agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-02-01 | [This text should be read in romana] |
În dimineața următoare, în aceeași încăpere și pe aceeași canapea roasă, în timp ce Serghei citea ziarul, Vasile intră încetișor, se apropie de el și se lăsă moale pe canapea, ținându-se cu o mână de cap. Serghei se întoarse spre el și-l privi lung.
- Nu te foi, că mă zdruncini și la fiecare zdruncinătură, îmi plesnește tărtăcuța, de-mi vine să mor!...Spuse Vasile. - Și mie îmi vine să trăiesc, da’ cui îi pasă?! Și nu te-am pus eu s-o dai în bară aseară… - Nu era bară, ci un toc de ușă…uite, am și-un cucui… vezi? - Nu văd, e chioară lumina asta… - Da’ ziarul, cum îl citești?! - Pe de rost, că-i de săptămâna trecută… - Am intrat cam tare în tocul ușii ăleia…la ce-or fi pus-o în calea mea, nu știu! Spuse Vasile, pipăindu-și cu grijă. - Presupun că era o ușă pentru oameni normali… - Care oameni normali, că era ușa de la morgă?! Acum mi-am amintit! - Deci, era o ușă pentru oameni normali morți, nu oameni anormali vii! - Bine că măcar era închisă…da’ dacă mor și eu?! - Vezi tu ce faci după aia!Deși n-am văzut drac mort! - Las’, că am auzit eu de unul care-a intrat cu capul într-un stâlp… - Și-a murit după 10 ani…Spuse Serghei. - Vezi, că ești neserios? Eu îți spun că-s pe moarte… - Iar eu îți spun s-o lași moartă. Mai bine mă duc să văd dacă a venit madam Proserpina, spuse Serghei ridicându-se de pe canapea… - Au, m-ai zdruncinat, țipă Vasile. Cine să vină?! - Do’nșoara doctor, spuse Serghei - Care do’nșoară doctor? - De care ne-a spus aseară Lențica… - Ne-a spus?! Și eu unde eram, de nu-mi amintesc?! Se miră Vasile. - Făceai scufundări în matematica bahică, îi răspunse Serghei. - Aha! Da’ doctorul nostru, bătrânelu’, unde-i? - A plecat la București, s-a făcut parlamentar, doar nu era să iasă omul la pensie c-o biată soldă de doctor!…Zise Serghei. - Stai puțin! Cum ai spus c-o cheamă pe doctoriță?! Întrebă Vasile. - Nu știu cum o cheamă, Proserpina îi spun eu… - De ce? - Proserpina-i Persefona! - Decât m-ai zăpăci cu păsăreasca ta, mai bine mi-ai da ceva de cap…zise Vasile. - Vaza asta-i bună? Întrebă Serghei și apucă vaza care era pe măsuță. - Vezi, că ești neserios? Și, zici că-i domnișoară? - Lențica zice, nu eu. Cică do’nșoara doctor a cerut ca mâine dimineață să vină cineva de la Laborator și să ne recolteze sânge și urină…Ca să ne evalueze! - Cine să evolueze? Întrebă Vasile neatent. - Ai dat rău cu capul în ușa aia! Să ne evalueze, am zis! - De ce să ne evalueze? Ne cumpără cineva? Spuse Vasile gemând și masându-și fruntea. - Da! Americanii! Vor să afle și ei ce avem noi atât de special de ne crește într-una PIÞ-ul… - Sprițul?! Care șpriț? - Vasile, ți-ai lăsat vreo ureche la morgă? Am spus PIÞ-ul, adică produsul intern țeapăn. Þeapăn de mort, nu de beat! Da’ nu știu, de ce-mi bat eu gura cu tine?! - Bună dimineața! Vocea plăcută, caldă, îi făcu pe amândoi să privească spre ușa în cadrul căreia apăruse o tânără femeie superbă. Vasile rămase cu gura căscată, privind femeia printre degetele mâinii cu care tocmai își masa fruntea. - Bună dimineața, răspunse Serghei. - Nu vă supărați, n-ați văzut infirmiera? Întrebă tânăra femeie. - Cine întreabă? Zise Serghei. - Sunt Cora Avram, noul medic al azilului. Și mă