clienți datorită ei și nu vrea nici un ban pentru asta, doar o cameră și mâncare.
- Cum adică aveți mulți clienți datorită ei?întrebă mirată Irina fără să-și poată imagina ce metode de marketing putea folosi bătrâna pentru a atrage turiștii.
- Știe să ghicească în cafea, răspunse cu seriozitate băiatul.
Irina izbucni în râs.
- Glumesști, nu-i așa? N-o să-mi spui că urcă oamenii în vârf de munte ca să le ghicească tanti Vera în cafea!
- Ba da, chiar așa, răspunse băiatul părând puțin agasat de ironia fetei. Și oameni importanți, de multe ori. Nu pot să vă zic cine, că nu-mi dă voie tata.
- Asta înseamnă că se pricepe bine, spuse Andreea ridicând ochii către prietena ei și Irina lovi vehement aerul cu mâna.
- Nu!spuse ea hotărâtă. Andreea, nici să nu te gândești! E o mare prostie, știi asta!
- Nu știu asta și nici tu nu știi, se cunosc destule cazuri când ghicitoarea a avut dreptate...haide, Irina, terminăm facultatea anul ăsta, nu vrei să știi ce ne rezervă viitorul?
- Nu, nu vreau! Asta dacă aș avea cum să aflu, dar n-am cum!
Nu era prima discuție contradictorie între ele, firile lor atât de diferite făceau să sară scântei câteodată, dar erau prietene de prea mulți ani pentru ca lucruri mărunte să le strice relația. Una dintre ele ceda de fiecare dată și Irina avea un sentiment neplăcut că avea să fie rândul ei de data asta.
- Te rog, Irina. Chiar dacă nu crezi în asta, măcar ne amuzăm și noi un pic. Ce avem de pierdut, jumătate de oră de muzică dată la maxim în sala de mese?
- Rămâi datoare vândută pentru asta, oftă Irina ridicând învinsă din umeri. Mihai, putem să mergem pur și simplu la ea?
- Da, vedeți dacă vă primește.
- Ah, da, o fi ocupată rău și n-are timp de noi, mormăi sarcastic Irina. Tu nu te duci la culcare, Mihai?
- Ba da, acum. M-a lăsat mama să stau până după miezul nopții, acum mi-e somn. Noapte bună!
Băiatul porni înapoi către intrarea în cabană iar Irina se lăsă condusă spre ușa pe care dispăruse bătrâna. Bătu încetișor și bătrâna le deschise repede, de parcă le-ar fi așteptat. Scăpase de păturică și purta o pereche de pantaloni negri și un plover albastru. In picioare avea o pereche de papuci de casă foarte uzați, iar părul alb îi era strâns într-un coc la spate. Trăsăturile feței erau greu de distins pentru că luminea îi venea din spate, dar și așa se putea vedea mulțimea de riduri care îi brăzdau fața.
- Cu ce vă pot ajuta?le întrebă ea pe fete cu o voce gravă, adâncă.
Irina simți un fior ciudat și senzația că ar fi vrut să se întoarcă din drum.
- Bună seara, doamnă, începu Andreea cu un top plin de respect, ne întrebam dacă ne-ați putea ghici și nouă în cafea noaptea asta...dacă tot e noaptea dintre ani și am văzut că nu dormeați.
Bătrâna le măsură cu privirea doar câteva secunde, apoi se retrase din cadrul ușii făcându-le loc să intre.
Încăperea era mică și extrem de simplu mobilată, doar cu un pat îngust la perete, un aragaz, o chiuveta, o sobă și o masă cu patru scaune în mijloc. Lumina slabă venea de la un bec prins în tavan și pe masă era aprinsă o lumânare. Batrâna le făcu semn să ia loc pe scaun si aprinse un ochi de aragaz. Scoase un ibric de tablă, îl umplu cu apă și îl puse pe foc. Apoi își pregati cutia în care se afla probabil cafeaua și două cești albe, fără să se mai întoarcă spre musafirele ei.
Irina inspectă totul cu o privire critică, dar nu găsi nimic de cometat. Se putea vedea că aragazul și chiuveta erau curate și în general era ordine în cameră, în ciuda aspectului auster. Refuză să-și scoată haina și aruncând încă o privire dezaprobatoare către Andreea pentru a nu lăsa loc de îndoială în ceea ce privește părerea ei se resemnă să-și aștepte cafeaua.
