Cu greu își convinsese mama să se mute la ei. La început bătrâna refuză categoric invitația pe motiv că n-ar locui în ruptul capului sub același acoperiș cu ginerele care i-a pricinuit fiicei sale, atâta suferință. Dar, iubirea pentru nepotul ei, Alex, înclină decizia, iar faptul că Marian era „prizionier” într-o cameră a casei sale, o făcu să-și schimbe hotărârea, pentru că îi venise o idee.
De când mama Chiva se mutase la ei, Vasilica își petrecea liniștită orele departe de casă, știind că fiul ei era pe mâini bune. Seara, când ajungea acasă, băiatul, o aștepta cu întâmplările de peste zi iar mama ei- care, parcă întinerise cu zece ani( fața i se luminase, iar ochii începuseră să-i strălucească) o aștepta mereu cu mâncarea caldă și o vorbă bună. I se umplea inima de bucurie văzându-și mama cum se joacă de-a v-ați ascunselea cu copilul ei, iar când obosea îl lua în brațe și îi depăna povești- așa cum făcuse și cu ea.
Era o zi minunată și caldă de toamnă. Îl invitase pe Nelu să ia masa de prânz, la ea acasă din două motive: vroia ca mama și fiul ei să-l cunoască și pentru că avea două vești minunate: în acea dimineață se pronunțase divorțul, era liberă și alta era că Ori îi cumpărase jumătate din acțiunile firmei. Fostul ei ascociat îi făcuse o ofertă la care nici nu se așteptase, un preț cu mult peste valoarea reală a imobilelor, incluzând și vila în care locuiau. Era clar, nu mai vroia ca ea să-și bage nasul în „blidele” lui. În schimb, ticălosul o invitase să sărbătorească tranzacția, la un restaurant select din oraș. Îl refuzase diplomatic, dându-i un răspuns politicos în doi peri, ca să nu și-l facă dușman, deși, ar fi avut o mare satisfacție să-i lase câteva dungi adânci pe față, cu unghiile care de la o vreme crescuseră ca niște gheare de pisică. Încă nu-i zise nimic lui Nelu și nici nu știa dacă îi va spune vreodată. Cine știe ce părere și-ar fi făcut despre ea.
Mașina condusă de iubitul ei, rula încet spre casă. Câteva raze de soare, pătrundeau printre brațele golașe ale castanilor de pe marginea drumului, străpungeau parbrizul și se jucau, desenând lumini și umbre pe fața celor doi iubiți. Ultimele frunze uscate, căzute pe asfalt, se ridicau într-un foșnet la apropierea mașinii, parcă făcându-i loc să treacă.
Bătrâna îi aștepta cu masa pusă. Dacă la început toți trei erau puțin emoționați, Alex, prin inocența și detașarea lui, făcu să dispară chiar și ultima încordare care plutea în aer, comportându-se ca un liant între bunică și bărbatul care-l văzuse pentru prima oară.
După ce terminară de mâncat, Vasilica se apucă să spele vasele, iar bunica se duse sus să-și culce nepotul. La întoarcerea ei în bucătărie, Vasilica îi dădu cele două vești, ținând să menționeze că o mare parte din merit este al lui Nelu și că fără el nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. Chiva începu să plângă de fericire și îi îmbrățișă și sărută pe amândoi, mulțumindu-i bărbatului pentru că-i fusese alături, fiicei sale.
- Mă duc să-i dau de mâncare fostului meu ginere și să-i dau vestea cea mare, poate se îneacă.
- Nu, mamă! Te rog! Nu încă. Trebuie să ne hotărâm ce facem de-acum încolo.
- Ce să facem! Ne mutăm în căsuța noastră. Unde-i mai bine ca acasă? Iar pe handicapatul ăsta n-are decât să-l îngrijească spoita aia împreună cu Ori, prietenul lui, spuse bătrâna în timp ce scoase din buzunarul șorțului o sticluță cu licoare roșie și turnă în castronul cu ciorbă. Vasilica sări ca arsă:
- Ce faci mamă? Vrei să-l omori…s-ajungem la pușcărie?
- Lasă fata mea, ai văzut tu drac mort? Îi dau numa puțin, așa…ca să-l ținem sub control. Nu ți-am spus că când m-o văzut prima oară, nu mai avea mult și vorbea din nou și când i-am dat prima dată să mânce, dădea din cap ca cățelul ăla de pluș, din Dacia a veche a lu' taică-tu. Acu s-a liniștit, a revenit la normal.
