Când fesul colorat al lui Vasile apăru în cadrul ușii încăperii principale a azilului, Serghei tocmai se așezase pe canapeaua roasă, cu un rebus în mână. Văzându-l, Vasile se îndreptă glonț spre el și se lăsă moale pe canapea.
- Auzi…Zise Vasile, după un timp.
- Aud. Îi răspunse sec Serghei.
- Uită-te la noi: cât de bătrâni suntem și cât de ramoliți!...
- Ei, aș! Ne prefacem! Tu, cel puțin, ești foarte convingător…
- Numai cât mă gândesc la asta și începe să mi se ridice tensiunea…Continuă Vasile.
- Ar trebui sa te obișnuiești, la vârsta noastră, e singura care se mai ridică…
- Vezi, că ești neserios?! Nu-s eu destul de deprimat?!?
- După privire și după miros, aș spune că ești destul de trosnit…Ce-ai băut?
- Lapte. Da’ cred că era oțetit…
- Și din care butoi l-ai muls?
- Nu știu, că mi l-a dat Toma, portarul…gata muls!
- A, da? Și pentru ce ți l-a dat?
- Pentru tine, dar m-am gândit că oricum o să-mi dai jumătate din el…
- Și cealaltă jumătate, unde-i?
- Mi-am luat-o singur!...Eram sigur că-mi vei da jumătate și din jumătatea ta…Nici n-am știut până azi cât de multe jumătăți de jumătăți pot fi într-un kil de vin!…
- Și când aveai de gând să-mi spui?
- Când mi-aș fi amintit…da’ cum suntem bătrâni și ramoliți…Stai! Unde pleci?
- Să-i mulțumesc lui Toma pentru vin și-apoi la culcare…
- Și mă lași aici singur și deprimat? După ce-am înghițit și deprimarea ta? Te gândești cum te-ai fi simțit tu, acum, dacă nu mă deprimam eu, de unul singur? Nu te gândești! Așa că, stai dracului jos și ajută-mă să mă ridic!
- Unde vrei să te duci?
- La subsol, în morgă, să-mi iau rămas bun de la Natalița…Þi-am spus că era cât pe-aici să mă însor cu ea? Noroc că sforăia!...
- Pe asta, de unde-ai mai scos-o?!
- Pe Natalița? Din morgă…Și-atunci i-am zis: „Draga mea, să n-amestecăm sforăitul cu prefectura!…” Cred că nu ți-am spus niciodată ce mi-a plăcut mie cel mai mult la Natalița…
- Nu mi-ai spus, dar prevăd c-o să-mi spui acum…
- Avea proteza întreagă! Pentru că o babă, oricât de frumoasă ar fi, e urâtă foc fără dinți…De exemplu, Ana…
- Care Ana?!
- Ana, care-a murit anul trecut, de inimă…
- Să nu-mi spui c-ai iubit-o și pe aia!
- Ce, nu ți-am spus?!
- Cum dracu se face, măi Vasile, că toate babele pe care le-ai iubit tu, sunt moarte?
- Cred că am o iubire mistuitoare! Apropo, am o arșiță!...
- Stai aici, că merg să-ți aduc o cană de apă. Să nu te miști de-aici! Și Serghei ieși din încăpere, întorcându-se după câteva minute cu o cană mare, plină cu apă.
- Ce-i asta? Întrebă mirat Vasile.
- Apă!
- Și vrei să beau apă chioară?
- Vin n-am …Mi l-a băut unul care zice că mi-e prieten…
- Am eu! Spuse vesel Vasile și scoase de undeva din haină o sticlă în care mai era vreun sfert de vin.
- Ai spus că l-ai băut tot!
- N-am spus! Am spus că m-am încurcat în fracții…Hai, bea și tu jumătate din el…Vezi, cum împart eu totul cu tine?! Poftim, trage un gât. Unul, atât!
- Nu vreau. Și-ar trebui să te oprești și tu…
- Ia dracu și bea când îți spun, că doar ți-l dau de sufletul Nataliței!
- N-ar trebui să fac eu asta?
- De ce? Ai iubit-o și tu pe Natalița?!
- N-am iubit-o, dar vinul parcă era al meu?!
- Numai jumătate, da’ eu îți dau acum din jumătatea mea!
