Un om avea un câine pe care îl chema Coucou le Petit. Acesta avea, în loc de picioare, patru umbrele, astfel că el, împreună cu soția și cei doi copii ai lor se puteau plimba liniștiți chiar și atunci când ploua, fără teama de a fi udați și de a răci, ceea ce desigur, nu este un lucru tocmai plăcut.
Când era soare, câinele era străbătut de spițele celor patru umbrele, dar și de spițele bicicletelor cu care se plimbau cei patru membri ai familiei. Mișcarea circulară a spițelor avea darul de a transmite câinelui o stare de fericire, manifestată printr-o mișcare a cozii perfect sincronizată cu mișcarea picioarelelor care apăsau pedalele bicicletelor sau cu mișcarea mâinilor care deschideau umbrelele, în funcție de condițiile meteo specifice fiecărei zile.
În pofida acestei aparente anormalități, Coucou le Petit era iubit și îngrijit de familia lui, care era o familie la fel ca toate celelalte. Bărbatul mergea la serviciu, femeia se ocupa de treburile casei, iar cei doi copii își vedeau de învățătură. Armonia și buna înțelegere domneau în familia câinelui Coucou le Petit și asta se vedea după expresia chipurilor lor, o expresie destul de rar întâlnită la alte familii din zilele noastre. Lumea spunea că această stare de fericire de datora micului animal de companie, fapt confirmat de altfel și de către psihologi sau medici veterinari.
Așa au apărut în curând papagali care, în loc de pene, aveau draperii frumos colorate, prin care răzbătea o lumină ce predispunea la relaxare și meditație, pești care, în loc de solzi, aveau tuburi de orgă a căror muzică te îndemna să faci numai fapte bune și pisici care, în loc de blană, aveau flori al căror miros îți dăruia un somn liniștit, cu vise din care nu ai mai fi vrut să te trezești niciodată.