Nelu a plecat spre aprtamentul lui împreună cu Vasilica, nu înainte să-i smulgă bătrânei promisiunea că nu va spune nimănui despre vești.
Primul lucru, cum au intrat în casă, a fost să se iubească cu foc, încercând să scape cât mai repede de hainele care, doar ele le mai stăteau în cale. După ce-au ars amândoi, topindu-se și stingând jarul mistuitor cu broboane de sudoare, s-au întins pe canapeaua din sufragerie, continuănd să se privească și să se sărute în timp ce stăteau de vorbă:
- Spune iubitule, ce-o să ne facem de-acum încolo?
- Nu știu, Vasilico, dar se pare că fostul tău soț dă semne că-și revine și dacă o să fie așa nu va sta cu mâinile-n sân. Nu uita că are oameni influenți în spate. Þi-ar lua totul și te-ar băga și la zdup.
- Sunt conștientă că nu-l mai pot ține mult în starea asta. M-aș bucura să treacă efectul toxinei acum că nu mai are nimic. Dar noi să nu mai fim aici.
- Bună idee. Hai să plecăm. Te mai reține ceva în țara asta? O luăm pe mama Chiva, pe Alex și plecăm în lumea largă.
- Ai lăsa totul în urmă și ai veni cu mine?
- Te iubesc, draga mea! Te iubesc, așa cum n-am iubit pe nimeni, niciodată. Nu uita că sunt și eu băgat în povestea asta până peste cap. Un’-doi pot vinde apartamentul și mașina. Numai că ele nu valorează nici măcar un sfert din banii care îi ai tu acum, în cont.
- Iubitule, acei bani nu-i aveam fără ajutorul tău, sunt mult mai mulți decât am putea cheltui într-o viață. Știi bine că n-aș fi reușit fără tine. Aș vrea să deschidem un cont comun în străinătate și să plecăm într-o țară caldă, poate pe-o insulă.
- Cu bani poți cumpăra orice, chiar și-o identitate. Deschidem o afacere, un mic restaurant sau o pensiune. Asta așa…ca s-avem o ocupație.
- Daaa! Ar fi minunat! Dar cu banii din contul senatorului ce facem?
- Să nu-mi spui că vrei să-i iei și p-ăia!
- Nuuu! Mă gândeam să-i transferăm în conturile unor fundații non-profit. M-ar durea sufletul să-i las hoților. Ãia erau banii pentru construcția autostrăzilor. Cum șosele n-au de gând să facă, ar fi mai bine, cu acei bani să-ngrijească oamenii bolnavi și copii orfani. Vreau să-l las lefter, ca să nu aibă puterea să mă găsească. Vreau ca el, împreună cu Ori să fie vinovați de dispariția banilor. Senatorul se va răzbuna cumplit.
- Înainte să plecăm aș vrea să trimit toate probele și înregistrările la un prieten de-al meu care lucrează la un ziar, deși mă îndoiesc că se va deschide o anchetă și se va face dreptate. Dar cum îi smulgem parola fostului tău asociat? Întrebă el după un timp de gândire. Îi băgăm ceva în băutură.
- N-am vrut să-ți spun, să nu te supăr: Ori m-a invitat la restaurant ca să sărbătorim evenimentul.
- Rău ai făcut! Nu-mi place să ai secrete față de mine, izbucni Nelu. Trebuia să-mi spui. Nu l-aș fi luat la bătaie, dar un pumn tot i-aș fi tras.
- Vezi cum ți-a sărit muștarul? Mi-a fost teamă să nu-ți schimbi părerea despre mine.
- Vasilica, am încredere în tine. Noi doi am trecut prin multe împreună și vom mai avea multe de înfruntat, zise el, sărutându-i buzele.
- Atunci, dacă ai încredere în mine, ești de acord să-i întindem o cursă ticălosului?
- Ce-ai de gând să faci?
- Să-i accept invitația și să-i pun ceva în băutură.
- Bine, cu condiția să porți microfon și ca eu să fiu pe aproape. Am să fac rost de la un amic de-al meu de praful adevărului. Îți va spune și ce număr poartă la pantofi.
- Binențeles! Îl sun mâine. Bănuiesc că după masă mă va invita în acel apartament de protocol din cartierul Florilor. În fața blocului vom face cartierul general.