- Bine, bine, dă sticla aia încoace! Dumnezeu s-o ierte, spuse Serghei și trase un gât de vin din sticlă. Chiar e bun!
- Þi-am dat eu vreodată ceva rău?!
- Adică Toma…
- Nu vreau să mai aud de el! Știi ce mi-a zis, nemernicul?
- Ce?
- Că ești singurul întreg la minte din tot azilul!
- Și n-are dreptate?!
- Vezi, că ești neserios? Adică, eu sunt numai pe jumătate întreg?
- Da’ ce gălăgie faci, domn Vasile, te-am auzit tocmai din cabinet! Și de ce nu sunteți în pat, domnilor, la ora asta? Întrebă Lențica, infirmiera, apărând brusc în deschizătura ușii.
- Așteptăm să termine Vasile cu deprimarea… Mai are vreo două degete din ea, pe fundul sticlei, spuse Serghei.
- Chiar așa, domn Vasile? Sunteți deprimat? De ce? Se miră Lențica.
- Că sunt fraier și împart totul cu el, de aia!
- Ei, lasă că vă dau eu o veste care-o să vă bine dispună! De mâine avem o doctoriță nouă, tânără și, mai ales, frumoasă! Foc! Presupun c-abia așteptați s-o cunoașteți! Cică e mortală!...
- În cazul ăsta, s-o cunoască numai Vasile, că tot e deprimat, spuse Serghei.
- Nu vreau să cunosc nimic! Și, apropo, Lențico, mâine dimineață, când vine directoarea, să-i spui c-am spus eu…că dacă n-o îngroapă pe Natalița, o-îngrop cu mâinile mele…
Lențica se apropie de Serghei și-l întrebă în șoaptă:
- Pe cine îngroapă cu mâinile lui, pe directoare, sau pe Natalița?
- Pe Natalița, cred, pe ea cică a iubit-o, pe directoare, sigur nu, asta-i încă vie…
- N-au fost bani, domn Vasile, de aia nu le-am îngropat încă, n-avem un leu la cheltuieli materiale…bine că luăm alimentele pe datorie, cât le-om mai lua…
- Da’ bani de mobilă Zbenghea, cum de s-au găsit, Lențico?!
- Wenge, Vasile! Zbenghea ești tu!
- Și bani de autoturismul cu care se fâțâie prin târg conducerea, cum de-au fost, Lențico?! Autoturism ne trebuia nouă? Mai bine luați un dric!...Cade clădirea pe noi și ei cumpără mobilă Zbenghea și mașini mici! Iar Natalița mea, pe care am iubit-o atât, zace în morgă de 8 zile!
- Degeaba te iei de mine, domn Vasile! Ce vină am eu?! Și ce poveste de dragoste ai avut dumneata cu madam Natalița?! Că știu toate poveștile de amor din azil, da’ de asta n-am auzit?! Iar madam Natalița, din câte știu eu, era cu vreo 15 ani mai în vârstă decât dumneata!
- Dragostea nu are vârstă!...15 ani, zici?! Serios? Nu prea arăta…Doamne ferește, ce face deprimarea din om! Am spus Natalița? Am vrut să spun Săndica, cealaltă moartă …
- Săndica, Vasile? Da-n ce limbă te-ai iubit tu cu Săndica? Aia era surdomută!
- Hai, că mă enervați amândoi! Plec la culcare!
- Vasile! Vezi că dormitorul nostru e în direcția opusă!Unde dracu te duci? Strigă din urmă Serghei.
- Mă duc să dorm lângă Săndica…Măcar ea nu sforăie!...Zise Vasile și dispăru în holul slab luminat.
- Stai liniștit, domn Serghei, vine el înapoi, subsolul e închis, zise Lențica.
- Să nu te superi pe el, Lențico, are și el dreptatea lui, spuse Serghei luându-i apărarea lui Vasile.
- Nu mă supăr eu pe omul băut și bătrân pe deasupra, da’ eu ce vină am, domn Serghei?! Nu pot schimba nimic de una singură…
- Așa gândim fiecare dintre noi, Lențico, de aceea am și încremenit așa…în timp și-n mizerie…Noapte bună, spuse Serghei și ieși din încăpere.
- Noapte bună, domnule Serghei!...