Viața e simplă. Te naști, faci anumite activități și, într-un final, mori. Atât. Orice evenimente care ar apărea pe parcursul sau, fie ele catastrofale sau pur și simplu comune, nu fac viața mai complicată. Nu. Acestea nu fac decât să îți găsească o obsesie, ceva care să îți ocupe timpul dintre viața și moarte.
Aceasta din urmă, totuși, este complicată. Este complicat să mori, nu din cauza actului în sine ci din cauza lucrului care ți-a adus moartea. Unii oameni mor tragic, în timp ce alții se sting așa cum dispar stelele de pe cer. Oricum ar fi, există întotdeauna un eveniment atât de mic încât trece practic neobservat, un eveniment comun, care îți aduce moartea. Poate ți-ai cumpărat țigări de la magazinul celălalt, poate că ai uitat să stingi lumina când ai ieșit din casă... În ceea ce mă privește, nu pot să spun exact ce a dat startul carousel-ului ăsta inimaginabil. Nu pot să mă gândesc care a fost evenimentul acela comun, minuscul, care m-a facut să beau prea mult și să combin vodka cu pastilele acelea roz.
Aceea, de pe patul acela trist și mohorât de spital, sunt eu. Aceea care e ținută în viață de toate aparatele din jur, conectate la o priză. Aceea hrănită printr-un ac, aceea care trăiește din cauza electricității. Mi-ar fi plăcut, totuși, să fi avut ceva de spus în legătură cu asta. Nu mi-a fost niciodată frică de moarte cu toate că e atât de complicată. Nu. Am acceptat moartea ca fiind ceva din mine, ceva ce avea să se întample oricum. De ce ar trebui să-mi fie frică acum?
Mi-ar plăcea să mă detașez de întunericul ăsta. Să nu-mi mai aud părinții plângând la capul meu. Cu toate că ei sunt motivul, cu toate că ei au dat startul acestor ultime trei luni de beție continuă.. Mi-am iubit întotdeauna părinții. Întotdeauna. De aceea mi-ar plăcea să nu mai sufere, să uite. Probabil, că într-un an sau doi de la moartea mea, ei nici măcar nu și-ar mai aduce aminte că au avut o fiică. Probabil ar avea copiii lor, copiii lor perfecți care nu ar bea niciodată, nici n-ar fuma..
Mă numesc Anca. Mă numesc Anca și aș vrea să mor acum. Am trăit o viața pe care am ales-o. Am ales să beau, să fumez, să dansez nopți întregi în pub-uri, pe stradă, în fântâni arteziene. Nu regret nimic acum, ce aș avea de regretat?
Doar dacă aș putea să le spun...