Era clar, Ori vroia s-o impresioneze. O invitase la restaurantul „Four Roses”, un local romantic de la periferia orașului. Îi dăduse chiar și un buchet de flori. „De unde atâta romantism în tine? Hai că ești caraghios!”, își spuse Vasilica-n sinea ei, pe când își trăgea singură scaunul și se așeză la masă. Au fost cele mai chinuitoare momente din viața ei, a trebuit să dea pe gât un pahar de tărie pentru ca să-și ascundă repulsia atunci când el o luă de mână și se uită în ochii ei. Se forță să zâmbească și se gândea cu groază la clipele în care vor rămâne singuri, între patru pereți. Dar, microfonul lipit sub reverul taiorului, îi dădea o oarecare siguranță. După ce vor intra în apartament, ea trebuia să se asigure că ușa de la intrare va rămâne deschisă, pentru ca Nelu să poată intra în cazul în care Ori ar forța nota.
- Ce zici, dacă luăm o sticlă de șampanie și mergem la mine?
- Tănțica nu este acasă? Zise ea, neputându-se abține.
- Nu. Nu acolo. La apartamentul meu din cartierul Florilor.
- Bine, hai să mergem.
Era înspăimântată gândindu-se la momentele ce vor urma. Ar fi vrut să renunțe. Deja nu mai avea putere să-și ascundă sila față de „prietenul” fostului soț și fost asociat de firmă, care o ținea de mână. Spera să-i pună cât mai repede pulberea în băutură, dar pentru orice eventualitate, Nelu îi dădu un mic revolver cu gloanțe de cauciuc, ca să se apere.
Cum intră pe ușă, îl trase de mână, după ea în sufragerie, spunându-i să desfacă repede șampania, fiindcă-i era sete. El se supuse, dopul lovind cu zgomot unul dintre pereții camerei. După ce turnă în pahare, el îi spuse că vine imediat și se îndreptă spre baie. Vroia să se pregătească. Cu mâinile tremurânde de emoție, scoase plicul cu praf din poșetă și-l turnă într-unul dintre pahare, după care îl luă pe celălalt în mână, ca să fie sigură.
- Totul este bine până acum, zise ea în microfon.
- Ai spus ceva? O întrebă el, intrând în sufragerie.
- Da, Ori. Vreau să ciocnim pentru noi doi, zise Vasilica lovind paharul de-al lui și bându-l pe-al ei până la fund. El o imită, dând tot lichidul pe gât. Nu după mult timp, el începu să se clatine și se trânti într-unul dintre fotolii. Capul îi atârna pe-o parte, în colțul gurii îi apăru o dâră de salivă, iar ochii îi erau tulburi ca ai unui câine turbat.
- Ce-i cu tine? Þi-e rău?
- Mă 'ne…bune…ști, A…dela.
- Ai divorța de soția ta și te-ai căsători cu mine?
- D…aaa! că te iubee...esc, ..'dela!
- Cât de mult mă iubești? Ai fi în stare să-mi treci firma pe nume?
- D..a, fruuu…moa…să! Þi-aș daaa tot…
- Atunci îmi spui parola contului din străinătate?
- St…ttai, trei…zeci…gli..cinci…spre…zece…
- Ai semna acum contractul de cesiune?
- A…ha, da, drag..oste.
- Nelu, până faci transferurile, cheamă repede avocatul, zise Vasilica în microfon. A zis că vrea să cesioneze acțiunile către soția lui, Tănțica.
După vreo douăzeci de minute, timp în care Vasilica îi puse fel și fel de întrebări despre afacerile murdare în care era implicat, intră pe ușă Nelu, urmat de prietenul lui, avocatul.
Ori, semnă cu greu contractul de cesiune, după care capul îi căzu pe piept. Adormi și începu să grohăie ca un porc.
- Iubitule, ai reușit să transferi banii?, întrebă Vasilica după plecarea avocatului.
- Da, am primit și confirmările. Ai trecut toată averea pe numele Tănțicăi? Nebunica mea, ar fi bine să nu mai fim aici când s-o trezi balaurul.
- N-o să mai fim. Dar înainte să plecăm o să-i duc Tănțicăi contractul și înregistrarea. Am reușit, dragul meu! Am reușit! Zise ea îmbrățișându-l.
- Mă duc să-mi fac bagajele. Ne așteaptă o lume nouă, iubito!