bucur să vă cunosc, spuse femeia îndreptându-se spre Serghei cu mâna întinsă. - Iar noi suntem Serghei și Vasile, vechi ramoliți ai azilului și ne bucurăm că vă bucurați, spuse Serghei apropiindu-se încet de femeie și luându-i mâna. El se bucură cel mai tare, doar că-i mai rușinos și de aceea își ascunde fața, mai spuse arătând spre Vasile, care rămăsese în continuare în aceeași poziție, privind printre degete. Vasile, ia mâna de pe față și închide gura, c-o să-ți pierzi proteza!... - Mă scuzați, spuse Vasile și se repezi cu mana întinsă spre femeie, m-am emoționat!...Să nu luați în serios ce spune prietenul meu, tocmai s-a lovit de curând la cap… - Iar dumneavoastră ați făcut cucuiul prin simpatie, spuse femeia zâmbind și strângându-i mâna. Vă aștept să veniți la cabinet, numai să dau de infirmieră, că n-am cheie încă… - El e mai grav, spuse Vasile arătând cu capul spre Serghei. Ceva mai devreme vorbea în limba păsărească! Așa că, mai bine venim amândoi… - Eu nu merg la cabinet până nu-mi fac testamentul. Dacă, după evaluare, domnișoara îmi pune parafa „Bun de morgă”?! Deși se pare că tu tocmai i-ai verificat ușa cu capul și era bine închisă! Spuse Serghei zâmbind. - Ce testament să-ți faci? Lista averii tale încape scrisă pe-un bilet de tramvai: o pălărie Fedora și-un baston, care, oricum, mi le lași mie cu limbă de moarte. Vă iau drept martor, domnișoară! - Spre deosebire de tine, care n-ai decât gărgăuni de lăsat și nu-ncap pe-un top de hârtie!...Spuse Serghei - Să nu-l credeți, domnișoară, eu sunt băiatul bun… - Domnule Serghei, doamna Lențica, infirmiera, mi-a spus foarte multe despre dumneavoastră… - Vezi, am spus eu, ție deja îți merge buhul! Sări Vasile cu completările. - Ei, vreo 10% poate or fi și adevărate…Spuse Serghei. - Toate erau de bine, zise doctorița. - Cred că n-ați auzit nici 10%, o întoarse Serghei. - Restul de 90% o să le auziți despre mine! De azi o să fac numai fapte bune! Spuse Vasile. - Sunt convinsă! Acum, vă rog să mă scuzați, dar trebuie să plec, ne vedem mai târziu, mi-a părut bine, spuse femeia zâmbind și părăsi încăperea. - D-apoi prietenului meu, zise Serghei după ieșirea femeii, uitându-se cu coada ochiului la Vasile, care privea în urma ei, cu ochii pironiți pe gambele-i lungi și fine. - Închide gura! Îi spuse serios Serghei, apoi se apropie de măsuța de lângă ușă, pe care se găsea un radio vechi, prăfuit, și-l deschise. Acordurile melodiei Bare Necessities și vocea inconfundabilă a lui Louis Armstrong inundară încăperea… - Frumoasă femeie! Cred c-o să mă îndrăgostesc!...Spuse Vasile, ca trezit dintr-un vis. - Ai fi în stare! Dar înainte de asta, ar trebui să te uiți și tu într-o oglindă… - Vezi, că ești neserios?! Ofticosule! - Coțofano! Închide pliscul și hai la masă. Și, zi așa, vrei să-ți las pălăria mea Fedora și bastonul?! Crezi că ai față de ele? - O să i le vând lui Toma, că tot colecționează el obiecte moșnegești… - Ei, dacă-s pentru muzeul lui Toma, atunci o să ți le las, dar mă tem că voi trăi mai mult decât tine, spuse Serghei zâmbind și, luându-l pe Vasile pe după umeri, ieșiră din încăpere, în timp ce din urma lor se auzea tot mai încet: The bare necessities of life will come to you They’ll come to you!... |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy