Timpul o lovea peste față și urmele pe care i le lăsa îi făceau zâmbetul din ce în ce mai inexpresiv. Cu fiecare zâmbet, fiecare rid îi ieșea mai bine în evidență. Cu fiecare zâmbet calm, simțea că a mai pierdut ceva. Încerca să surâdă cât mai rece, pentru a nu își face vizibile defectele. Poate de aceea, zâmbea și mult mai puțin. La cei 29 de ani ai săi, Anastasia era de o frumusețe rece. Buzele voluptoase, ochii verzi, cel stâng având o mică pată căpruie, nasul mic și puțin în vânt, părul de un blond ca al spicului de grâu, făceau din Ania, cum o alintau cunoscuții, o tânăra minionă ce încă întorcea privirile. Cu toate acestea, casa femeii era lipsită de oglinzi. Se ferea de ele ca de un coșmar care o tulbura de ani grei. În momentul în care era pusă în fața unei oglinzi, secretara se metamorfoza, observându-și toată urâțenia imaginară. Vedea cum îi ies monștri din ochi, de parcă toată răutatea celor din iad își găsiseră ascunziș în ei. Fața i se deforma, gura devenea aproape vânătă, strâmbându-se de parcă se pregătea să rostească cele mai dure cuvinte. Sângele îi pompa în obraji, de parcă cineva i-ar fi ciupit neîntrerupt. Frumusețea Aniei devenea în oglindă sinonimă cu diformitatea cea mai acută.

Se auzi un ciocănit în ușa Aniei. Niciun răspuns, iar mama Aniei intră nervoasă în camera neaerisită de zile întregi.

- Trezește-te, Ania, că o să te dea ăia afară! Nici măcar nu știu cum te suportă ăia acolo! Cred că nu au observat cât ești de rea!

Ania deschise încet ochii, urmărindu-și cu privirile mama care deschidea geamul. Zece minute mai târziu, Ania, deja îmbrăcată, lua micul dejun format din aceeași pâine, același gem și același ceai. Monotonia făcea parte integrantă a vieții ei. Termină de mâncat sub privirile critice și batjocoritoare ale mamei, își pregăti la repezeală pachetul pentru serviciu și plecă în pas alergător înspre cabinetul de avocatură. Facultatea pe care o terminase cu magna cum laude nu a însemnat nimic fără relațiile pe care nu le avea, deși mintea ei ageră, de juristă a încercat de multe ori să facă față corupției. Neacceptând vreun compromis, Ania s-a mulțumit cu postul de secretară, sperând ca într-o zi să poată face legal dreptate în lume.

Transportul în comun a agitat-o extrem de tare, trăind cu impresia că lumea o vorbea, comentând atât despre hainele sale umile pe care și le putea permite dintr-un salariu de 10 milioane, cât și despre machiajul strident al cărei adeptă era.

Ajunsă la serviciu, Ania nu se gândea decât la întâlnirea cu psihologul pe care o avea de la ora 15.00. Acel om era singurul capabil să îi aducă puțină alinare sufletului ei zbuciumat, deși părea să simtă pentru ea ceva mai mult decât pentru un pacient. Tresări când își aminti mâna psihologului alunecând peste piciorul ei și un fior rece o străbătu la gândul că ceva nu este în ordine. Își reveni repede, gândindu-se la cuvintele încurajatoare ale lui Robert și se liniști amintindu-și că de trei luni el a fost singurul care i-a fost alături. Zâmbi, neauzind vocea ridicată a șefului care vroia două cafele cu lapte. Un potențial client o trezi pe Ania din gândurile sale, așezându-și diplomatul pe biroul secretarei. Vru să-l conducă în biroul șefului, dar observă că acesta era lângă ea și o privea iritat. Făcu cele două cafele, după care fu chemată în biroul șefului.

- Ania, nu știu ce se petrece cu tine în ultima vreme. Ești tot mai aeriană, tot mai distrată, tot mai neatentă. Mi-ai greșit o mulțime de acte, nu ești niciodată pe fază. Ania ascultă cu atenție, prevăzând o concediere. Gândul îi fugi iar la Robert, la faptul că ședințele erau scumpe și că poate nu va mai avea cu ce să-l plătească, iar machiajul mov era parcă mai pronunțat decât în mod normal… Prin urmare, m-am gândit că ți-ar prinde bine un concediu de câteva zile. Ce spui? Înmărmurită, Ania se simțea recunoscătoare față de acest om care, în majoritatea timpului, se arătase rece și deloc empatic.

- Mulțumesc, sincer aveam nevoie de puțină relaxare. Promit să mă revanșez.

- Bine, Ania, dacă nu te mai simți în stare să stai azi aici, poți pleca. Poți sta acasă cât vrei, dar nu mai mult de două săptămâni. Ne-am înțeles?

- Mulțumesc, șopti din nou Ania și se îndreptă înspre biroul ei pentru a se pregăti de plecare. Înainte să plece, să gândi la Robert și la faptul că astăzi îi va spune ce are ea pe suflet și ce o macină de fapt. Un pas foarte important pentru recuperarea ei, de altfel. Gândul îi fu întrerupt de vibratul telefonului. La celălalt capăt era chiar Robert, care o anunța că nu poate ține ședința la ora 15.00 și că dacă este posibil ar vrea să o mute la ora 10.00, adică în mai puțin de 20 de minute. Ania acceptă. Vocea lui Robert suna puțin dubios, dar Ania se gândi că probabil este și el măcinat de probleme personale. Își adună la repezeală lucrurile și ieși din cabinetul de avocatură zâmbind rece. În mai puțin de 10 minute, ciocănea la ușa lui Robert. Aceasta se deschise, iar Robert cu un surâs ademenitor o pofti să intre.

- Scuze dacă am ajuns mai repede, dar mi-au dat concediu la serviciu și nu mai avea rost să mă mai duc până acasă.

- Nu e nicio problemă, Ania, uite până atunci putem bea și noi ceva. Măsuța de cafea era deja aranjată cu două pahare de șampanie. Ania se uită lung și neîncrezător la el. Robert se apropie de ea pentru a închide ușa și, profitând de neatenția Aniei, o încuie cu cheia. Se apropie iritant de mult de Ania și îi spuse:

- M-ai atras din prima clipă în care te-am văzut. Trebuie să te am. Nu încerca să țipi, pentru că nu te aude nimeni. Lasă-te doar purtată de val și totul va fi bine. Ania, speriată și plângând, încercă să prosteteze, dar puterea bărbatului de 35 de ani o imobiliză. Robert o violă pe canapeaua neagră pe care ea stătuse de atâtea ori, confesându-i-se.

Două săptâmâni mai târziu. Robert, un cititor înrăit al ziarelor, citește pe prima pagină a unui cotidian: „Tânără de 29 de ani, însărcinată în aproape două săptămâni și-a încheiat socotelile cu viața”. Atras de titlul dramatic, citi primele fraze din articol: „A.A., în vârstă de 29 de ani, a fost găsită ieri moartă în locuința sa. Decesul a survenit în urma unei supradoze de medicamente. Sinuciderea femeii a fost programată, drept dovadă biletul de adio, găsit lângă corpul inert al femeii. “Toată viața am fost traumatizată, iar motivul l-am știut doar eu și mama. Am fost rodul unui viol, iar mama nu m-a putut niciodată privi altfel decât ca pe cel mai mizer și murdar lucru din viața ei. Toată viața mea am încercat să scap de această imagine a bărbatului care a violat-o pe mama, ascunzându-mă sub diverse aparențe: machiaj strident, vorbe, comportament. Acum două săptămâni, un bărbat în care aveam încredere totală a repetat greșeala tatălui meu, cu mine. Nu puteam să risc faptul că bebelușul pe care urma sa-l nasc să ducă aceeași viață de stigmată pe care am dus-o eu.” Nu se cunoaște identitatea violatorului.”