Bătrâna nu le oferi zahăr la cafea și așezându-se pe un scaun le urmări doar în tăcere, așteptându-le să termine de băut. Simțindu-se ciudat sub privirea ei Irina se grăbi să golească ceașca , ignorând atât faptul că era fierbinte căt și faptul că era groaznic de amară. Întinse apoi ceașca bătrânei care o răsuci cu mai multe mișcări experte și-o răsturnă pe farfurioară. Așteptă apoi câteva minute în tăcere privind-o fix pe Irina cu ochii ei pătrunzători, apoi întoarse ceașca și privi în interior.
Irina zâmbi în sinea ei. Probabil toată povestea asta cu ghicitul în cafea era inventată de cabanier. O idee destul de inteligentă, se văzu nevoită să recunoască , chiar dacă pentru ea era de neconceput să urci muntele ca să afli cum ți se așează zațul cafelei pe farfurioară.
- O să-ți găsești fericirea, într-un târziu, începu bătrâna cu aceeași voce gravă. Dar n-o să-ți fie ușor. Chiar deloc. Te așteaptă vremuri grele, domnișoară, spuse ea fără să ridice ochii din farfurioară. Pentru omul iubit va trebui să lupți, să-l ajuți, să nu-l lași la greu. E un om bun la suflet, dar nu-i din neamul nostru de români, și are o rană de cuțit la mâna dreaptă. O să-ți fie bine, până la urmă, dacă faci cum ți-am spus.
Irina ar fi vrut să râdă dar nu îndrăzni. O citire în cafea clasică, care n-o surprinse cu nimic. Da, o să vină vremuri grele dar lasă că le răbzbești tu și-o să fii fericită cu alesul tau care are ochi verzi sau nasul strâmb sau, în cazul ei, o rană de cuțit la mâna dreaptă. Cum Dumnezeu există femei care cred așa ceva?
Nu numai că astfel de femei existau, dar prietena ei chiar era una dintre ele, în mod evident. Irina observă cum Andreei îi tremura mâna de emoție întinzând ceașca către bâtrână. Aceasta o primi și repetă același ritual, apoi privi în interiorul ei. Sări de pe scaun în clipa următoare și împinse ceașca cât mai departe de ea.
- Mai bine du-te acasă, domnișoară, spuse ea cu voce șoptită.
- De ce?întrebă Andreea ridicându-se speriată de pe scaun. Ce-ați văzut acolo?
- Ce-am văzut nu-i de bine. Dar poate mă înșel și eu, domnișoară.
Irina se ridicase de pe scaun la rândul ei. O subestimase pe bătrână. Teatrul ei era chiar bine jucat, de calitate. Dar nu-i plăcea să vadă ce efect avea asta asupra prietenei ei.
- Haide, Andreea, să mergem!o trase energic de braț către ușă, dar bătrâna le opri înainte de a păși afară.
- Domnișoară, ferește-te de apă, spuse ea îndreptând spre Andreea o privire aproape înlăcrimată. Orice ai face, ferește-te de o apă mare, nu te duce nici în preajma ei, pentru nimic în lume!
- Mulțumim, la revedere!salută sec Irina trăgând-o pe Andreea după ea.
Prietena ei era în mod evident șocată. Respira sacadat, scoțând aburi albi în gerul de afară.
- Haide, Andreea, spune-mi nu crezi povești din astea pentru copii mici și femei naive!
- Nu știu...probabil că nu...
- Nu probabil ci sigur e o mare aiureală! La urma urmelor trebuie să zică și ea ceva ca să-și câștige acoperișul deasupra capului și bucata de pâine, iar dacă ar zice de bine la toată lumea n-ar mai crede nimeni în „harul” ei! Ai zis că o să mergem doar ca să ne amuzăm, am făcut-o, acum hai înapoi în sala de mese unde Sergiu abia așteaptă să danseze cu tine, cred că e deja de-a dreptul disperat!
- Nu vreau să dansez cu Sergiu!strâmbă din nas Andreea lăsându-se treptat calmată de vorbele prietenei ei.
- Atunci o să dansez eu cu Sergiu și ți-l las ție pe Radu, se oferi împăciuitoare Irina conducând-o de braț către intrarea în cabană.
Luna continua să arunce o lumină rece și tristă în urma lor. În sala de mese tinerii se distrau sărbătorind sfârșitul unui an și începutul altuia. Doar într-o cămăruță de la etaj o bătrână plângea răsucind între palme o ceașcă de cafea goală.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!